Există un oraș în Europa unde turiștii cântă pe scări, iar localnicii se uită la ei fără să înțeleagă. Salzburg trăiește de decenii cu un paradox amuzant: filmul care i-a dus numele în toată lumea este aproape necunoscut în Austria. Pentru vizitatori, însă, harta cu locațiile Sound of Music rămâne unul dintre cele mai plăcute moduri de a descoperi orașul, fiindcă te poartă exact prin locurile care merită văzute oricum.

Acest ghid nu repovestește filmul. Îți arată unde sunt locurile, ce a fost filmat cu adevărat acolo și ce a fost construit în studio, cum ajungi la fiecare pe cont propriu și cât timp îți trebuie. La final găsești și povestea reală a familiei von Trapp, care diferă considerabil de cea de pe ecran și care, în multe privințe, este mai interesantă.

Paradoxul: un film celebru peste tot, mai puțin aici

Musicalul din 1965, regizat de Robert Wise, cu Julie Andrews și Christopher Plummer, a devenit unul dintre cele mai vizionate filme din istorie în lumea vorbitoare de engleză. În Austria a trecut aproape neobservat. Nu a avut succes la premieră, versiunea dublată în germană a fost scurtată, iar generații întregi de austrieci au crescut fără să îl vadă vreodată.

Rezultatul este o situație pe care o simți imediat pe teren: un ghid local îți poate explica în detaliu unde s-a filmat fiecare scenă, dar chelnerul din cafenea sau vecinul de tramvai probabil nu are idee despre ce vorbești. Nu este ostilitate, ci pur și simplu necunoaștere. Merită să știi asta înainte, ca să nu te aștepți la un oraș tapetat cu referințe la film.

Ce a rămas, în schimb, este un flux constant de vizitatori care vin special pentru aceste locuri, estimat la sute de mii pe an, și o industrie de tururi bine pusă la punct. Iar partea bună, pentru oricine, este că locațiile filmului coincid aproape perfect cu ce ai vizita oricum la Salzburg: palate baroce, grădini, o mănăstire veche de peste treisprezece secole și lacurile din Salzkammergut.

Grădinile Mirabell: scările și Pegasus

Dacă ai timp pentru o singură locație, aceasta este. Grădinile palatului Mirabell adună într-un singur loc mai multe cadre din secvența în care Maria și copiii învață notele muzicale, iar accesul este liber și gratuit, de dimineața până seara.

Parterul de flori din grădinile Mirabell, refăcut în fiecare an după desenul baroc original

Palatul a fost ridicat în 1606 de prințul-arhiepiscop Wolf Dietrich von Raitenau pentru Salome Alt, femeia cu care a avut cincisprezece copii în ciuda celibatului pe care îl impunea funcția sa. Grădinile au fost redesenate în jurul anului 1690 după planurile lui Johann Bernhard Fischer von Erlach, iar geometria lor riguroasă, cu axa care încadrează exact fortăreața de pe deal, este motivul pentru care arată atât de bine în cadre largi.

Ce cauți concret în grădini

• Scările dinspre sud, la capătul opus palatului, urcând spre movila cu trandafiri. Acolo se termină secvența cu notele muzicale și acolo se face coada informală pentru fotografii.
• Fântâna cu Pegas, calul de bronz turnat în 1661 de Kaspar Gras și mutat aici în 1913. Apare limpede în film, iar dimineața devreme o prinzi fără nimeni în cadru.
• Grădina piticilor, Zwergerlgarten, cu statuile grotești de marmură din secolul al XVIII-lea, în colțul dinspre râu. Nu apare în film, dar este una dintre cele mai ciudate și mai simpatice colecții de sculptură din Austria.
• Tunelul de verdeață format din pergolele tăiate, pe latura dinspre vest, unde copiii aleargă în șir.

Pegas, turnat în 1661 și adus în grădini abia în secolul trecut

Înăuntru, palatul găzduiește Sala de Marmură, unde a cântat copilul Mozart și unde astăzi se oficiază căsătorii și se dau concerte de cameră. Nu are legătură cu filmul, dar dacă prinzi ușa deschisă merită cele două minute. Restul clădirii este primărie, deci nu se vizitează.

Vila familiei: două castele, nu unul

Aici se află cea mai frecventă confuzie. Casa familiei din film nu este o singură clădire, ci trei: două castele reale din Salzburg, filmate din unghiuri diferite, plus decorurile de studio pentru tot ce se petrece înăuntru.

