Bosnia si Hertegovina - Mergi prin lume

Trebinje: orașul soarelui și al vinului

Mergiprinlume — Fri, 21 Aug 2026 12:12:38 +0000

Trebinje este un oraș de treizeci de mii de oameni din extremitatea sudică a Herțegovinei, la mai puțin de treizeci de kilometri de Dubrovnik și la o oră de mare. Are climă mediteraneană, platani bătrâni în piața centrală, un oraș vechi otoman cât un cartier și cea mai importantă zonă viticolă a țării. Este locul unde Bosnia nu mai seamănă deloc cu ce se așteaptă lumea de la Bosnia.

Ce vizitezi în oraș, ce este cu podul mutat piatră cu piatră, unde se bea vinul local și cum se combină cu Dubrovnikul.

Ce este Trebinje și de ce arată mediteranean

Orașul stă pe râul Trebišnjica, într-o câmpie carstică înconjurată de dealuri golașe. Este atât de aproape de Adriatică încât primește clima ei: veri lungi și uscate, ierni blânde și un număr de zile însorite pe an comparabil cu al coastei dalmate. De aici i se spune orașul soarelui.

Imagine ilustrativă de pod otoman în arc. Foto: Pexels

Piața centrală, cu platani bătrâni care fac umbră completă vara, funcționează exact cum funcționează o piață mediteraneană: lumea stă la cafea ore în șir. Sâmbăta se ține piața de produse locale sub aceiași platani, cu brânzeturi, miere, smochine uscate și rachiu.

Imagine ilustrativă de așezare herțegovineană. Foto: Pexels

Administrativ, Trebinje se află în Republika Srpska, una dintre cele două entități care compun Bosnia și Herțegovina. Pentru un vizitator asta nu schimbă nimic practic: aceeași monedă, aceleași reguli de intrare, aceeași țară la frontieră. Se vede însă în alfabet, pentru că indicatoarele sunt și în chirilică.

Imagine ilustrativă. Clima mediteraneană se vede în vegetație. Foto: Pexels

Ce vizitezi concret în oraș

Este un oraș mic și se acoperă pe jos într-o jumătate de zi. Ce urmează sunt punctele care merită efectiv timpul.

Câmpia din jurul orașului este irigată de Trebišnjica. Foto: Pexels

Orașul vechi, Stari Grad: un dreptunghi de străduțe în interiorul zidurilor otomane, cu cafenele și câteva ateliere. Se traversează în zece minute.
Podul Arslanagić: pod otoman din secolul al șaisprezecelea, cu două arce mari și două mici. Detaliul important vine mai jos.
Hercegovačka Gračanica: biserică ortodoxă pe dealul Crkvina, deasupra orașului, cu cea mai bună panoramă. Este o replică a mănăstirii Gračanica din Kosovo, construită în anul 2000.
Muzeul Herțegovinei, în fostul cazarmă austro-ungară.
Morile de apă de pe Trebišnjica, în afara orașului, rămase din perioada în care râul curgea liber.
Piața de sâmbătă, sub platani, dacă nimerești ziua.

Imagine ilustrativă. Podul Arslanagić a fost mutat piatră cu piatră. Foto: Pexels

Podul merită o explicație. A fost construit în secolul al șaisprezecelea în alt loc, iar în anii șaizeci, când Trebišnjica a fost barată pentru hidrocentrală, urma să ajungă sub apă. A fost demontat piatră cu piatră, numerotat și reconstruit în amonte, unde se află astăzi. Nu este pe amplasamentul lui original, iar asta se spune rar.

Imagine ilustrativă de peisaj rural din sudul Bosniei. Foto: Pexels

Vinul: žilavka, blatina și mănăstirea cu cramă

Herțegovina are două soiuri autohtone care nu se găsesc practic nicăieri altundeva, iar zona Trebinje este centrul lor.

Imagine ilustrativă de podgorie balcanică. Foto: Pexels

Žilavka: strugure alb, cu aciditate bună și note minerale, care se descurcă pe solul carstic sărac. Vinul alb standard al țării.
Blatina: strugure roșu cu o particularitate botanică rară. Florile lui sunt funcțional femele, deci nu se poate autopoleniza și trebuie plantat obligatoriu alături de un alt soi care îl fecundează.
Vranac și alte soiuri balcanice apar și ele, în amestecuri.

Soiurile locale sunt žilavka la alb și blatina la roșu. Foto: Pexels

Imagine ilustrativă. Solul carstic dă vinuri cu multă mineralitate. Foto: Pexels

Mănăstirea Tvrdoš, la câțiva kilometri de oraș, este cea mai interesantă oprire. Este ortodoxă, ridicată pe fundații romane, iar călugării fac vin în beciuri de secole. Se poate vizita, se poate degusta și se cumpără direct de acolo. Nu este un decor turistic, este o producție reală.

Imagine ilustrativă de cramă. Foto: Pexels

Imagine ilustrativă de pivniță de învechire. Foto: Pexels

Cum se face un tur de crame aici
Zona nu are încă un drum al vinului semnalizat ca în Franța sau Italia. Cramele mari, precum Vukoje, primesc vizitatori cu programare, iar cele mici cer un telefon dat în prealabil. Cel mai simplu este să ceri la cazare să îți aranjeze două opriri într-o după-amiază, cu transport, pentru că nu se conduce după degustare. Prețurile sunt mici: o sticlă bună de žilavka costă în jur de opt până la cincisprezece euro direct de la producător.

Ce este în jur, la mai puțin de o oră

Poziția orașului este avantajul lui principal. Ești la treizeci de kilometri de Dubrovnik, la o oră de mare și la două ore de Mostar.

Zona are cea mai mare suprafață viticolă din țară. Foto: Pexels

Dubrovnik: circa patruzeci de minute, cu trecere de frontieră. Mulți dorm la Trebinje și vizitează Dubrovnikul ziua, pentru că prețurile sunt de câteva ori mai mici.
Peștera Vjetrenica: cel mai lung sistem de peșteri din țară, cu faună subterană remarcabilă. La aproximativ o oră.
Popovo polje: câmpia carstică prin care Trebišnjica dispărea în subteran înainte de amenajări.
Mostar și Blagaj: la aproximativ două ore spre nord.
Coasta muntenegreană, prin punctul de frontieră de la est.

