By
Dartmoor este un platou de granit de aproape o mie de kilometri pătrați, în mijlocul comitatului Devon, declarat parc național în 1951. Are cele mai înalte puncte din sudul Angliei, câteva mii de monumente preistorice, ponei care pasc liberi pe marginea drumului și singurul loc din Anglia unde camparea sălbatică este permisă prin lege.
Cum arată platoul, unde sunt cele mai bune trasee scurte, adevărul despre ponei, povestea câinelui fantomatic și ce pericole reale există.
Ce este Dartmoor și cum arată de fapt platoul
Nu sunt munți, deși toată lumea le spune așa. Este un masiv de granit ridicat în urmă cu aproximativ 280 de milioane de ani și erodat de atunci încontinuu, ceea ce a lăsat un platou ondulat cu vârfuri rotunjite. High Willhays are 621 de metri și Yes Tor 619, cele mai înalte puncte din sudul Angliei.
Peisajul deschis nu este natural. Acum câteva mii de ani platoul era acoperit de pădure. Defrișările din preistorie, urmate de pășunat continuu și de acumulare de turbă, au produs mlaștina înaltă pe care o vezi astăzi. Este un peisaj făcut de om, întreținut de oi, vite și ponei.
Densitatea de urme preistorice este neobișnuită: cercuri de piatră, șiruri de menhire, morminte și peste cinci mii de fundații de colibe din epoca bronzului. Terenul acid a conservat totul, pentru că nu a fost niciodată arat.
Formațiunile tor și cele mai bune trasee scurte
Torurile sunt blocurile de granit expuse care ies din creasta dealurilor, ca niște turnuri prăbușite. S-au format sub pământ, prin alterarea chimică a rocii, iar eroziunea a spălat apoi materialul moale din jur. Sunt reperele după care se navighează pe platou și punctele spre care merg majoritatea traseelor.
- Haytor: cel mai accesibil, la câteva minute de parcare, cu vedere până la mare. Aglomerat, dar merită pentru orientare.
- Hound Tor: ruinele unui sat medieval abandonat chiar sub el, iar numele a alimentat legenda câinelui fantomatic.
- Bowerman’s Nose: o coloană de granit stivuit care seamănă izbitor cu un cap de om. Legenda spune că este un vânător împietrit.
- Wistman’s Wood: pădure de stejari pitici, contorsionați, cu mușchi pe bolovani. Accesul în interiorul pădurii este restricționat, se privește de pe potecă.
- Postbridge: podul de lespezi de granit, medieval, peste East Dart. Cel mai bun exemplu de clapper bridge din Anglia.
Cele mai multe trasee bune au între patru și zece kilometri și pornesc din parcări marcate pe drumurile care traversează platoul. Nu există marcaje pe teren în interiorul mlaștinii, deci hartă și busolă, nu doar telefon.
Poneii: cine sunt, de ce nu se hrănesc
Umblă liberi, dorm afară tot anul și par sălbatici, dar nu sunt. Fiecare ponei de pe platou are proprietar, un fermier cu drept de pășunat pe terenul comun. Toamna au loc adunările, când sunt strânși pentru control veterinar și marcaj, apoi eliberați la loc.
Numărul lor a scăzut dramatic: de la peste treizeci de mii la mijlocul secolului trecut la câteva mii astăzi, iar dintre acestea, poneii de rasă pură sunt cu mult mai puțini. Motivul este economic, pentru că nu mai există cerere pentru ei, iar pășunatul lor este exact ce menține peisajul deschis.
Hrănitul poneilor este interzis și, în unele zone, amendabil. Motivul nu este sentimental: animalele hrănite învață să aștepte la marginea drumului, iar acolo sunt lovite de mașini. Zeci mor astfel în fiecare an. Mâncarea de om le și strică digestia. Privește-i, fotografiază-i de la distanță, nu îi atinge și mai ales nu îi hrăni.
Câinele din Baskerville și poveștile platoului
Cel mai cunoscut roman cu Sherlock Holmes este plasat aici, iar Arthur Conan Doyle a scris în 1902 după o vizită în zonă, împreună cu un jurnalist local care i-a povestit legendele. Nu a inventat mare lucru: a luat ce circula deja.