Schloss Leopoldskron, fațada dinspre lac

Terasa cu balustradă, treptele care coboară spre apă și oglindirea clădirii în lacul Leopoldskroner Weiher sunt de la Schloss Leopoldskron, un palat rococo construit în 1736. Este locul din care vine imaginea cea mai des asociată cu filmul, inclusiv scena bărcii răsturnate.

Schloss Leopoldskron văzut de pe malul opus, singurul unghi accesibil publicului

Important de știut: castelul este proprietate privată, funcționează ca hotel și centru de conferințe, iar grădina nu se vizitează dacă nu ești cazat sau nu ai rezervare la restaurant. Vestea bună este că poți ocoli pe jos întregul lac pe o alee publică, iar cel mai bun unghi asupra fațadei este chiar de pe malul opus, fără să calci pe proprietate. Ocolul durează vreo douăzeci de minute și este o plimbare frumoasă în sine, cu Untersberg în fundal.

Schloss Frohnburg, fațada dinspre stradă

Poarta pe unde intră mașinile, curtea din față și zidul galben pe care îl vezi la sosirea baroanei sunt de la Schloss Frohnburg, pe aleea Hellbrunner Allee. Astăzi clădirea aparține Universității Mozarteum și găzduiește studenți, deci nu se vizitează, dar o vezi foarte bine din stradă.

Cele două castele sunt la mai puțin de zece minute unul de altul, iar între Frohnburg și palatul Hellbrunn se întinde Hellbrunner Allee, o alee dreaptă mărginită de castani, una dintre cele mai vechi din Europa de acest fel. Se parcurge pe jos în vreo treizeci și cinci de minute sau cu bicicleta în zece, și leagă elegant trei locații într-o singură plimbare.

Hellbrunn și pavilionul de sticlă

Pavilionul de sticlă în care se cântă duetul adolescentin a fost construit special pentru film, în grădina de la Leopoldskron. După filmări a rămas acolo ani buni, apoi a fost mutat în parcul palatului Hellbrunn, unde se află și acum, la câțiva pași de intrare, într-un colț ușor de găsit.

Parcul palatului Hellbrunn, unde a fost mutat pavilionul din film

Un detaliu care surprinde pe mulți: ușile pavilionului sunt încuiate. După ce o vizitatoare în vârstă s-a accidentat încercând să sară de pe o bancă pe alta, așa cum se întâmplă în film, accesul înăuntru a fost închis definitiv. Se fotografiază din exterior, iar sticla reflectă destul de puternic, deci încearcă din lateral, nu frontal.

Cât ești acolo, Hellbrunn merită oricum. Palatul a fost construit în 1615 ca reședință de vară, iar atracția lui reală sunt jocurile de apă, Wasserspiele: fântâni ascunse care îi udă pe oaspeți la comandă, mese de piatră cu jeturi montate în scaune și un teatru mecanic cu peste două sute de figurine acționate hidraulic. Instalațiile funcționează de peste patru sute de ani cu mecanismele originale. Turul se face cu ghid, durează cam patruzeci de minute și da, te uzi puțin. Programul și biletele sunt pe site-ul oficial al palatului Hellbrunn.

Mănăstirea Nonnberg

Mănăstirea benedictină Nonnberg, cocoțată pe stânca de sub fortăreață, este singura locație din film care are legătură directă cu povestea adevărată. Aici a fost novice Maria Kutschera, viitoarea doamnă von Trapp, înainte să plece în casa familiei.

Placa bisericii mănăstirii Nonnberg, la capătul urcușului dinspre orașul vechi

Comunitatea a fost întemeiată în jurul anului 714 și funcționează neîntrerupt de atunci, ceea ce o face cea mai veche mănăstire de călugărițe din spațiul german. Poarta și curtea exterioară apar în film; interiorul, culoarele și scena în care călugărițele sabotează mașinile au fost filmate în studio.

Ce poți face concret: urci pe scările Nonnbergstiege din spatele orașului vechi, vreo zece minute de urcuș susținut, și intri în biserica gotică, deschisă publicului în afara slujbelor. Restul incintei este clauzură și rămâne închis. Călugărițele cântă slujba de dimineață devreme, iar vizitatorii pot asculta din partea din spate a bisericii.

