By
Andrea Palladio a fost, probabil, arhitectul cu cea mai mare influență din istorie, iar dovada nu e în Italia, ci în restul lumii: Casa Albă, Capitoliul din Washington, conacele englezești și mii de clădiri publice cu coloane și fronton triunghiular sunt, toate, descendente ale unui om care a lucrat aproape exclusiv într-un colț din nordul Italiei, în secolul al șaisprezecelea.
Articolul de față e un ghid pentru cine vrea să vadă originalul: Vicenza, orașul în care Palladio a lăsat peste douăzeci de clădiri, vilele răspândite prin câmpia venetă, care se vizitează și care nu, plus un traseu de trei zile care leagă totul. E și un articol despre cum se citește o clădire, nu doar despre unde se fotografiază.
Cine a fost Palladio și de ce contează
S-a născut la Padova în 1508, fiu de morar, și a început ca simplu cioplitor în piatră. A fost descoperit de un umanist bogat din Vicenza, care i-a dat educație clasică și numele sub care îl știm astăzi, inspirat din mitologie.
A studiat ruinele romane la fața locului, măsurându-le, și a publicat în 1570 un tratat în patru cărți care a devenit cel mai influent manual de arhitectură scris vreodată. Prin acel tratat, mai mult decât prin clădiri, ideile lui au ajuns în Anglia, apoi în America.
Ce a inventat, de fapt: aplicarea vocabularului templului antic, adică portic cu coloane și fronton triunghiular, la o clădire de locuit obișnuită. Înainte de el, nimeni nu punea fronton de templu pe casa unui proprietar de pământ.
Vicenza, orașul lui
Un oraș de o sută zece mii de locuitori, la patruzeci de minute cu trenul de Veneția, în care Palladio a construit peste douăzeci de clădiri. Centrul întreg e în patrimoniul mondial UNESCO, sub numele Orașul Vicenza și vilele palladiene din Veneto.
Piesa centrală e Basilica Palladiana, care nu e o biserică, ci fosta sală a consiliului orașului. Palladio a fost angajat să salveze o clădire gotică ce se prăbușea și a rezolvat problema îmbrăcând-o într-o dublă loggie de marmură albă. Soluția a fost atât de elegantă încât i-a lansat cariera.
În aceeași piață se află Loggia del Capitaniato, una dintre ultimele lui lucrări, neterminată, cu coloane uriașe care traversează două etaje. Cele două clădiri, față în față, arată exact cum a evoluat gândirea lui de-a lungul a treizeci de ani.
Teatro Olimpico, ultima lui operă
Cel mai vechi teatru acoperit din lume încă existent, început în 1580, în ultimul an de viață al arhitectului, și terminat de altcineva. E o reconstituire a teatrului roman antic, într-o sală închisă.
Ce îl face celebru e scenografia fixă din spatele scenei: șapte străzi construite în perspectivă forțată, care par a se întinde sute de metri, deși au în realitate mai puțin de cincisprezece. Decorul a fost construit pentru spectacolul de inaugurare din 1585 și nu a fost demontat niciodată.
Se vizitează cu bilet, iar biletul e comun cu alte muzee ale orașului. E, probabil, cel mai impresionant interior din tot traseul acesta.
Vilele venete: ce sunt și de ce arată așa
În secolul al șaisprezecelea, nobilii venețieni au început să investească în agricultură pe uscat, pe măsură ce comerțul maritim al Republicii pierdea teren. Aveau nevoie de case care să fie simultan reședințe de vară, sedii administrative și ferme.
Palladio a inventat tipologia care rezolva toate trei: un corp central nobil, cu portic și fronton, flancat de aripi joase, numite barchesse, în care se aflau grajdurile și hambarele. Frumusețea și funcțiunea, în aceeași clădire.
| Vila | Unde | Situație |
|---|---|---|
| La Rotonda | lângă Vicenza | grădina, aproape zilnic; interiorul, doar câteva zile pe săptămână |
| Villa Barbaro | Maser, lângă Treviso | se vizitează, cu fresce de Veronese |
| Villa Emo | Fanzolo | se vizitează, program redus în afara sezonului |
| Villa Foscari | Malcontenta, lângă Veneția | program limitat, verifică înainte |
| Villa Cornaro | Piombino Dese | proprietate privată, vizite rare |
Un avertisment util: multe dintre cele douăzeci și patru de vile palladiene din patrimoniul UNESCO sunt proprietăți private, cu program de câteva ore pe săptămână, uneori doar în anumite luni. Verifică fiecare separat înainte de a construi traseul.
