Wrocław are o piață medievală printre cele mai frumoase din Europa Centrală, peste o sută de poduri, douăsprezece insule pe râu și opt sute de pitici de bronz ascunși prin oraș. E al patrulea oraș al Poloniei, a aparținut pe rând la cinci state diferite și e, dintre toate orașele poloneze mari, cel mai puțin vizitat de români.

Articolul de față e ghidul practic: ce se vizitează și în ce ordine, de unde vin piticii și cum îi găsești, ce merită din afara centrului, cât costă două zile acolo și de ce orașul are un trecut atât de complicat.

Wrocław: de ce merită și de ce e atât de puțin cunoscut

Orașul are șase sute de mii de locuitori și o sută de mii de studenți, ceea ce îl face unul dintre cele mai tinere orașe mari din Polonia. Are un centru medieval compact, refăcut după 1945, și o viață de noapte pe măsura populației studențești.

Rynek din Wroclaw, a doua piata medievala ca marime din Polonia. Foto: Pexels

Motivul pentru care e mai puțin cunoscut ține de istorie. Până în 1945 s-a numit Breslau și a fost german timp de două secole, iar înainte boemian și austriac. După război, populația germană a fost expulzată, iar orașul a fost repopulat cu polonezi mutați din estul țării, care deveniseră cetățeni sovietici peste noapte.

Fatadele, refacute dupa 1945, cand orasul era distrus in proportie de saptezeci la suta. Foto: Pexels

Casele de breslasi, fiecare cu fronton propriu, in stiluri diferite. Foto: Pexels

Consecința e că orașul nu are continuitate de locuitori. Aproape nimeni din Wrocławul de azi nu are bunici născuți acolo, iar asta se simte: e un oraș care și-a construit identitatea de la zero, în șaptezeci de ani.

Wroclaw a apartinut, pe rand, Poloniei, Boemiei, Austriei, Prusiei si Germaniei. Foto: Pexels

Piața mare și centrul vechi

Rynek e a doua piață medievală ca mărime din Polonia, după cea din Cracovia, și are o particularitate: nu e goală în mijloc, ci are un bloc întreg de clădiri chiar în centru, inclusiv primăria veche.

Piata are doua cladiri chiar in mijloc, nu doar de jur imprejur. Foto: Pexels

Primăria, cu fațada ei gotică de cărămidă, a fost construită în etape, timp de peste două sute de ani, ceea ce se vede: fiecare parte e în alt stil. În subsol funcționează, din 1273, o berărie care se pretinde cel mai vechi restaurant din Europa aflat în funcțiune neîntreruptă. Detalii despre oraș și despre restul Poloniei sunt pe site-ul oficial de turism.

Primaria veche, cu fatada gotica, ridicata in peste doua sute de ani. Foto: Pexels

Alături e Plac Solny, fosta piață de sare, astăzi piață de flori deschisă non-stop. Noaptea, cu standurile luminate pe caldarâm, e unul dintre cele mai frumoase colțuri din oraș.

Plac Solny, piata de flori deschisa non-stop, langa piata mare. Foto: Pexels

La câteva străzi, turnul bisericii Sfânta Elisabeta, de nouăzeci și unu de metri, se urcă pentru cea mai bună panoramă a centrului.

Turnul bisericii Sfanta Elisabeta, nouazeci si unu de metri, cu terasa de belvedere. Foto: Pexels

Piticii de bronz: de unde vin, de fapt

Sunt peste opt sute, au între douăzeci și treizeci de centimetri și sunt împrăștiați prin tot orașul: pe trotuare, pe pervazuri, la baza clădirilor, la intrarea în magazine. Sunt cea mai cunoscută atracție a orașului și, în același timp, cea mai prost înțeleasă.

Piticii de bronz, peste opt sute in tot orasul, cu doi-trei adaugati in fiecare an. Foto: Pexels

Nu sunt o invenție turistică. Vin dintr-o mișcare de protest anticomunistă din anii optzeci, numită Alternativa Portocalie, care organiza acțiuni absurde ca formă de rezistență: manifestații cu oameni îmbrăcați în pitici, distribuiri de hârtie igienică, sărbătoriri ale zilei poliției.