Orașul vechi: Residenzplatz și sălile festivalului

Câteva cadre scurte, dar memorabile, sunt filmate în centrul istoric, la câțiva pași unul de altul. Toate se pot bifa într-o plimbare de o oră.

Residenzbrunnen, cea mai mare fântână barocă din nordul Alpilor

Residenzplatz. Fântâna monumentală cu cai și tritoni, sculptată în marmură în secolul al XVII-lea, este cea pe lângă care trece Maria stropind apa cu mâna, în drum spre casa familiei. Piața este pietonală, iar seara, când se golește, arată cu totul altfel.

Felsenreitschule. Sala cu arcade săpate direct în stânca muntelui Mönchsberg, folosită inițial ca școală de călărie și transformată în scenă de spectacol, apare în secvența concursului de cântece de la final. Este o sală reală a Festivalului de la Salzburg și se vizitează doar cu tur ghidat al clădirilor festivalului, câteva zile pe săptămână, în afara repetițiilor.

Cimitirul Sfântul Petru. Scena ascunderii printre pietre de mormânt a fost reconstruită în studio, dar decorul s-a inspirat direct de aici. Cimitirul real, cu grilajele lui de fier forjat, arcadele și catacombele săpate în peretele de stâncă, este oricum unul dintre cele mai frumoase locuri din oraș și se vizitează liber.

Firmele de fier forjat, semnătura vizuală a străzilor comerciale din orașul vechi

Cât ești în zonă, Getreidegasse merită străbătută chiar dacă nu are legătură cu filmul: firmele de fier forjat de deasupra prăvăliilor sunt o tradiție de secole, păstrată chiar și de lanțurile moderne, iar la numărul 9 este casa în care s-a născut Mozart.

Mondsee: biserica nunții

Scena nunții nu a fost filmată în Salzburg, ci la vreo treizeci de kilometri est, în orășelul Mondsee, în bazilica Sfântul Mihail. Interiorul auriu, cu altarul negru și naosul lung pe care merge mireasa, este exact cel din film.

Mondsee, pe malul lacului cu același nume, la o oră de Salzburg

Biserica face parte dintr-o fostă abație benedictină întemeiată în anul 748, desființată la începutul secolului al XIX-lea. Fațada gotică cu două turnuri a primit ulterior un interior baroc, iar contrastul acesta este ceea ce arată atât de spectaculos pe ecran. Intrarea este liberă, în afara slujbelor și a nunților, care aici chiar se țin des, tocmai din cauza filmului.

Mondsee se ajunge cu autobuzul 140 din fața gării din Salzburg, în aproximativ cincizeci de minute, sau cu mașina în jumătate de oră pe autostradă. Odată ajuns, lacul are o plajă publică, iar apa lui este printre cele mai calde din Salzkammergut vara, ceea ce face excursia bună și pentru altceva decât biserica.

Pajiștile și lacurile din primele cadre

Cadrele de deschidere, cu zborul deasupra munților și pajiștea pe care se învârte Maria, sunt cele mai căutate și cele mai greu de găsit, din trei motive.

Primul: pajiștea celebră nu este în Austria. A fost filmată la Mehlweg, lângă Marktschellenberg, în Bavaria, la câțiva kilometri peste graniță. Al doilea: terenul este proprietate privată agricolă, fără parcare și fără marcaje, deci nu este un obiectiv organizat. Al treilea: mare parte din secvența cu notele muzicale a fost filmată în cu totul altă zonă, pe pajiștea Gschwandtanger de lângă Werfen, la vreo patruzeci de kilometri sud de Salzburg, cu fortăreața Hohenwerfen profilată pe fundal.

Pajiști ca aceasta, la Bad Dürrnberg lângă Salzburg, dau exact atmosfera cadrelor de început

Concluzia practică: nu merită să vânezi metrul pătrat exact. Orice pajiște alpină din jurul Salzburgului îți dă aceeași senzație, iar dacă vrei totuși un obiectiv concret, Werfen este alegerea bună. Fortăreața Hohenwerfen, ridicată în secolul al XI-lea pe un pinten de stâncă, se vizitează, are demonstrații de zbor cu păsări de pradă și se ajunge cu trenul din Salzburg în cam patruzeci de minute.

Cât despre lacuri, aerianele de la început survolează Salzkammergut. Wolfgangsee, cu satul St. Gilgen pe mal, apare limpede în cadre, iar Fuschlsee este pe drum, la douăzeci de minute de oraș.