Imagine ilustrativă. Mănăstirea Tvrdoš are cramă în beciuri. Foto: Pexels

Diferența de preț față de Dubrovnik este reală și mare. O cazare bună în centrul Trebinjei costă cât o cafea și un prânz în orașul vecin, iar drumul dintre ele durează mai puțin decât găsirea unui loc de parcare acolo.

Cum ajungi, cât stai și cât costă

Planificare
Aspect	Detaliu
Din Dubrovnik	aproximativ 40 de minute, cu frontieră
Din Mostar	aproximativ 2 ore
Din Sarajevo	în jur de 3 ore și jumătate
Aeroport	Dubrovnik, cel mai apropiat și cel mai convenabil
Zile necesare	1 – 2 pentru oraș, 3 cu împrejurimile
Perioada bună	mai – iunie și septembrie – octombrie
Monedă	marca convertibilă, legată de euro

Vara este foarte cald, cu temperaturi care trec frecvent de treizeci și cinci de grade, iar dealurile golașe din jur nu ajută. Primăvara și toamna sunt clar mai bune, iar octombrie prinde și culesul.

Se plătește în marca convertibilă, dar euro este acceptat în multe locuri, la un curs care nu este întotdeauna favorabil. Bancomatele funcționează normal. Informațiile pentru vizitatori sunt publicate de biroul de turism al Bosniei și Herțegovinei, iar mănăstirea cu cramă are propria prezentare la Tvrdoš.

Întrebări frecvente (FAQ)

Cât timp îmi trebuie în Trebinje?

O zi pentru oraș, care este mic și se parcurge pe jos. Două sau trei dacă adaugi cramele, mănăstirea Tvrdoš și o excursie la Dubrovnik sau la peșteră.

Merită ca bază pentru Dubrovnik?

Da, și mulți fac exact asta. Sunt patruzeci de minute cu frontieră între ele, iar cazarea și mâncarea costă de câteva ori mai puțin decât în orașul croat.

Ce vin se bea aici?

Žilavka la alb și blatina la roșu, două soiuri autohtone care practic nu se găsesc în altă parte. O sticlă bună costă opt până la cincisprezece euro de la producător.

Se poate vizita mănăstirea cu cramă?

Da, Tvrdoš primește vizitatori, are degustare și vinde direct. Este o producție reală, făcută de călugări în beciuri vechi, nu un decor amenajat pentru turiști.

Ce monedă se folosește?

Marca convertibilă, legată de euro. Euro este acceptat în multe locuri, dar la un curs care nu este mereu favorabil. Bancomatele funcționează normal.

Podul otoman este pe locul original?

Nu. A fost demontat piatră cu piatră în anii șaizeci, când râul a fost barat pentru hidrocentrală, și reconstruit în amonte. Este autentic, dar mutat.

Care este cea mai bună perioadă?

Mai, iunie, septembrie și octombrie. Vara trece frecvent de treizeci și cinci de grade, iar dealurile golașe din jur nu oferă niciun fel de răcoare.

Este sigur?

Da, este o destinație liniștită, cu criminalitate scăzută. Precauțiile obișnuite de oraș sunt suficiente, iar localnicii sunt obișnuiți cu vizitatori din Croația și Muntenegru.

Concluzie

Trebinje este colțul mediteranean al Bosniei: platani în piață, un oraș vechi cât un cartier, un pod otoman mutat cu totul și două soiuri de struguri pe care nu le găsești nicăieri altundeva.

Folosește-l ca bază ieftină lângă Dubrovnik, dă-i o zi întreagă, mergi la Tvrdoš pentru vin și vino primăvara sau toamna, pentru că vara arde.

The post Trebinje: orașul soarelui și al vinului first appeared on Mergi prin lume.

Jajce: cascada din centrul orașului regal

Mergiprinlume — Fri, 21 Aug 2026 12:12:36 +0000

Jajce este un oraș de douăzeci și șapte de mii de oameni din centrul Bosniei, construit la confluența râurilor Pliva și Vrbas. Are o cascadă de peste douăzeci de metri care cade direct în mijlocul orașului, o cetate în care a fost încoronat și mai apoi decapitat ultimul rege al Bosniei, un templu roman al lui Mithras și clădirea în care s-a fondat Iugoslavia federală. Toate într-un perimetru de un kilometru.

Cascada, cetatea regală, catacombele, templul roman, morile de pe lacurile Pliva și de ce merită o zi întreagă.

Cascada din mijlocul orașului Jajce

Râul Pliva se varsă în Vrbas printr-o cădere de aproximativ douăzeci și doi de metri, exact la marginea centrului vechi. Sunt foarte puține orașe în Europa cu o cascadă de asemenea dimensiune în interiorul lor, iar aici se ajunge la ea pe jos, în cinci minute din piață.

Puține orașe din Europa au o cascadă în mijlocul lor. Foto: Pexels

Aproximativ douăzeci de mori mici de lemn, la cinci kilometri de oraș. Foto: Pexels

Înălțimea a fost mai mare înainte. În anii nouăzeci, o surpare a modificat pragul și a redus căderea, iar amenajările ulterioare au stabilizat malurile. Se plătește o taxă mică pentru accesul la platforma de jos, de unde se vede frontal.

Înălțimea căderii s-a schimbat după surpările din anii nouăzeci. Foto: Pexels

Debitul contează mult. Primăvara și după ploi, cascada este impresionantă și te udă de la zece metri. La sfârșitul verii, în anii secetoși, se subțiază vizibil. Dacă vii pentru ea, întreabă la cazare cum stă apa.

Imagine ilustrativă de cascadă în cascadă. Foto: Pexels

Imagine ilustrativă de cădere de apă în pădure. Foto: Pexels

Orașul regal și sfârșitul regatului bosniac

Jajce a fost ultima capitală a regatului medieval al Bosniei. Cetatea de pe dealul din spatele orașului este bine păstrată, se urcă în douăzeci de minute și are pe poartă blazonul regal.

Imagine ilustrativă. Lacurile Pliva sunt în amonte. Foto: Pexels

Aici a fost încoronat Stjepan Tomašević, ultimul rege al Bosniei, în 1461. Doi ani mai târziu, după cucerirea otomană, a fost decapitat, iar regatul a încetat să existe. Orașul a rămas apoi două decenii sub stăpânire maghiară, înainte de a intra definitiv în Imperiul Otoman.

În oraș se mai văd Turnul cu ceas, moscheea Esma Sultanija și Turnul Sfântului Luca, legat de o poveste care merită spusă: se crede că moaștele evanghelistului Luca au fost păstrate aici, aduse ca zestre, până când au fost vândute Veneției.

