By
Monumentele din fosta Iugoslavie arată ca niște obiecte căzute din altă lume: aripi de beton de treizeci de metri pe un deal gol, flori de piatră, structuri abstracte care nu seamănă cu niciun monument comemorativ obișnuit. Nu sunt sculpturi decorative și nu sunt ruine. Sunt memoriale ridicate pentru victimele celui de-al Doilea Război Mondial, într-un limbaj vizual inventat special ca să nu semene cu nimic din ce exista.
Articolul de față explică ce sunt aceste monumente, de ce arată așa, ce s-a întâmplat cu ele după destrămarea Iugoslaviei și care dintre ele se pot vizita realist astăzi, cu mașina, de către un călător din România. Spun de la început: sunt greu de ajuns, prost semnalizate și nu au bilete, ghizi sau program.
Ce sunt, de fapt, monumentele din fosta Iugoslavie
Termenul folosit local e spomenik, care înseamnă pur și simplu monument. Au fost ridicate între anii cincizeci și anii optzeci, comandate de statul iugoslav, pentru a marca locuri de bătălii, lagăre sau masacre din al Doilea Război Mondial.
Ce le face neobișnuite e forma. În loc de statui figurative, cum s-a construit în restul blocului comunist, Iugoslavia a ales abstracția totală: forme geometrice sau organice, fără chipuri, fără arme, fără steaguri, fără simboluri de partid.
Alegerea a fost deliberat politică. Iugoslavia lui Tito se rupsese de Moscova în 1948 și avea nevoie de un limbaj vizual propriu, care să nu semene nici cu realismul socialist sovietic, nici cu monumentele occidentale. În plus, într-o federație cu șase republici și mai multe etnii, abstracția avea un avantaj practic: nu favoriza pe nimeni.
Podgarić, cel mai fotografiat dintre toate
Monumentul Revoluției poporului din Moslavina, ridicat în 1967 după proiectul lui Dušan Džamonja, în centrul Croației. Două aripi curbate de beton, ridicate pe o colină, cu un miez metalic care le leagă.
E cel mai accesibil dintre marile monumente: se ajunge cu mașina pe drum asfaltat, la aproximativ o oră și jumătate de Zagreb, iar aleea de acces urcă direct spre el. Nu are program, nu are bilet și, în majoritatea zilelor, nu are pe nimeni.
Pentru un călător din România e și cel mai realist de bifat: intră natural într-un traseu spre coasta croată.
Tjentište, monumentul din vale
În Bosnia, în parcul național Sutjeska, se află memorialul bătăliei de pe Sutjeska, opera lui Miodrag Živković, terminat în 1971. Două aripi uriașe de beton, despărțite de o deschidere prin care se trece, așezate la capătul unei scări monumentale.
Bătălia comemorată acolo, din 1943, a fost una dintre cele mai grele din campania partizanilor, cu pierderi foarte mari. Monumentul e conceput ca o trecere: mergi între cele două aripi, ca printr-o breșă.
E în parc național, deci drumul până acolo e frumos, dar lung. Se combină firesc cu Sarajevo, aflat la două ore și jumătate.
Celelalte monumente mari
- Makedonium, la Kruševo, în Macedonia de Nord: o formă albă rotunjită, cu ferestre circulare de vitraliu, care arată ca un organism. Se vizitează pe dinăuntru.
- Petrova Gora, în Croația: un turn placat cu inox, astăzi grav degradat, cu placajul furat în bună parte. Accesul e nesigur.
- Kozara, în Bosnia: un cilindru vertical format din coloane de beton, într-un parc memorial.
- Kadinjača, în Serbia: un ansamblu întins de blocuri de piatră pe o creastă.
- Jasenovac, în Croația: floarea de piatră a lui Bogdan Bogdanović, memorial al fostului lagăr, tratat cu maximă gravitate.
Onest: pentru majoritatea acestora nu există aproape nicio documentare fotografică liberă, iar unele sunt în zone unde drumurile sunt proaste și semnalul telefonic lipsește. Se ajunge la ele cu pregătire, nu din întâmplare.
Ce s-a întâmplat cu ele după 1991
Destrămarea Iugoslaviei le-a lăsat fără proprietar și fără sens oficial. Statul care le comandase nu mai exista, iar noile state naționale aveau alte priorități de memorie, uneori chiar opuse.
