By
St Ives este un fost port de pescuit din vestul comitatului Cornwall care a ajuns, printr-o coincidență de geografie și de cale ferată, cel mai important centru de artă modernă din afara Londrei. Are aproximativ unsprezece mii de locuitori, patru plaje diferite la câteva minute una de alta și o filială Tate construită deasupra valurilor.
De ce lumina de aici a atras pictorii, cine a format colonia, ce vizitezi din ea astăzi și cum eviți partea neplăcută a orașului în august.
De ce artiștii au ales tocmai St Ives
Explicația repetată local este lumina, iar de data aceasta are o bază fizică. Orașul stă pe un promontoriu îngust, cu apă pe trei laturi, așa că lumina vine și de sus, și reflectată de mare. Plaja Porthmeor este orientată spre nord, ceea ce în emisfera nordică înseamnă lumină constantă, fără soare direct care să se mute peste zi. Exact ce îi trebuie unui pictor.
Al doilea motiv este mai prozaic: calea ferată. Linia scurtă spre oraș s-a deschis în 1877, iar dintr-odată un port izolat din capătul Angliei a devenit accesibil într-o zi de călătorie din Londra. Whistler și Sickert au petrecut aici iarna dintre 1883 și 1884, iar după ei au venit constant alții.
Al treilea motiv a fost economic. Când pescuitul de sardine s-a prăbușit, magaziile de pe malul plajei Porthmeor au rămas goale și s-au închiriat ieftin. Acele magazii au devenit ateliere, iar unele funcționează în același rol și astăzi.
Colonia: Wallis, Nicholson, Hepworth și Leach
Momentul de cotitură a venit în 1928, când Ben Nicholson și Christopher Wood au intrat din întâmplare într-o casă din port și au văzut tablourile lui Alfred Wallis. Wallis era un marinar pensionat, autodidact, care picta corăbii din memorie pe bucăți de carton, fără perspectivă și fără școală. Pentru cei doi a fost o revelație, iar el a devenit o referință pentru modernismul britanic.
În 1939, la izbucnirea războiului, Nicholson s-a mutat aici împreună cu sculptorița Barbara Hepworth și cu constructivistul rus Naum Gabo. Din acest nucleu a crescut ceea ce se numește astăzi școala de la St Ives, o mișcare de abstracție cu rădăcini în peisaj, care a marcat arta britanică timp de trei decenii.
În paralel, ceramistul Bernard Leach deschisese încă din 1920 un atelier împreună cu japonezul Shoji Hamada. Combinația dintre tehnica japoneză și olăria tradițională engleză a devenit fundamentul ceramicii de studio moderne, iar influența ei se vede în ateliere din toată lumea.
Ce vizitezi concret: Tate, Hepworth și atelierul de ceramică
Cele trei obiective se pot face într-o singură zi, fără grabă, și sunt toate la distanță de mers pe jos.
- Tate St Ives: deschisă în 1993 pe locul unei foste uzine de gaz, deasupra plajei Porthmeor, extinsă în 2017 cu o galerie subterană. Expoziția permanentă acoperă școala locală, iar cea temporară se schimbă de câteva ori pe an.
- Muzeul și grădina de sculptură Barbara Hepworth: fostul ei atelier și grădina, lăsate aproape neatinse după moartea ei. Sculpturile stau exact unde le-a așezat ea. Pentru mulți, mai puternic decât galeria mare.
- Leach Pottery: atelierul original, cu cuptor japonez reconstruit, muzeu și olărie funcțională. La cincisprezece minute de mers, în afara centrului aglomerat.
- St Ives Museum: mic, local, despre pescuit, minerit și naufragii. Ieftin și surprinzător de bun.
Un bilet combinat acoperă Tate și muzeul Hepworth, iar diferența de preț merită dacă le faci pe amândouă în aceeași zi. Ambele sunt închise unele zile în afara sezonului, deci verifică programul înainte.
Cele patru plaje și ce le deosebește
Rar găsești patru plaje complet diferite la cinci minute de mers una de alta. Diferența este dată de orientare, iar asta schimbă și valurile, și vântul, și ora la care prinzi soare.
- Porthmeor: orientată spre nord, cu valuri, școală de surf și salvamari vara. Este plaja de sub Tate.
- Porthgwidden: mică, adăpostită de promontoriu, cu cabine colorate. Cea mai bună dacă bate vântul.
- Porthminster: cea mare, cu nisip fin, orientată spre golf, apă mai calmă. Cea mai potrivită cu copii.
- Bamaluz: minusculă, sub muzeu, aproape goală chiar și în august, dar dispare la flux.
Nu este o glumă locală. Pescărușii din oraș fură activ mâncare din mână, mai ales înghețată și plăcinte, iar unii turiști se aleg cu zgârieturi în fiecare vară. Nu mânca mergând pe stradă și nu în locuri deschise de pe faleză. Toate localurile au terase acoperite exact din acest motiv.
Portul, cartierul Downalong și farul din golf
Partea veche a orașului se numește Downalong și este ghemul de străduțe dintre port și plaja Porthmeor. Casele sunt lipite, orientate ca să reziste vântului, iar unele au fost construite din piatră recuperată din epave. Se pierde ușor drumul, ceea ce este de fapt cel mai bun mod de a o vizita.
Pe promontoriul numit simplu The Island stă capela St Nicholas, o construcție mică de piatră care a servit și de reper pentru navigație. Urcarea durează zece minute și de acolo se vede tot golful, inclusiv farul Godrevy.
Farul acela contează literar. Virginia Woolf și-a petrecut verile copilăriei într-o casă din oraș, iar Godrevy este farul care i-a rămas în minte pentru romanul Spre far. În carte a mutat acțiunea în insulele Hebride, dar imaginea vine de aici.
Cum ajungi, unde parchezi și când să vii
| Aspect | Detaliu |
|---|---|
| Din Londra | Paddington – St Erth, apoi ramificația locală |
| Ramificația | St Erth – St Ives, circa 15 minute pe malul golfului |
| Cu mașina | nu intra în centru, folosește park and ride la St Erth |
| Zile necesare | 2, sau o zi lungă dacă vii din altă bază |
| Perioada bună | mai, iunie și septembrie |
| De evitat | august, când străzile devin impracticabile |
| Festival | festivalul orașului, în septembrie, două săptămâni |
Recomandarea practică este să lași complet mașina. Parcarea în oraș este scumpă, insuficientă și obositoare, iar ramificația feroviară de la St Erth este considerată una dintre cele mai frumoase linii scurte din Marea Britanie: merge lipită de golf, cu plaja sub fereastră. Parcarea de tip park and ride se face la gara St Erth.
Programul galeriilor este publicat de Tate St Ives, iar orarul liniei locale, de operatorul feroviar Great Western Railway.
Întrebări frecvente (FAQ)
Concluzie
St Ives este un port de pescuit rămas fără pește, care s-a reinventat prin ateliere ieftine, lumină reflectată de mare și o cale ferată deschisă în secolul al nouăsprezecelea.
Vino cu trenul, nu cu mașina, alege mai sau septembrie în loc de august, fă galeriile într-o zi și plajele în cealaltă, și nu mânca pe stradă din cauza pescărușilor.