Legenda de bază este cea a haitei de câini fantomatici despre care se spunea că traversează platoul noaptea, urmăriți de un vânător. A doua sursă este povestea unui moșier local din secolul al șaptesprezecelea, cu o reputație atât de proastă încât mormântul lui a fost acoperit cu o construcție de piatră și zăbrele, ca să nu poată ieși.
Mlaștina din roman are și ea corespondent real, într-o zonă de turbă îmbibată cu apă din partea centrală a platoului. Poveștile cu oameni și animale înghițite de mlaștină nu sunt fantezie completă, doar exagerate.
Tot aici, la Princetown, se află închisoarea construită în 1809 pentru prizonierii din războaiele napoleoniene, folosită și astăzi. Clădirea și ceața permanentă din jurul ei au contribuit destul de mult la reputația sumbră a locului.
Camparea sălbatică, singura permisă legal în Anglia
Este particularitatea juridică cea mai interesantă a locului. O lege din 1985 a consfințit dreptul publicului de a campa peste noapte pe terenurile comune, fără acordul proprietarului. Este singurul loc din Anglia unde acest drept există.
Dreptul a fost contestat în instanță de doi proprietari de teren, iar o hotărâre din 2023 l-a anulat pentru câteva luni. Curtea de Apel a repus lucrurile la loc în același an, iar în 2025 Curtea Supremă a confirmat definitiv dreptul publicului de a campa. Este, practic, singurul caz recent în care accesul public în natură a fost extins prin instanță în Anglia.
- Se campează doar în zonele marcate pe harta oficială a parcului, nu oriunde.
- Doar cu cort mic, adus în spate. Nu se poate cu rulotă, cu mașina sau cu cort mare de familie.
- Maximum două nopți în același loc.
- Fără foc deschis, fără urme lăsate, totul se cară înapoi.
- La minimum o sută de metri de drum și departe de gospodării.
Mlaștini, ceață și poligoane militare
Platoul pare blând și de aceea îi surprinde pe oameni. Nu are altitudine mare, dar are trei pericole reale, iar toate trei apar frecvent în rapoartele echipelor de salvare.
Ceața se instalează în minute și șterge complet reperele. Fără puncte de orientare vizibile, torurile devin identice între ele, iar telefonul are semnal slab în interiorul platoului. Hartă pe hârtie și busolă, obligatoriu, plus baterie externă.
Zonele de turbă îmbibată cu apă nu se traversează. Nu te înghit ca în filme, dar rămâi până la genunchi în noroi, îți pierzi bocancii și te epuizezi. Ocolește, chiar dacă adaugă un kilometru.
În partea de nord există trei poligoane militare active. Când se trage, se ridică steaguri roșii și se aprind lumini roșii noaptea. Orarul tragerilor se publică în avans și trebuie verificat înainte de orice traseu în zona respectivă. Nu se intră niciodată dacă steagul este ridicat, iar obiectele metalice găsite pe teren nu se ating.
Cum ajungi, unde stai și când mergi
| Aspect | Detaliu |
|---|---|
| Poarta de intrare | Exeter, la aproximativ 30 de minute cu mașina |
| Cu trenul | Exeter, apoi linia locală până la Okehampton |
| Baze bune | Chagford, Widecombe, Princetown, Tavistock |
| Zile necesare | 2 – 3, sau o zi dacă vii din Exeter |
| Perioada bună | mai – septembrie, cu vreme instabilă oricând |
| Obligatoriu | hartă pe hârtie, busolă, haină de ploaie |
| De verificat | orarul tragerilor militare din nord |
Dartmoor se combină foarte bine cu restul regiunii: este între Exeter și Cornwall, deci se poate insera într-un traseu mai mare fără ocol semnificativ. Cazarea este în sate mici, cu pensiuni și hanuri, iar prețurile sunt mult mai rezonabile decât pe coastă.
Hărțile pentru campare, orarul tragerilor și starea traseelor sunt publicate de autoritatea parcului național, iar informațiile pentru vizitatori, de biroul de turism al regiunii.
Întrebări frecvente (FAQ)
Concluzie
Dartmoor este un platou de granit modelat de om, cu mii de urme preistorice, cu ponei care au proprietari și cu singura campare sălbatică permisă prin lege din Anglia.
Ia hartă pe hârtie și busolă, verifică orarul tragerilor dacă mergi în nord, ocolește zonele de turbă și, oricât de tentant ar fi, nu hrăni animalele de pe marginea drumului.