Catacombele și templul lui Mithras

Sub oraș se află două lucruri complet diferite, ambele rare.

Catacombele sunt de fapt o biserică subterană săpată în stâncă la începutul secolului al cincisprezecelea de ducele Hrvoje Vukčić Hrvatinić, gândită ca mausoleu de familie. Nu a fost terminată niciodată, iar interiorul are simboluri sculptate care au dat naștere la tot felul de interpretări. Este rece, întunecoasă și impresionantă tocmai pentru că este neterminată.

Imagine ilustrativă. Debitul este maxim primăvara. Foto: Pexels

Templul lui Mithras este cu peste o mie de ani mai vechi, din secolul al patrulea, și este unul dintre puținele mithraea păstrate în Europa. Are un relief cu Mithras sacrificând taurul, scena centrală a acestui cult roman răspândit mai ales printre soldați. Se vizitează cu ghid, iar cheia se ia de la muzeu.

Imagine ilustrativă de cascadă montană. Foto: Pexels

Cum organizezi vizitele subterane
Catacombele și templul lui Mithras nu au program continuu și nu se vizitează fără însoțitor. Se merge întâi la centrul de informare turistică din oraș, care organizează accesul, uneori grupând mai mulți vizitatori. Biletul este ieftin, dar poate să existe o așteptare de o jumătate de oră. Nu lăsa asta pe ultima oră a zilei, pentru că accesul se închide devreme, mai ales în afara sezonului.

Clădirea în care s-a fondat Iugoslavia federală

Pe 29 noiembrie 1943, într-o fostă sală de gimnastică din Jajce, a avut loc a doua sesiune a consiliului antifascist de eliberare națională. Acolo s-a decis structura federală a viitoarei Iugoslavii, cu șase republici egale, și s-a format guvernul provizoriu.

Imagine ilustrativă de cădere de apă pe travertin. Foto: Pexels

Clădirea este astăzi muzeu, cu sala păstrată aproape în forma originală. Data a fost sărbătoare națională în toată Iugoslavia timp de aproape cincizeci de ani, iar pentru istoria regiunii este un punct de referință, indiferent de opinia fiecăruia despre ce a urmat.

Vizita durează douăzeci de minute și costă foarte puțin. Merită chiar dacă nu ești pasionat de perioada respectivă, pentru că explică de ce Bosnia arată administrativ așa cum arată.

Lacurile Pliva și morile de apă

La aproximativ cinci kilometri de oraș, râul Pliva formează două lacuri legate între ele. Între ele se află grupul de mori de apă, aproximativ douăzeci de construcții minuscule din lemn, așezate pe praguri, fiecare cu roata ei.

Râul Pliva înainte de a ajunge la cascadă. Foto: Pexels

Orașul stă la confluența râurilor Pliva și Vrbas. Foto: Pexels

Au fost mori funcționale, folosite în comun de familiile din satele din jur, fiecare cu ziua ei de măcinat. Astăzi sunt monument și decor, dar structura este autentică, nu reconstruită pentru fotografii.

Zona lacurilor este locul unde iese orașul vara: plajă amenajată, caiace, restaurante pe mal. Este cel mai bun mod de a încheia ziua după ce ai făcut cetatea și subteranele.

Imagine ilustrativă de cădere de apă. Foto: Pexels

Imagine ilustrativă. Cetatea domină orașul de pe deal. Foto: Pexels

Cum ajungi, cât stai și când mergi

Planificare
Aspect	Detaliu
Din Sarajevo	aproximativ 2 ore
Din Banja Luka	aproximativ 1 oră și un sfert
Din Mostar	în jur de 3 ore
Zile necesare	1 zi completă, 2 cu lacurile și rafting
Debitul cascadei	maxim primăvara, scăzut la final de vară
Perioada bună	aprilie – iunie și septembrie – octombrie
Transport public	autobuze din Sarajevo și Banja Luka, mașina e mai comodă

Orașul se combină natural cu rafting pe Vrbas, în zona dintre Jajce și Banja Luka, unde se organizează curent coborâri de o zi. Este una dintre cele mai bune zone de rafting din Balcani și mult mai puțin aglomerată decât Tara sau Neretva.

Cazarea este ieftină, cu pensiuni de la douăzeci și cinci până la patruzeci de euro pe noapte. Informațiile pentru vizitatori sunt publicate de biroul de turism al Bosniei și Herțegovinei, iar contextul istoric al regatului medieval, de enciclopedia Britannica.

Întrebări frecvente (FAQ)

Cât de mare este cascada?

Aproximativ douăzeci și doi de metri, în mijlocul orașului. Era mai înaltă înainte de o surpare din anii nouăzeci, care a modificat pragul de deasupra.

Când are cascada cel mai mult debit?

Primăvara și după ploi. La sfârșitul verii, în anii secetoși, se subțiază vizibil. Dacă vii special pentru ea, întreabă la cazare cum stă apa.

Câte zile îmi trebuie?

O zi completă pentru oraș, cetate și subterane. Două dacă adaugi lacurile Pliva cu morile, plaja amenajată și eventual rafting pe Vrbas.

Ce sunt catacombele?

O biserică subterană săpată în stâncă la începutul secolului al cincisprezecelea, gândită ca mausoleu de familie și niciodată terminată. Se vizitează doar cu însoțitor.

Ce este templul lui Mithras?

Un lăcaș roman din secolul al patrulea, unul dintre puținele păstrate în Europa, cu un relief înfățișând sacrificarea taurului. Cheia se ia de la muzeu.

De ce este orașul important istoric?

A fost ultima capitală a regatului medieval bosniac, iar în 1943 aici s-a decis structura federală a Iugoslaviei postbelice. Ambele momente au clădiri vizitabile.

Se poate ajunge fără mașină?

Da, cu autobuzul din Sarajevo sau Banja Luka. În oraș totul este la distanță de mers pe jos, dar pentru lacurile Pliva îți trebuie taxi sau bicicletă.

Cât costă?

Puțin. Cazare între douăzeci și cinci și patruzeci de euro pe noapte, biletele la obiective sub trei euro fiecare, o masă completă în jur de zece euro.

Concluzie

Jajce concentrează într-un kilometru pătrat o cascadă de douăzeci și doi de metri, cetatea unui regat dispărut în 1463, un templu roman și sala în care s-a desenat harta Iugoslaviei federale.