Wolfgangsee văzut de la St. Gilgen, unul dintre lacurile care apar în cadrele aeriene

Dacă ai o zi liberă în plus, regiunea merită explorată pentru ea însăși. Am scris separat despre Hallstatt, satul cel mai fotografiat din Austria, care este în același Salzkammergut, la vreo oră și jumătate, și despre satele pitorești din Alpii austrieci.

Locațiile Sound of Music: tur organizat sau pe cont propriu

Ambele variante funcționează, dar rezolvă probleme diferite. Iată comparația onestă.

Regula simplă: dacă ai mașină, mergi pe cont propriu, fiindcă tot ce e în afara orașului devine ușor. Dacă nu ai mașină și vrei neapărat Mondsee și lacurile în aceeași zi, turul organizat își merită banii. Dacă te interesează doar locațiile din oraș, nu ai nevoie de nimeni: Mirabell, Nonnberg, Residenzplatz și cimitirul se leagă pe jos. Informații la zi și lista tururilor licențiate găsești pe site-ul oficial de turism al Salzburgului.

Un itinerar realist de o zi

Varianta fără mașină, folosind doar mersul pe jos și autobuzul, cu tot ce se poate acoperi într-o zi rezonabilă.

Hohensalzburg, reperul care apare în fundalul aproape tuturor cadrelor din oraș

Mondsee rămâne pentru a doua zi sau se înlocuiește cu jumătatea de după-amiază, dacă ești dispus să renunți la Hellbrunn. Cu mașină, tot programul de mai sus plus Mondsee încape confortabil într-o singură zi.

Povestea reală a familiei von Trapp

Filmul a păstrat scheletul și a rescris aproape toate detaliile. Iar realitatea, spusă simplu, este mai bogată decât versiunea de pe ecran.

Georg von Trapp nu a fost tatăl rece și autoritar din film. A fost comandant de submarin în marina austro-ungară, decorat, iar copiii lui l-au descris constant ca pe un om cald, care cânta cu ei. Fiica cea mare, Maria, a spus public că portretul din film a fost partea care a supărat familia cel mai tare.

Maria Kutschera a venit în casă ca profesoară pentru una singură dintre fete, tot Maria, care se refăcea după scarlatină și nu putea merge la școală. Nu era guvernanta tuturor celor șapte copii. Căsătoria a avut loc în 1927, cu unsprezece ani înainte de anexarea Austriei, nu în ajunul ei. Ea a povestit mai târziu că s-a măritat mai degrabă din dragoste pentru copii decât dintr-o pasiune romantică, sentimentele pentru soț venind ulterior.

Cariera muzicală a început din nevoie, nu din pasiune. Familia și-a pierdut averea la prăbușirea băncii austriece în care își ținea banii, la începutul anilor treizeci, și a ajuns să închirieze camere și să cânte pentru bani. Au câștigat un concurs la Salzburg în 1936, iar de acolo au ajuns pe scenele europene.

Fuga nu a fost o cățărare peste munți. Au luat trenul spre Italia, unde Georg avea cetățenie, fiindcă se născuse într-un oraș devenit italian după Primul Război Mondial. De acolo au ajuns în Anglia și apoi în Statele Unite. Detaliul geografic pe care ghizii îl repetă cu plăcere: dacă ar fi urcat pe munții din spatele casei lor din Salzburg, ar fi ajuns direct în Germania, la câțiva kilometri de reședința de munte a lui Hitler, nu în Elveția.

Familia s-a stabilit în Vermont, unde a deschis o pensiune care funcționează și astăzi, condusă de urmași. Au avut în total zece copii, șapte din prima căsătorie a lui Georg și trei împreună.

Sfaturi practice

• Salzburg Card acoperă transportul public, funicularul spre fortăreață, Hellbrunn și majoritatea muzeelor. Dacă bifezi itinerarul de mai sus, se amortizează în aceeași zi.
• Distanțele sunt mici. Centrul se traversează pe jos în douăzeci de minute, iar tot ce e mai departe se rezolvă cu două linii de autobuz. Nu ai nevoie de taxi.
• Cel mai bun anotimp pentru grădini este între mai și septembrie, când parterul de flori este plantat. Iarna, Mirabell arată complet altfel, iar jocurile de apă de la Hellbrunn sunt oprite.
• Salzburgul plouă mult, chiar și vara, din cauza poziției la poalele Alpilor. O umbrelă în rucsac nu este pesimism, este statistică.
• Perioada festivalului, în iulie și august, ridică prețurile la cazare și umple orașul. Dacă nu vii pentru concerte, alege altă lună.
• Salzburg se combină ușor cu München, la o oră și jumătate cu trenul, sau cu un weekend la Viena, la două ore și jumătate.

