By
Arhitectură Art Nouveau se face în Europa vreme de aproximativ douăzeci de ani, între 1890 și 1910, și a dispărut la fel de brusc cum apăruse, măturată de război și de modernism. În acele două decenii însă, a schimbat fața unor orașe întregi. Astăzi, în câteva dintre ele, poți merge kilometri întregi pe străzi în care fiecare fațadă are chipuri, flori și linii care par că se mișcă.
Articolul de față e un ghid pe orașe: unde se găsește cea mai densă concentrare, pe ce străzi anume merită să umbli, ce se vizitează pe dinăuntru și ce se admiră doar de pe trotuar. Am inclus și explicația de care ai nevoie ca să nu confunzi stilul cu vecinii lui, fiindcă e cea mai frecventă greșeală.
Ce este, de fapt, arhitectura Art Nouveau
A fost prima mișcare artistică modernă cu adevărat internațională și, totodată, ultima în care ornamentul a contat mai mult decât funcția. Ideea de bază: ruperea de stilurile istorice copiate la nesfârșit și inventarea unui limbaj nou, inspirat din natură.
De aici vin trăsăturile care se recunosc imediat: linii curbe și asimetrice, motive vegetale, chipuri feminine cu părul desfăcut, fier forjat care imită tulpini, vitralii colorate și ceramică smălțuită pe fațade.
Stilul a avut nume diferite în fiecare țară, ceea ce explică o bună parte din confuzie: Art Nouveau în Franța și Belgia, Jugendstil în Germania și Letonia, Secession în Austria și Ungaria, Modernisme în Catalonia, Stile Liberty în Italia.
Art Nouveau nu e același lucru cu Art Deco, care vine după Primul Război Mondial și e geometric, cu linii drepte și forme în trepte. Și nu e nici eclectism sau neobaroc, stiluri care copiază trecutul cu coloane, atlanți și frontoane clasice. Testul rapid: dacă ornamentul imită plante, valuri sau păr, e Art Nouveau. Dacă imită Antichitatea sau are unghiuri ascuțite, e altceva.
Riga: cea mai mare concentrare din lume
Capitala Letoniei are peste opt sute de clădiri Art Nouveau, adică aproximativ o treime din tot centrul orașului. E cea mai mare concentrare de pe planetă și motivul pentru care centrul Rigăi e în patrimoniul mondial UNESCO.
Explicația e economică: la începutul secolului trecut, Riga era un port în plină expansiune, cu bani mulți și cu o burghezie care voia să îi arate. Orașul s-a construit exact în deceniile în care stilul era la modă.
Strada de neratat e Alberta iela, proiectată aproape integral de Mihail Eisenstein, tatăl regizorului Serghei Eisenstein. Fațadele sunt acoperite de chipuri uriașe, măști, lei și forme care nu seamănă cu nimic altceva din Europa. La numărul 12 se află un muzeu într-un apartament de epocă, cu interior complet păstrat.
Budapesta: Secession maghiară, cu ceramică
Varianta maghiară a stilului are un element propriu, care nu există nicăieri altundeva: ceramica smălțuită produsă de manufactura Zsolnay din Pécs, rezistentă la îngheț și strălucitoare, folosită pe acoperișuri și fațade întregi.
Arhitectul central e Ödön Lechner, care a încercat să creeze un stil național maghiar amestecând Art Nouveau cu motive populare și cu influențe orientale. Cele mai bune exemple: Muzeul de Arte Aplicate, cu acoperiș de ceramică verde, și clădirea fostei Case de Economii, cu acoperișul ei ca un covor.
Alte opriri: cafeneaua New York, poate cea mai încărcată sală din Europa Centrală, fostul magazin Párizsi Nagyáruház de pe strada Andrássy și băile Gellért, care combină stilul cu funcțiunea termală.
Barcelona: modernismul catalan
Catalonia a dezvoltat versiunea cea mai radicală a stilului, iar Antoni Gaudí a împins-o atât de departe încât a devenit greu de încadrat. Modernismul catalan folosește ceramică spartă, forme organice fără linii drepte și structuri care imită oase și scoici.
Casa Milà, poreclită La Pedrera, e cea mai bună introducere: o fațadă ondulată de piatră, fără nicio linie dreaptă, și un acoperiș cu coșuri de fum sculpturale care par personaje.
Dar Gaudí nu era singur. Lluís Domènech i Montaner a construit Palatul Muzicii Catalane, o sală de concerte cu o cupolă de vitraliu care coboară din tavan ca un soare inversat. E, pentru mulți, cel mai frumos interior modernist din Europa.