Primul pitic a fost pus in 2001, ca amintire a unei miscari de protest anticomuniste. Foto: Pexels

Ideea a pornit de la un detaliu concret. Autoritățile acopereau graffitiurile antiguvernamentale cu pete de vopsea, iar activiștii au început să picteze pitici peste pete. Primul pitic de bronz a fost instalat în 2001, în memoria mișcării. Restul au venit după, sponsorizați de firme, instituții și persoane private.

Se vand harti cu pozitiile lor, iar cautarea lor e activitatea preferata a copiilor. Foto: Pexels

Insula Catedralei și podurile

Ostrów Tumski e cea mai veche parte a orașului, locuită din secolul al zecelea, și partea care arată cel mai puțin polonez: e liniștită, plină de biserici de cărămidă și de clădiri ecleziastice.

Ostrow Tumski, cea mai veche parte a orasului, locuita din secolul al zecelea. Foto: Pexels

Catedrala Sfantul Ioan Botezatorul, refacuta dupa distrugerea din 1945. Foto: Pexels

Tehnic, nu mai e o insulă: brațul râului care o separa a fost astupat în secolul al nouăsprezecelea. A rămas însă numele și atmosfera.

Orasul are peste o suta de poduri si pasarele, mai multe decat Venetia. Foto: Pexels

Aici se află un obicei care nu mai există aproape nicăieri: cele o sută treizeci de felinare cu gaz de pe insulă sunt aprinse manual, în fiecare seară, de un lampagiu îmbrăcat de epocă, și stinse dimineața. Nu e spectacol pentru turiști, ci sistemul real de iluminat al zonei.

Cele o suta treizeci de felinare cu gaz de pe insula, aprinse una cate una. Foto: Pexels

Podul Tumski, care leagă insula de mal, e podul îndrăgostiților, cu parapetul acoperit de lacăte. Orașul are peste o sută de poduri și pasarele, mai multe decât Veneția, deși mult mai puțin spectaculoase.

Podul Tumski, numit si podul indragostitilor, cu lacate agatate de parapet. Foto: Pexels

Odra, al doilea rau ca lungime din Polonia, traverseaza orasul prin doisprezece brate. Foto: Pexels

Vederea clasica a orasului, de pe podul dinspre gradina botanica. Foto: Pexels

Hala Centenarului și partea modernă

La trei kilometri de centru se află o clădire care e în patrimoniul mondial UNESCO și pe care majoritatea vizitatorilor o ratează: Hala Centenarului, terminată în 1913, cu cea mai mare cupolă de beton armat construită până la acea dată.

Hala Centenarului, din 1913, in patrimoniul mondial UNESCO. Foto: Pexels

Deschiderea cupolei e de șaizeci și cinci de metri, iar structura de nervuri de beton a fost, la vremea ei, o demonstrație tehnică fără precedent. Clădirea funcționează și astăzi ca sală de evenimente.

Cupola avea, la construire, cel mai mare deschidere de beton armat din lume. Foto: Pexels

În fața ei e o fântână multimedia mare, cu spectacole de apă, lumină și muzică, gratuite, în sezonul cald. E locul unde își petrec serile familiile din oraș.

Fantana multimedia, cu spectacole de apa si lumina, gratuite, in sezon. Foto: Pexels

În aceeași zonă sunt și grădina japoneză, amenajată tot pentru expoziția din 1913, și grădina zoologică, cu un acvariu mare dedicat bazinului Amazonului.

Wroclaw are peste sase sute de mii de locuitori si o sută de mii de studenti. Foto: Pexels

Centrul se parcurge integral pe jos, in cateva ore. Foto: Pexels

Universitatea și interioarele baroce

Clădirea principală a universității, o fațadă barocă de peste o sută șaptezeci de metri pe malul Odrei, adăpostește Aula Leopoldina, una dintre cele mai spectaculoase săli baroce din Europa Centrală, cu fresce, stucaturi și sculpturi pe tot tavanul.