Întrebări frecvente (FAQ)

Cel mai surprinzător lucru despre unde s-a filmat Gladiatorul este că arena filmului nu se află la Roma. Marile scene de luptă au fost filmate pe o insulă din Mediterana, într-o fortăreață părăsită de la gura unui port, iar câmpurile de grâu în care începe și se termină povestea sunt la sute de kilometri mai la nord, într-o vale din sudul Toscanei.

Ghidul de mai jos îți arată exact ce se poate vizita din fiecare loc, ce a fost decor demontat după filmări și ce nu a existat niciodată. La final găsești și partea despre care puțini vorbesc: cât de exact este filmul din punct de vedere istoric, fiindcă răspunsul schimbă modul în care privești Colosseumul adevărat.

Unde s-a filmat Gladiatorul, pe scurt

Producția a folosit patru țări, iar confuziile apar tocmai fiindcă rezultatul pe ecran pare un singur loc.

Cu alte cuvinte, un traseu pe urmele filmului înseamnă în practică două destinații: valea toscană, unde peisajul a rămas exact cum era, și Malta, unde vezi contextul, dar nu și decorul.

Toscana: câmpurile din Val d’Orcia

Valea râului Orcia, în sudul provinciei Siena, este locul din care vin toate imaginile de deschidere și de final: grâul copt, dealurile golașe, chiparoșii singuratici pe creastă. A intrat în patrimoniul mondial UNESCO în 2004, nu pentru vreo clădire anume, ci pentru peisajul întreg, remodelat de agricultori începând din secolul al XIV-lea. Idei de trasee prin vale găsești pe site-ul oficial de turism al Toscanei.

Dealurile de lângă Pienza, exact tipul de peisaj care deschide filmul

Filmările s-au concentrat în jurul localităților Pienza și San Quirico d’Orcia, la câțiva kilometri una de alta. Zona are un avantaj rar pentru un vizitator: nu s-a schimbat mai deloc. Nu s-au construit hoteluri pe creste, drumurile albe au rămas albe, iar regulile de urbanism ale zonei protejate fac ca peisajul să arate, la răsărit, aproape identic cu ceea ce vezi pe ecran.

Imaginea care a devenit semnătura vizuală a filmului

Cel mai fotografiat obiectiv al văii este o capelă minusculă izolată pe un deal între San Quirico și Pienza, cu doi chiparoși în față. Nu apare în film, dar a devenit simbolul zonei. Se ajunge la ea pe jos, în vreo douăzeci de minute de la șosea, pe un drum de pământ; nu încerca să urci cu mașina, fiindcă terenul este privat.

Capela Madonna di Vitaleta, între San Quirico d’Orcia și Pienza

Casa din film: ce a rămas și ce nu

Aici trebuie spus limpede, fiindcă este cea mai frecventă dezamăgire: ferma din film a fost un decor construit special pentru filmări și demontat după. Nu există ca o casă pe care să o poți vizita.

Casele de piatră izolate din Val d’Orcia, cele care au inspirat decorul

În jurul acestui fapt s-a creat o mică industrie de indicații contradictorii. Diverse ferme din zona Pienza sunt arătate turiștilor drept casa din film, iar unele apar chiar pe hărți neoficiale. Versiunile se bat cap în cap, iar niciuna nu are confirmare fermă. Realitatea utilă pentru tine este că peisajul, nu clădirea, este ceea ce ai văzut pe ecran, iar peisajul chiar este acolo.

Un al doilea reper pe care îl caută mulți sunt aleile de chiparoși. Sunt reale și sunt spectaculoase, dar cele mai celebre dintre ele sunt drumuri private de acces spre ferme. Se fotografiază de la șosea, nu se intră pe ele.

Aleile de chiparoși din jurul Pienzei, aproape toate drumuri private de fermă

Cum vizitezi valea, concret

Val d’Orcia se face cu mașina, nu există alternativă rezonabilă. Transportul public leagă orășelele între ele, dar peisajul se vede de pe drumurile dintre ele, nu din sate.