Dă-i o zi întreagă, rezolvă vizitele subterane dimineața la centrul de informare, verifică debitul cascadei înainte de drum și încheie la lacurile cu mori.

The post Jajce: cascada din centrul orașului regal first appeared on Mergi prin lume.

Sutjeska: pădurea virgină și vârful Maglić

Mergiprinlume — Fri, 21 Aug 2026 12:12:34 +0000

Sutjeska este cel mai vechi parc național din Bosnia și Herțegovina, înființat în 1962, în colțul de sud-est al țării, lipit de granița cu Muntenegru. Are aproximativ 17.500 de hectare, cel mai înalt vârf al țării, un monument modernist de beton care apare în albume de arhitectură din toată lumea și una dintre ultimele două păduri virgine rămase în Europa.

Ce este Perućica și cum se intră în ea, cum se urcă pe Maglić, ce înseamnă monumentul de la Tjentište și care sunt traseele accesibile.

Ce este parcul Sutjeska și cum se împarte

Parcul se organizează în jurul văii râului Sutjeska, care îl taie de la nord la sud. La est se ridică masivul Maglić, la vest platoul Zelengora, iar între ele curge apa. Șoseaua principală trece chiar prin mijloc, ceea ce face accesul neobișnuit de simplu pentru un parc de munte.

Imagine ilustrativă de pădure de brad și molid. Foto: Pexels

Zelengora este partea blândă: pășuni înalte, păduri și peste douăzeci de lacuri glaciare mici, numite local ochii muntelui. Este zona pentru drumeții ușoare și medii, cu trasee marcate care leagă lacurile între ele.

Imagine ilustrativă de lac glaciar balcanic. Foto: Pexels

Localnicii numesc lacurile glaciare ochii muntelui. Foto: Pexels

Maglić este partea serioasă. Are 2.386 de metri și este cel mai înalt vârf din țară, chiar pe linia de graniță. Urcarea nu este tehnică, dar este lungă și expusă, iar ultima porțiune merge pe creastă.

Imagine ilustrativă de creastă calcaroasă. Foto: Pexels

Imagine ilustrativă de monument modernist în peisaj montan. Foto: Pexels

Perućica, pădurea virgină

Este motivul principal pentru care există parcul. Perućica are aproximativ 1.400 de hectare de pădure care nu a fost tăiată niciodată, ceea ce în Europa se mai poate spune doar despre Białowieża, la granița dintre Polonia și Belarus.

Imagine ilustrativă. Unii arbori depășesc cincizeci de metri. Foto: Pexels

Practic, asta înseamnă o structură pe care nu o vezi într-o pădure exploatată: arbori de peste trei sute de ani și cincizeci de metri înălțime, alături de puieți, alături de trunchiuri căzute lăsate să putrezească pe loc, pentru că ele hrănesc solul. Nu există poteci amenajate și nu se scoate nimic din pădure.

Perućica este una dintre ultimele păduri virgine din Europa. Foto: Pexels

Accesul se face doar cu ghid autorizat
Perućica este rezervație strictă. Nu se intră singur, nu se intră fără programare și nu se intră pe cont propriu de pe șosea. Ghidul se rezervă prin administrația parcului, de regulă cu o zi înainte, iar grupurile sunt limitate. Tariful este mic. Traseul obișnuit duce la belvederea de la Dragoš Sedlo, de unde se vede cascada Skakavac, de aproximativ șaptezeci și cinci de metri, care cade în interiorul pădurii. Nu se ajunge la baza ei: se privește de sus, tocmai ca să nu se calce prin rezervație.

Monumentul de la Tjentište și bătălia din 1943

În mijlocul parcului, într-o poiană largă, stau două aripi uriașe de beton, înalte de aproximativ nouăsprezece metri, ridicate în 1971 după proiectul sculptorului Miodrag Živković. Este unul dintre cele mai cunoscute monumente moderniste din fosta Iugoslavie și apare constant în albume de arhitectură.

Traseele sunt marcate, dar în pădurea virgină se intră doar cu ghid. Foto: Pexels

Comemorează bătălia de pe Sutjeska, din mai și iunie 1943, când forțele partizane au fost încercuite în această vale și au reușit să spargă încercuirea cu pierderi foarte mari. A fost una dintre bătăliile decisive ale războiului în Iugoslavia.

Lângă monument se află o casă memorială cu fresce murale de mari dimensiuni, avariate în timpul războiului din anii nouăzeci și restaurate parțial. Accesul în interior depinde de program și nu este garantat.

Monumentul se vede de la șosea și se vizitează liber, în orice moment. Merită oprirea chiar dacă vii doar pentru natură, pentru că este una dintre puținele lucrări de acest fel care încă se află în peisajul pentru care au fost gândite.

Traseele și lacurile

Parcul are trasee marcate de toate nivelurile, iar diferența dintre ele este mare. Acestea sunt cele care merită cel mai mult.

Imagine ilustrativă de belvedere montană. Foto: Pexels

Lacurile din Zelengora: Orlovačko, Kotlaničko, Donje și Gornje Bare. Trasee de două până la cinci ore, ușoare, prin pădure și pășune.
Belvederea Dragoš Sedlo, spre Perućica: scurtă, dar obligatoriu cu ghid.
Maglić: opt până la zece ore dus-întors, cu diferență mare de nivel și creastă expusă la final.
Lacul Trnovačko: cel mai fotografiat din regiune, cu formă de inimă. Se ajunge dinspre parc, dar lacul se află tehnic pe teritoriul Muntenegrului.
Valea Sutjeska: plimbări ușoare de-a lungul râului, potrivite cu copii.

Masivul Zelengora are peste douăzeci de lacuri glaciare. Foto: Pexels

Maglić are 2.386 de metri, cel mai înalt vârf din țară. Foto: Pexels

Pentru Trnovačko trebuie spus clar: traseul trece granița. Cei mai mulți drumeți o fac fără formalități, pentru că nu există punct de control pe munte, dar tehnic este o trecere de frontieră neoficială. Verifică situația curentă înainte, mai ales dacă mergi cu grup organizat.

Parcul are aproximativ 17.500 de hectare. Foto: Pexels

Ce trebuie știut înainte de a intra pe munte

Parcul nu este periculos, dar are câteva particularități pe care merită să le știi dinainte.

Prima ține de istoria recentă. Unele zone periferice ale parcului au fost contaminate cu mine în anii nouăzeci, iar deminarea a durat mult. Riscul pentru cine rămâne pe traseele marcate este foarte mic, dar regula este fermă: nu se scurtează prin teren necunoscut și nu se intră în clădiri abandonate.