La Rotonda, cea mai copiată casă din lume
Villa Almerico Capra, cunoscută ca La Rotonda, e la douăzeci de minute de mers pe jos din centrul Vicenzei. E o casă perfect simetrică, cu patru fațade identice, fiecare cu portic și fronton, și cu o cupolă în centru.
Nu a fost gândită ca fermă, ci ca vilă suburbană pentru un cleric retras, așezată pe o colină ca să domine priveliștea în toate direcțiile. De aici simetria totală: nu are o față principală, fiindcă toate patru sunt egale.
E clădirea din care descind sute de imitații, de la conace englezești până la clădiri publice americane. Grădina se vizitează aproape zilnic, iar interiorul doar în anumite zile, cu program care variază de la un sezon la altul.
Un traseu de trei zile prin Veneto
| Ziua | Traseu |
|---|---|
| 1 | Vicenza: Basilica Palladiana, Loggia, Teatro Olimpico, palatele de pe Corso |
| 2 | Dimineața La Rotonda, după-amiaza Villa Barbaro la Maser sau Villa Emo |
| 3 | Padova, cu Prato della Valle și bazilicile, apoi Montagnana sau Bassano |
Mașina e practic necesară pentru vile, care sunt răspândite în câmpie și au legături slabe de transport public. Vicenza și Padova se leagă însă excelent cu trenul, la douăzeci de minute una de alta.
Zona se combină firesc cu Veneția, aflată la o oră, sau cu Verona, la patruzeci de minute. Multe cupluri fac Vicenza ca zi de respiro între două orașe aglomerate, iar diferența de liniște e uriașă.
Ce mai merită în împrejurimi
Veneto e una dintre cele mai bogate regiuni ale Italiei în orașe mici cu centre intacte, iar traseul palladian trece natural pe lângă câteva.
Montagnana are unul dintre cele mai complete ziduri medievale din Europa, doi kilometri de cărămidă cu douăzeci și patru de turnuri, pe care se poate merge de jur împrejur pe dinafară.
Bassano del Grappa stă pe râul Brenta, cu un pod acoperit de lemn proiectat chiar de Palladio în 1569, refăcut de mai multe ori după inundații și după război, dar mereu după planul original.
Iar la Possagno, în dealurile din nord, se află templul lui Antonio Canova, sculptorul neoclasic care a construit o biserică inspirată direct din Panteonul roman, cu aceeași logică pe care o folosise Palladio cu două secole înainte.
Practic: bilete, program, sezon
- Biletul unic din Vicenza acoperă Teatro Olimpico și mai multe muzee ale orașului și e mult mai avantajos decât intrările separate.
- Verifică programul fiecărei vile separat, cu câteva zile înainte. Multe sunt private, cu deschidere de câteva ore pe săptămână, iar unele se închid complet iarna.
- Mașina e necesară pentru vile. Vicenza și Padova se fac însă foarte bine cu trenul.
- Sezonul: aprilie până în iunie și septembrie până în octombrie. Vara, câmpia venetă e umedă și foarte caldă, iar iarna multe vile sunt închise.
- Cazare: Vicenza e mult mai ieftină decât Veneția și Verona, la o distanță de sub o oră de amândouă.
Informațiile despre muzeele orașului sunt pe portalul oficial al muzeelor din Vicenza, iar programul vilei celei mai cunoscute pe site-ul oficial Villa La Rotonda.
Vilele palladiene nu apar ilustrate în acest articol. Nu există fotografii libere de drepturi cu La Rotonda văzută frontal, cu Villa Barbaro, Emo, Foscari sau Cornaro, nici cu interiorul de la Teatro Olimpico. Ce vezi aici e Vicenza, grădina Rotondei, peisajul venet și orașele din traseu. Am refuzat de asemenea imaginile etichetate „arhitectură palladiană” care sunt de fapt din Anglia sau din Statele Unite, unde stilul a fost copiat masiv.
Întrebări frecvente (FAQ)
Concluzie
Palladio e arhitectul pe care îl vezi zilnic fără să știi: orice clădire publică cu coloane și fronton triunghiular îi datorează ceva. Originalul, însă, e într-un colț mic din nordul Italiei, la o oră de Veneția.
Vicenza e cea mai bună introducere. Un oraș de dimensiuni umane, ieftin după standardele Veneto, cu peste douăzeci de clădiri semnate de el și cu centrul întreg în patrimoniul mondial.
Iar dacă ai o singură zi, alege Basilica Palladiana dimineața, Teatro Olimpico la prânz și grădina Rotondei spre seară. Sunt trei clădiri care explică, împreună, de ce jumătate din arhitectura occidentală arată așa cum arată.