Bruxelles: unde a început totul
Prima clădire Art Nouveau din lume a fost construită aici, în 1893: Hôtel Tassel, proiectată de Victor Horta. A fost momentul în care fierul, până atunci ascuns în structuri industriale, a fost scos la vedere și transformat în ornament.
Bruxelles are astăzi patru case Horta în patrimoniul UNESCO, iar Muzeul Horta, amenajat în propria lui locuință, e locul unde se înțelege cel mai bine ideea: casa e organizată în jurul unei case a scării de fier și sticlă, care aduce lumină până la parter.
Orașul are însă o poveste tristă în paralel: zeci de clădiri Art Nouveau au fost demolate în anii șaizeci și șaptezeci, inclusiv Casa Poporului, tot de Horta. Fenomenul are chiar un nume, bruxelizare, folosit internațional pentru distrugerea patrimoniului urban.
Viena și Praga: Secession și eleganță
La Viena, mișcarea s-a numit Secession, după grupul de artiști care s-au despărțit de academia oficială în 1897, cu Gustav Klimt în frunte. Clădirea Secession, cu cupola ei din frunze de laur aurite, e manifestul construit al grupului.
Otto Wagner e arhitectul care a dat orașului fața modernă: pavilioanele de metrou de la Karlsplatz, casele de pe Wienzeile cu fațade acoperite de majolică florală și clădirea Poștei de Economii, considerată una dintre primele construcții moderne din Europa.
Praga are mai puține clădiri, dar una excepțională: Casa Municipală, o sală de concerte și restaurant din 1912, decorată de Alfons Mucha, artistul ceh care a definit afișul Art Nouveau la Paris. Interioarele se vizitează cu tur ghidat.
Parisul, cu metroul lui
Parisul e locul de unde stilul și-a luat numele, după o galerie numită Maison de l’Art Nouveau, dar orașul are mai puține clădiri întregi decât s-ar crede. În schimb, are cel mai răspândit obiect Art Nouveau din lume.
Intrările de metrou proiectate de Hector Guimard, cu felinare ca niște flori de fier și litere curbate, au fost realizate în peste o sută cincizeci de exemplare la începutul secolului. Aproximativ optzeci mai există, iar câteva păstrează marchiza originală de sticlă.
Merită căutate stațiile Abbesses și Porte Dauphine, singurele cu acoperiș complet păstrat. Sunt gratuite și le vezi din stradă.
Ce oraș alegi pentru arhitectură Art Nouveau
| Oraș | Punctul forte | Cât timp îi trebuie |
|---|---|---|
| Riga | cea mai mare densitate din lume, fațade spectaculoase | 2 zile |
| Barcelona | cele mai radicale forme, interioare vizitabile | 3 zile |
| Bruxelles | originea stilului, casele lui Horta | 2 zile |
| Viena | Secession, Otto Wagner, cel mai elegant | 2 zile |
| Budapesta | ceramică Zsolnay, stil național maghiar | 2 zile |
| Praga | Casa Municipală și Mucha | 1 zi, ca parte dintr-un sejur |
Dacă vrei o singură destinație dedicată exclusiv stilului, alege Riga: nicăieri altundeva nu se poate merge atâta timp pe străzi în care fiecare clădire aparține aceleiași epoci. Barcelona e mai spectaculoasă, dar și mult mai aglomerată și mai scumpă.
Rețeaua europeană a orașelor Art Nouveau, cu itinerarii oficiale pe fiecare, se găsește pe portalul rețelei Art Nouveau European Route, iar despre patrimoniul Rigăi pe site-ul oficial al orașului Riga.
Nancy și Glasgow, două centre importante ale stilului, nu apar ilustrate în acest articol. Nu există fotografii libere de drepturi cu École de Nancy, cu Villa Majorelle sau cu clădirile lui Charles Rennie Mackintosh din Glasgow. Le menționez în text, dar nu pretind că le arăt. Trei imagini din articol au stilul confirmat vizual, dar nu au orașul confirmat, iar legendele lor spun asta.
Întrebări frecvente (FAQ)
Concluzie
Arhitectura Art Nouveau a existat două decenii și a dispărut, dar a lăsat în urmă orașe întregi în care mersul pe stradă devine altceva: te uiți în sus, nu înainte.
Dacă alegi o singură destinație, ia Riga. E singurul loc unde stilul nu e o colecție de clădiri notabile, ci pur și simplu felul în care arată orașul.
Iar dacă ești deja într-unul dintre celelalte orașe din listă, caută intrările de metrou, casele scării și fațadele de pe străzile laterale. Cele mai bune exemple nu sunt cele din ghiduri, ci cele pe lângă care treci zilnic fără să ridici capul.