Imagine ilustrativă de traseu marcat. Foto: Pexels

A doua este fauna. În parc trăiesc urși, lupi și capre negre. Întâlnirile sunt rare, iar comportamentul obișnuit în zonă cu urși este suficient: faci zgomot pe traseu, nu lași mâncare afară, nu te apropii de pui.

A treia este vremea. La peste două mii de metri, ceața și furtunile de după-amiază apar rapid vara, iar semnalul telefonic lipsește pe văi întregi. Hartă offline, traseu încărcat pe telefon și un strat gros în rucsac, indiferent de prognoză.

Cum ajungi, unde stai și când mergi

Planificare
Aspect	Detaliu
Poarta de intrare	Foča, la aproximativ 30 de kilometri
Din Sarajevo	aproximativ 2 ore
Din Muntenegru	granița este la marginea parcului
Zile necesare	2 – 3, ideal cu o zi pentru Maglić
Perioada bună	iunie – septembrie
Perućica	obligatoriu cu ghid, rezervat prin administrația parcului
Cazare	hotel la Tjentište și pensiuni în Foča

Foča este și centrul de rafting pe Tara, în canionul care se află la câteva zeci de kilometri, deci combinația dintre parc și o zi de rafting este cea mai firească din zonă. Cazarea în interiorul parcului se rezumă practic la un hotel la Tjentište, iar restul opțiunilor sunt în Foča.

Regulile de acces, tarifele și rezervarea ghizilor sunt publicate de administrația parcului național, iar informațiile generale de călătorie, de biroul de turism al Bosniei și Herțegovinei.

Întrebări frecvente (FAQ)

Pot intra singur în pădurea virgină?

Nu. Perućica este rezervație strictă și accesul se face doar cu ghid autorizat, rezervat prin administrația parcului, de regulă cu o zi înainte. Grupurile sunt limitate.

Cât de greu este pe Maglić?

Opt până la zece ore dus-întors, cu diferență mare de nivel și o creastă expusă în final. Nu este tehnic, dar cere condiție fizică și vreme bună.

Câte zile îmi trebuie?

Două sau trei. Una pentru Perućica și monument, una pentru lacurile din Zelengora, iar a treia pentru Maglić dacă vrei vârful.

Ce este monumentul de la Tjentište?

Două aripi de beton de aproape nouăsprezece metri, din 1971, care comemorează bătălia din 1943. Se vede de la șosea și se vizitează liber, oricând.

Se poate ajunge la lacul Trnovačko?

Da, dinspre parc, dar lacul se află tehnic în Muntenegru, iar traseul trece o graniță fără punct de control. Verifică situația curentă înainte de plecare.

Sunt urși în parc?

Da, plus lupi și capre negre. Întâlnirile sunt rare. Faci zgomot pe traseu, nu lași mâncare afară și nu te apropii de pui. Nimic ieșit din comun.

Când este cea mai bună perioadă?

Iunie până în septembrie. Zăpada rezistă pe crestele înalte până în iunie, iar din octombrie vremea devine imprevizibilă și unele servicii se închid.

Există risc de mine?

Unele zone periferice au fost contaminate în anii nouăzeci și deminate de atunci. Riscul pe traseele marcate este foarte mic, dar nu scurta prin teren necunoscut.

Concluzie

Sutjeska adună într-un singur parc una dintre ultimele două păduri virgine din Europa, cel mai înalt vârf al țării și un monument de beton care a devenit imagine de manual de arhitectură.

Rezervă ghidul pentru Perućica cu o zi înainte, oprește la Tjentište chiar dacă vii pentru natură, rămâi pe traseele marcate și ia un strat gros indiferent de prognoză.

The post Sutjeska: pădurea virgină și vârful Maglić first appeared on Mergi prin lume.

Blagaj: mănăstirea dervișilor de sub stâncă

Mergiprinlume — Fri, 21 Aug 2026 12:12:32 +0000

Blagaj este un sat la doisprezece kilometri de Mostar, construit în jurul unui izvor care nu seamănă cu niciun alt izvor din Europa. Apa iese direct dintr-o peșteră aflată la baza unui perete de calcar de două sute de metri, cu un debit atât de mare încât formează imediat un râu navigabil. Lipită de stâncă, exact acolo unde iese apa, stă o mănăstire de derviși construită în jurul anului 1520.

Ce este tekke-ul, cum se vizitează, ce reguli există, ce mai vezi în sat și la ce oră merită să ajungi.

Izvorul Bunei, motivul pentru care există totul aici

Vrelo Bune este unul dintre cele mai puternice izvoare carstice din Europa. Apa se adună într-un sistem subteran din munții din spate și iese la suprafață printr-o gură de peșteră, la baza unui perete vertical, cu un debit mediu care se măsoară în zeci de metri cubi pe secundă.

Clădirea stă exact acolo unde iese apa din stâncă. Foto: Pexels

Efectul vizual este brutal: nu curge un firicel care crește treptat, ci apare direct un râu lat, verde-turcoaz și rece, la câțiva metri de stâncă. Se pot face plimbări scurte cu barca până la gura peșterii, iar apa are în jur de zece grade tot anul.

Toamna este cea mai bună perioadă, fără autocare. Foto: Pexels

Počitelj, sat otoman la treizeci de kilometri, se combină bine cu vizita. Foto: Pexels

Locul acesta a fost sacru cu mult înainte de mănăstire. Combinația dintre apă care izvorăște din piatră și un perete care închide valea a fost citită ca loc special de toate culturile care au trecut pe aici.

Ce este tekke-ul de la Blagaj și cum a ajuns aici

Un tekke este o casă a unui ordin de derviși, adică un lăcaș al misticismului islamic, folosit pentru rugăciune, retragere și găzduire. Cel de la Blagaj a fost ridicat în jurul anului 1520, în primele decenii ale stăpânirii otomane în regiune, și este legat de ordinul bektași.

Stilul este otoman cu influențe mediteraneene. Foto: Pexels

Arhitectura este otomană cu adaptări mediteraneene: parter de piatră, etaj cu structură de lemn, ferestre mari orientate spre apă și acoperiș în pante line. Clădirea a fost refăcută de mai multe ori, ultima oară acum aproximativ un deceniu, iar restaurarea a fost criticată local pentru că a schimbat detalii din forma anterioară.