Consecințele au fost concrete: bugetele de întreținere au dispărut, plăcile de inox și de bronz au fost furate pentru metal, iar unele monumente au fost deteriorate intenționat, în timpul războaielor din anii nouăzeci sau după.
Din câteva mii construite inițial, se estimează că mai puțin de jumătate se află astăzi într-o stare rezonabilă. Unele au fost restaurate în ultimii ani, prin proiecte locale sau internaționale, dar procesul e lent.
De ce sunt controversate
Merită spus clar, fiindcă e ușor de trecut cu vederea când privești doar formele. Aceste monumente nu sunt neutre pentru oamenii care trăiesc lângă ele.
Pentru unii sunt memoriale ale unor victime reale, ale unor bătălii și lagăre în care au murit rude. Pentru alții sunt simboluri ale unui regim și ale unei federații în care nu se mai recunosc. Iar felul în care sunt fotografiate astăzi, ca obiecte estetice futuriste, deconectate de istoria lor, e criticat frecvent de istorici și de comunitățile locale.
Informează-te despre ce comemorează fiecare înainte să mergi. Nu urca pe monument și nu poza pe el: sunt memoriale, nu instalații de artă. Nu le trata ca decor pentru fotografii, mai ales la Jasenovac și la celelalte foste lagăre. Iar dacă întâlnești localnici, ține minte că pentru ei sunt parte din biografie, nu din estetică.
Brutalismul urban: Skopje, Belgrad, Priștina
Dincolo de monumente, fosta Iugoslavie are și un patrimoniu urban brutalist important, mult mai ușor de vizitat, fiindcă e în orașe.
Skopje e cazul extrem. După cutremurul din 1963, care a distrus optzeci la sută din oraș, reconstrucția a fost făcută pe un plan semnat de arhitectul japonez Kenzo Tange, cu clădiri de beton spectaculoase: gara veche transformată în muzeu, poșta centrală în formă de floare, complexul universitar.
La Priștina, Biblioteca Națională a Kosovo, terminată în 1982, e una dintre cele mai neobișnuite clădiri din Europa: nouăzeci și nouă de domuri de sticlă și o plasă metalică pe toată fațada.
Belgradul are Novi Beograd, un cartier întreg construit de la zero pe malul stâng al Savei, cu blocuri masive și clădiri administrative monumentale.
Un traseu realist, din România
| Etapă | Obiectiv | Distanță |
|---|---|---|
| 1 | România spre Belgrad, arhitectura din Novi Beograd | 600 km |
| 2 | Belgrad spre Sarajevo, prin Bosnia | 300 km |
| 3 | Excursie la Tjentište, în parcul Sutjeska | 150 km dus-întors |
| 4 | Sarajevo spre Zagreb | 400 km |
| 5 | Excursie la Podgarić, cel mai accesibil monument | 160 km dus-întors |
| 6 | Întoarcere prin Ungaria sau continuare spre coasta croată | variabil |
Pentru varianta scurtă, care intră în orice drum spre Croația: Podgarić singur, ca oprire de două ore pe traseul spre coastă.
Cea mai completă bază de date despre aceste monumente, cu localizări exacte, istoric și stare actuală, e arhiva independentă Spomenik Database. Informațiile oficiale despre Serbia sunt pe site-ul național de turism.
Petrova Gora, Kozara, Kadinjača și Jasenovac nu apar ilustrate aici, fiindcă nu există fotografii libere de drepturi cu ele. La fel, blocurile din Novi Beograd. Am refuzat imaginile în care oameni pozează pe monumente. Trei fotografii de beton din articol nu au locația confirmată, iar legendele lor spun asta. Monumentul de pe Avala, inclus pentru context, nu e brutalist, ci un mausoleu din 1938.
Întrebări frecvente (FAQ)
Concluzie
Monumentele din fosta Iugoslavie sunt printre cele mai neobișnuite obiecte construite în Europa secolului trecut, iar faptul că aproape nimeni nu le vizitează le face și mai stranii.
Merită văzute, dar cu context. Formele lor abstracte sunt spectaculoase, însă fiecare marchează un loc unde au murit oameni, iar comunitățile din jur încă își amintesc de ce au fost ridicate.
Pentru început, Podgarić. E la o oră și jumătate de Zagreb, pe drum bun, e gratuit și, în majoritatea zilelor, vei fi singurul om de pe deal.