Universitatea, fondata in 1702, cu una dintre cele mai frumoase sali baroce din Europa. Foto: Pexels

Se vizitează contra unui bilet mic, împreună cu turnul matematic de deasupra, de pe care se vede tot orașul vechi. E, ca raport calitate-preț, cea mai bună vizită din oraș.

Statuile baroce de pe insula, majoritatea din secolul al optsprezecelea. Foto: Pexels

Tot din patrimoniul mai puțin cunoscut face parte Panorama Racławice, o pictură circulară de o sută douăzeci de metri lungime și cincisprezece înălțime, expusă într-o rotondă construită special. A fost ascunsă în perioada comunistă, fiindcă înfățișa o victorie poloneză împotriva rușilor.

Wyspa Slodowa, insula unde se aduna studentii serile de vara. Foto: Pexels

Odra a fost, secole la rand, principala cale de transport spre Baltica. Foto: Pexels

Ce se mănâncă și unde

Bucătăria poloneză e consistentă și foarte ieftină față de vestul Europei. Piesa centrală sunt pierogi, coltunașii umpluți cu brânză și cartofi, cu carne, cu varză și ciuperci sau, în varianta dulce, cu fructe.

Pierogi, coltunasii polonezi, cu zeci de umpluturi diferite. Foto: Pexels

Baruri cu mancare simpla, mostenire a cantinelor de stat, inca foarte ieftine. Foto: Pexels

Alte feluri de încercat: żurek, o supă acră din făină de secară fermentată, servită cu cârnat și ou; bigos, tocană de varză murată cu carne, gătită zile în șir; și placki ziemniaczane, plăcinte de cartofi rase.

Zurek, supa acra din faina de secara fermentata, cu carnat si ou. Foto: Pexels

Instituția locală se numește bar mleczny, cantină de stat rămasă din perioada comunistă, subvenționată și astăzi. Se mănâncă acolo o masă completă cu câțiva euro, la aceleași mese la care mănâncă studenții și pensionarii.

Faworki, aluat prajit cu zahar pudra, mancat mai ales in perioada de dinainte de post. Foto: Pexels

Practic: cum ajungi, cât costă, când mergi

Wrocław are aeroport propriu, cu zboruri low-cost, inclusiv din România. Din aeroport, autobuzul până în centru durează treizeci de minute. Gara principală, o clădire neogotică din 1857, e o atracție în sine. Informații despre oraș și programul evenimentelor sunt pe portalul turistic al orașului.

Gara Wroclaw Glowny, una dintre cele mai frumoase din Polonia. Foto: Pexels

Opera din Wroclaw, cu spectacole si in aer liber, vara. Foto: Pexels

Tramvaiul, cel mai simplu mod de a te misca in afara centrului. Foto: Pexels

Cea mai bună perioadă e din mai până în septembrie, cu mai și septembrie ca alegeri optime. Decembrie are un târg de Crăciun bun în piața mare, dar e frig sever, sub zero grade constant.

Iarna, orasul e mult mai gol si cazarea costa jumatate. Foto: Pexels

Orașul se parcurge integral pe jos, cu excepția Halei Centenarului, unde se ajunge cu tramvaiul în douăzeci de minute.

Podurile vechi de fier, multe pastrate din perioada germana. Foto: Pexels

Orasul se numeste, in germana, Breslau, si apare frecvent sub acest nume in carti vechi. Foto: Pexels

O notă despre fotografii

Orașul are acoperire fotografică foarte bună. Piața mare, primăria, insula catedralei, podurile, felinarele cu gaz, Hala Centenarului, fântâna multimedia, gara și chiar câțiva dintre piticii de bronz apar aici în imagini reale, confirmate.

Trei lipsuri merită spuse: Aula Leopoldina, interiorul baroc despre care se vorbește în articol, nu are nicio fotografie liberă. La fel, interiorul Halei Centenarului, cu structura de nervuri văzută de dedesubt. Iar Panorama Racławice nu are absolut nimic, nici măcar clădirea în care e expusă.

Toamna, cand malurile devin cea mai buna plimbare din oras. Foto: Pexels

Întrebări frecvente (FAQ)