Stjepan-grad, cetatea lui Herceg Stjepan, cel care a dat numele Herțegovinei. Foto: Pexels

Imagine ilustrativă de arhitectură tradițională herțegovineană. Foto: Pexels

Interiorul are mai multe încăperi mici, cu covoare și lemn, iar cea care contează este divanhana, camera cu ferestre chiar deasupra apei. Zgomotul râului umple încăperea. Într-o construcție alăturată se află mormintele a doi derviși, despre care tradiția locală spune că veniseră din Asia Centrală.

Cum se vizitează: reguli, program, ținută

Este un lăcaș de cult în funcțiune, nu un muzeu, iar regulile se respectă fără excepție.

Imagine ilustrativă de gospodărie sub faleză. Foto: Pexels

Se plătește un bilet mic la intrare.
Încălțămintea se scoate înainte de a intra în clădire.
Ținuta trebuie să fie decentă, fără pantaloni scurți și fără umeri descoperiți.
Femeile își acoperă capul, iar la intrare se împrumută eșarfe și fuste.
Fotografiatul este permis în general, dar nu în timpul rugăciunii și nu al persoanelor fără acordul lor.
Programul este mai scurt iarna și se schimbă în timpul Ramadanului.

La ce oră să ajungi
Aceasta este singura recomandare care schimbă cu adevărat vizita. Între zece și patru, satul primește autocare din Mostar, din Dubrovnik și de pe coasta croată, iar poteca de acces și terasele devin greu de traversat. Vino înainte de nouă dimineața sau după ora cinci după-amiaza. Diferența este între o clădire aglomerată în care aștepți la rând și un loc în care auzi apa. Dacă poți, evită complet weekendurile de vară.

Localurile de pe apă servesc păstrăv din crescătoriile de alături. Foto: Pexels

Cetatea de deasupra satului, pe care o ratează aproape toți

Pe stânca de deasupra satului stau ruinele cetății Stjepan-grad, fortăreața lui Stjepan Vukčić Kosača, nobilul din secolul al cincisprezecelea care și-a luat titlul de herțog și de la care regiunea a primit numele de Herțegovina.

Urcarea durează treizeci până la patruzeci de minute pe o potecă abruptă și pietroasă, fără umbră. Intrarea este liberă. De sus se vede toată valea Bunei, satul, tekke-ul de la înălțime și, pe vreme bună, până spre Mostar.

Mostar, la doisprezece kilometri, este baza obișnuită. Foto: Pexels

Contrastul este cel mai interesant lucru din Blagaj: jos, zeci de autocare și terase pline; sus, la patruzeci de minute distanță, o cetate întreagă în care ești adesea singur. Ia apă, pentru că nu se vinde nimic pe traseu.

Ce mai vezi în jur

Blagaj se vizitează în două sau trei ore, deci se combină obligatoriu cu altceva. Din fericire, tot ce merită este la mai puțin de o oră.

Neretva, râul în care se varsă Buna. Foto: Pexels

Mostar, la doisprezece kilometri: podul vechi, reconstruit după distrugerea din 1993 și reînscris în patrimoniul mondial, plus orașul vechi.
Počitelj, la aproximativ treizeci de kilometri: sat otoman în amfiteatru pe malul Neretvei, cu cetate și moschee.
Cascadele Kravice, la aproximativ patruzeci de kilometri: un semicerc de căderi de apă pe Trebižat, cu zonă de scăldat.
Mănăstirea Žitomislić și valea Neretvei spre sud.
Trebinje, la aproximativ două ore, pentru vin și pentru soare.

Imagine ilustrativă din orașul vechi. Foto: Pexels

Stari Most, refăcut după 1993 și reînscris în patrimoniul mondial. Foto: Pexels

În sat există restaurante direct pe apă, cu păstrăv din crescătoriile de alături. Sunt bune, dar sunt și cel mai scump lucru din zonă și se umplu exact în intervalul pe care ți-am recomandat să îl eviți.

Imagine ilustrativă de așezare herțegovineană pe apă. Foto: Pexels

Cum ajungi, cât stai și când mergi

Planificare
Aspect	Detaliu
Din Mostar	12 km, aproximativ 20 de minute
Autobuz local	din Mostar, cu frecvență redusă
Taxi din Mostar	în jur de 15 – 20 de euro dus
Din Sarajevo	aproximativ 2 ore și jumătate
Timp necesar	2 – 3 ore pentru sat, plus 1 oră și jumătate pentru cetate
Ora bună	înainte de 9 dimineața sau după 17
Perioada bună	aprilie – iunie și septembrie – octombrie

Cei mai mulți vin într-o excursie de o jumătate de zi din Mostar, ceea ce funcționează. Dacă vrei satul gol, varianta mai bună este să dormi în Blagaj, unde există pensiuni ieftine, și să cobori la izvor dimineața devreme.

Statutul de patrimoniu mondial al podului din Mostarul vecin este descris de UNESCO, iar informațiile generale pentru vizitatori, de biroul de turism al Bosniei și Herțegovinei.

Întrebări frecvente (FAQ)

Cât timp îmi trebuie în Blagaj?

Două sau trei ore pentru sat și tekke. Încă o oră și jumătate dacă urci și la cetatea de deasupra, ceea ce merită și ce fac foarte puțini vizitatori.

La ce oră este cel mai bine să ajung?

Înainte de nouă dimineața sau după cinci după-amiaza. Între zece și patru vin autocarele din Mostar și de pe coasta croată, iar satul devine greu de traversat.

Ce ținută trebuie să am?

Decentă: fără pantaloni scurți și fără umeri descoperiți. Femeile își acoperă capul. La intrare se împrumută eșarfe și fuste, iar încălțămintea se scoate în clădire.

Se plătește intrarea?

Da, un bilet mic la tekke. Cetatea de deasupra satului este gratuită și nu are program, dar urcarea durează treizeci până la patruzeci de minute pe potecă abruptă.

Ce este de fapt un tekke?

Casa unui ordin de derviși, adică un lăcaș al misticismului islamic, folosit pentru rugăciune, retragere și găzduire. Cel de aici a fost ridicat în jurul anului 1520.

Se poate face baie în râu?

Apa are în jur de zece grade tot anul și curentul este puternic la ieșirea din peșteră. Se fac plimbări scurte cu barca până la gura peșterii, ceea ce merită mai mult.

Cum ajung din Mostar?

Douăsprezece kilometri, aproximativ douăzeci de minute. Există autobuz local cu frecvență redusă, iar taxiul costă în jur de cincisprezece până la douăzeci de euro dus.

Cu ce se combină?

Cu Mostar, la doisprezece kilometri, cu satul otoman Počitelj la treizeci, și cu cascadele Kravice la patruzeci. Toate trei încap într-o singură zi cu mașina.

Concluzie

Blagaj este un loc construit în jurul unui singur fapt geologic: un râu întreg care iese dintr-o peșteră la baza unui perete de două sute de metri, cu o mănăstire de derviși lipită de el de cinci secole.

Vino devreme dimineața sau spre seară, respectă regulile lăcașului, urcă cele patruzeci de minute până la cetate și combină vizita cu Mostar sau Počitelj.

The post Blagaj: mănăstirea dervișilor de sub stâncă first appeared on Mergi prin lume.

Sarajevo: istorie recentă la fiecare colț de stradă

Mergiprinlume — Tue, 11 Aug 2026 05:53:57 +0000

Sarajevo e orașul în care două dintre cele mai importante evenimente ale secolului trecut s-au petrecut la câțiva pași unul de altul. Pe un pod din centru a început, în 1914, Primul Război Mondial. Pe aceleași străzi s-a desfășurat, optzeci de ani mai târziu, cel mai lung asediu al unei capitale din istoria modernă. Între ele, orașul a găzduit o Olimpiadă de iarnă.

Articolul de față e un ghid de vizitare care nu ocolește istoria, dar nici nu o transformă în spectacol. Ce vezi, în ce ordine, cum se ajunge, ce se cade și ce nu se cade să faci într-un oraș în care evenimentele despre care citim în manuale s-au petrecut în amintirea oamenilor care îți servesc astăzi cafeaua.

Orașul dintre dealuri

Sarajevo e așezat pe fundul unei văi înguste, cu munți de jur împrejur. Geografia asta explică tot: e motivul pentru care orașul a găzduit Jocurile Olimpice de iarnă din 1984 și, opt ani mai târziu, motivul pentru care a putut fi asediat atât de eficient.

Acoperișuri și minarete. Foto: Pexels

Orașul întins pe vale. Foto: Pexels

Din centru, oriunde privești, vezi dealuri. Iar pe versanții lor, printre case, se văd cimitire albe, multe dintre ele deschise în anii nouăzeci, când spațiile obișnuite de înmormântare nu au mai fost suficiente. Sunt vizibile de peste tot și fac parte din peisajul zilnic al orașului.

Muntele, la capătul străzii. Foto: Pexels

Baščaršija: bazarul otoman

Centrul vechi al Sarajevoului e otoman, construit în secolul al cincisprezecelea, cu ulițe înguste organizate pe meserii: tăbăcari, arămari, argintari. Se numește Baščaršija și e încă un bazar funcțional, nu o reconstituire pentru turiști.

Fântâna Sebilj, în Baščaršija. Foto: Pexels

Bazarul Baščaršija. Foto: Pexels

Reperul central e Sebilj, o fântână de lemn în stil otoman, în jurul căreia se adună porumbei și oameni. De acolo pornesc ulițele cu ateliere în care se lucrează și azi cuprul, cu ciocanul, în fața trecătorilor.

Prăvălii cu obiecte vechi. Foto: Pexels

Meșteșuguri în bazar. Foto: Pexels

La câteva sute de metri, arhitectura se schimbă brusc: clădirile devin austro-ungare, cu fațade galbene și balcoane de fier. Există chiar un punct pe stradă, marcat cu o linie, numit locul unde Orientul întâlnește Occidentul, cu bazarul otoman de o parte și bulevardul vienez de cealaltă.

Ulicioară din orașul vechi. Foto: Pexels

Podul Latin și 1914

Un pod obișnuit de piatră peste râul Miljacka, cu patru arcade. La capătul lui, pe colț, o placă discretă marchează locul unde arhiducele Franz Ferdinand și soția sa au fost asasinați la 28 iunie 1914. Peste câteva săptămâni, Europa era în război.

Podul Latin. Foto: Pexels

Malul Miljackăi. Foto: Pexels

Muzeul de la colț e mic și se vizitează în douăzeci de minute. Ce impresionează nu e expoziția, ci scara locului: totul s-a petrecut pe o stradă îngustă, banală, pe care astăzi treci fără să observi.

Vijećnica, primăria arsă și reconstruită

Cea mai frumoasă clădire a orașului, ridicată de austrieci în stil neo-maur, cu fațadă în dungi roșii și galbene. A funcționat ca primărie, apoi ca bibliotecă națională.

Primăria Vijećnica. Foto: Pexels

Fațada în dungi a Vijećnicei. Foto: Pexels

În august 1992 a fost incendiată, iar aproape două milioane de cărți și manuscrise au ars. Reconstrucția a durat peste douăzeci de ani, iar clădirea a fost redeschisă în 2014. Se vizitează, iar în interior există o expoziție despre distrugerea și refacerea ei.

Tramvaiul, prin fața primăriei. Foto: Pexels

Urmele asediului, așa cum se văd azi

Asediul Sarajevoului a durat aproape patru ani, între 1992 și 1996, cel mai lung asediu al unei capitale din istoria modernă. Orașul a rămas fără apă curentă, electricitate și căi de aprovizionare, iar aproape unsprezece mii de oameni au murit, dintre care peste o mie de copii.

Ce se vede astăzi, la treizeci de ani distanță: fațade cu urme de schije, unele reparate, altele nu. Iar în pavaj, pe alocuri, urmele de obuz au fost umplute cu rășină roșie, formând un fel de flori de beton. Localnicii le spun trandafirii Sarajevoului. Nu sunt semnalizate și nu au plăci explicative. Le descoperi pășind peste ele.

Tunelul speranței
Sub pista aeroportului, aflată sub control internațional, locuitorii au săpat manual un tunel de opt sute de metri, singura legătură a orașului asediat cu exteriorul. Prin el au trecut oameni, alimente, medicamente și arme. Astăzi, un segment de douăzeci și cinci de metri se vizitează, într-o casă de la marginea orașului transformată în muzeu. E cel mai important loc din acest articol și se ajunge cu taxiul sau cu tururi organizate.

Valea închisă de dealuri. Foto: Pexels

Moștenirea olimpică din 1984

Cu opt ani înainte de asediu, Sarajevo a găzduit Jocurile Olimpice de iarnă, iar orașul încă poartă urmele acelui moment de deschidere.

Pe muntele Trebević, la douăzeci de minute cu telecabina din centru, se află pista de bob abandonată: un șarpe de beton lung de un kilometru și jumătate, care coboară prin pădure, acoperit acum de graffiti. În timpul asediului a fost folosită ca poziție de tragere. Astăzi e unul dintre cele mai fotografiate locuri ale orașului și se parcurge pe jos.

Pista de bob din 1984. Foto: Pexels

Telecabina, distrusă în război, a fost refăcută și redeschisă în 2018. Urcarea costă puțin și oferă cea mai bună panoramă asupra văii.

Cafeaua bosniacă și ritmul orașului

Cafeaua se servește într-un ibric mic de cupru, cu o ceșcuță fără toartă, o bucată de rahat și un pahar cu apă. Se bea încet, cu conversație, iar graba e considerată nepoliticoasă.

Cafea bosniacă. Foto: Pexels

Cupru lucrat manual. Foto: Pexels

E cel mai bun mod de a înțelege orașul: stai o oră într-o cafenea din Baščaršija, pentru mai puțin de doi euro, și te uiți cum trece lumea. Sarajevo e ieftin, chiar și după standarde balcanice, iar o cină bună pentru doi costă 25 până la 35 de euro.

Interior de tramvai vechi. Foto: Pexels

Minaret deasupra acoperișurilor. Foto: Pexels

Cum vizitezi Sarajevo cu bun-simț

Întreabă înainte de a fotografia oameni, mai ales în cimitire și la memoriale. Regula e aceeași ca oriunde, dar aici contează mai mult.
Nu presupune nimic despre interlocutor. Orașul are trei comunități principale, iar experiențele oamenilor din anii nouăzeci sunt diferite și personale. Dacă cineva vrea să povestească, va povesti.
Evită tururile care vând senzațional. Există ghizi excelenți, mulți dintre ei au trăit asediul și explică sobru. Există și tururi construite ca atracție macabră. Diferența se vede din descriere.
Nu trata urmele războiului ca decor. Fațadele cu gloanțe sunt casele unor oameni care locuiesc acolo.
Mergi și pentru ce e viu, nu doar pentru ce s-a întâmplat. Sarajevo are un festival de film important, o scenă de cafenele excelentă și o bucătărie subestimată.

Informațiile oficiale pentru vizitatori sunt pe site-ul oficial de turism al orașului Sarajevo, iar despre muzeele orașului pe pagina Muzeului Sarajevo.

O notă despre fotografii
Tunelul speranței, trandafirii Sarajevoului și cimitirele de pe versanți nu apar ilustrate aici, fiindcă nu există fotografii libere de drepturi confirmate cu ele. Am refuzat de asemenea imagini cu clădiri distruse prezentate ca „locuri misterioase”, pentru că sunt casele unor oameni, nu decor. Prefer să scriu despre ele decât să le ilustrez greșit.

Întrebări frecvente (FAQ)

Ce merită vizitat în Sarajevo?

Bazarul otoman Baščaršija, podul Latin unde a început Primul Război Mondial, primăria Vijećnica, tunelul speranței de sub aeroport și pista de bob abandonată de pe muntele Trebević. Toate încap în două zile pline, iar orașul e compact și se parcurge mult pe jos.

Ce este tunelul speranței?

Un tunel de opt sute de metri săpat manual sub pista aeroportului, singura legătură a orașului asediat cu exteriorul între 1993 și 1996. Prin el au trecut oameni, alimente și medicamente. Astăzi se vizitează un segment de douăzeci și cinci de metri, într-o casă transformată în muzeu.

Este sigur să călătorești în Sarajevo?

Da, orașul e sigur pentru vizitatori, cu aceleași reguli de bun-simț ca în orice capitală europeană. Războiul s-a încheiat acum trei decenii. Singura precauție reală, în afara orașului și pe traseele nemarcate, ține de zonele care încă nu au fost complet degajate de mine: rămâi pe potecile semnalizate.

Cât costă o vacanță în Sarajevo?

Este una dintre cele mai accesibile capitale europene. O cafea costă sub doi euro, o cină bună pentru doi între 25 și 35 de euro, iar cazarea într-un hotel decent pornește de la 45 de euro pe noapte. Pentru doi, un sejur de trei nopți iese sub 500 de euro cu tot cu drum.

Cum ajung în Sarajevo din România?

Cu avionul, prin conexiuni, fiindcă zborurile directe sunt rare și sezoniere. Alternativa e cu mașina, aproximativ o mie de kilometri din vestul României, prin Serbia sau prin Croația. Mulți combină Sarajevo cu Mostar și cu coasta croată sau muntenegreană, într-un traseu mai lung.

Ce sunt trandafirii Sarajevoului?

Urmele de obuz din asfalt care au fost umplute cu rășină roșie, formând figuri asemănătoare unor flori. Marchează locuri unde au murit oameni. Nu sunt semnalizate și nu au plăci explicative, deci le descoperi mergând. Se cade să nu fie tratate ca simple obiecte de fotografiat.

Merită urcat pe muntele Trebević?

Da. Telecabina pleacă din centru, urcă în douăzeci de minute și costă puțin. Sus se află pista de bob abandonată de la Olimpiada din 1984, care se parcurge pe jos, plus cea mai bună panoramă asupra orașului și a văii în care e așezat.

Câte zile îmi trebuie?

Două zile pline pentru oraș, trei dacă vrei și o excursie la Mostar, aflat la două ore. Sarajevo e mic și compact, dar merită timp petrecut fără program, prin cafenele, fiindcă ritmul lent face parte din experiență.

Concluzie

Sarajevo e un oraș în care istoria nu e ținută în muzee, ci e pe stradă, în pavaj și în fațade. Asta îl face intens și, pentru unii vizitatori, greu.

Merită mers cu două lucruri în minte. Primul: aici s-au petrecut evenimente pe care lumea le știe din manuale, iar oamenii care ți le pot povesti sunt încă printre noi. Al doilea: orașul nu vrea să fie vizitat doar ca loc al unei tragedii.

Bea o cafea bosniacă lângă Sebilj, urcă cu telecabina pe Trebević și rămâi până seara. Sarajevo e viu, ieftin și primitor, iar asta e partea pe care puțini o povestesc când se întorc.

The post Sarajevo: istorie recentă la fiecare colț de stradă first appeared on Mergi prin lume.