• Drumul de bază este șoseaua provincială dintre San Quirico d’Orcia și Pienza, aproximativ zece kilometri de curbe printre dealuri, cu mai multe locuri de oprire amenajate.
• Pienza este un orășel reconstruit în întregime în stil renascentist în secolul al XV-lea, la comanda unui papă născut acolo. Se vizitează în două ore și are o terasă pe zid cu priveliște directă asupra văii.
• Bagno Vignoni are, în locul pieței centrale, un bazin termal de dimensiunea unui bazin de înot, construit de romani și folosit până în secolul trecut.
• Montalcino, la vest, este capitala vinului Brunello și are o cetate din secolul al XIV-lea în care se pot face degustări.

Am scris pe larg despre cum se leagă totul într-un traseu în articolul despre Val d’Orcia cu mașina, iar pentru cazare există comparația dintre agroturism și hotel în Toscana.

Malta: arena de la Fort Ricasoli

Toate scenele din arenă s-au filmat în Malta, într-o fortăreață masivă construită de cavalerii ospitalieri la sfârșitul secolului al XVII-lea, la gura portului mare, pe partea dinspre Kalkara.

Acolo s-a ridicat o replică parțială a Colosseumului: aproximativ o treime din amfiteatru, înaltă de vreo șaisprezece metri, plus o parte din străzile orașului antic. Restul, adică nivelurile superioare și mulțimea de zeci de mii de oameni, a fost adăugat digital. Este exact motivul pentru care arena din film pare imposibil de mare: nici nu a existat vreodată la scara aceea.

Zona Kalkara, promontoriul pe care se află fortăreața folosită pentru filmări

Se poate în schimb vedea foarte bine din exterior, iar asta chiar merită făcut. Cele mai bune unghiuri sunt de pe bastioanele din Valletta, mai ales din grădinile suspendate care privesc peste portul mare, și de pe platforma superioară a fortului Sfântul Angelo, de pe malul opus.

Fortul Sfântul Angelo, din Birgu, unul dintre cele mai bune puncte de privire spre gura portului

Restul Maltei: Trei Orașe, Valletta, Mdina

Malta trăiește de decenii din filmări, dintr-un motiv simplu: are fortificații intacte, piatră calcaroasă de culoare caldă, aproape trei sute de zile însorite pe an și un studio cu bazine de apă lângă mare, folosit pentru scene navale. Rezultatul este că peisajul pe care îl vezi acolo apare, sub un nume sau altul, în zeci de producții.

Cele Trei Orașe de peste port, Birgu, Senglea și Cospicua, sunt partea cea mai atmosferică a insulei și, paradoxal, cea mai puțin vizitată. Se ajunge cu bărcuța tradițională din Valletta în cinci minute. Fortul Sfântul Angelo, care domină Birgu, se vizitează cu bilet și este locul din care se înțelege cel mai bine geografia portului. Orarul și biletele fortului sunt publicate pe site-ul oficial Heritage Malta.

Fortificațiile Vallettei, ridicate din calcarul galben-auriu care dă culoarea insulei

Valletta este un oraș construit de la zero după 1566, în plan geometric, pe un promontoriu între două porturi. Are muzee bune, o catedrală cu podeaua acoperită integral de lespezi funerare de marmură colorată și grădini de pe care privești tot portul.

Mdina, vechea capitală, este un oraș fortificat aproape fără mașini, cu străzi înguste care se răcoresc singure vara. Poarta ei principală a fost folosită ca poartă de oraș într-un serial celebru, iar cine face turul locațiilor din Game of Thrones la Dubrovnik și în Irlanda de Nord ar trebui să știe că primul sezon a fost filmat, de fapt, aici.

Zidurile Mdinei, vechea capitală a insulei, aproape lipsită de trafic auto

Marsaxlokk, satul de pescari din sud-est, are portul plin de bărci vopsite în albastru, roșu și galben, cu ochiul pictat pe prova, o tradiție care vine încă din antichitatea feniciană. Duminica dimineața se ține acolo piața de pește.

Bărcile tradiționale din Marsaxlokk, cu ochiul pictat pe prova

Colosseumul adevărat, la Roma

Dacă vrei să vezi arena reală, ea nu este nici în Malta, nici în Toscana. Amfiteatrul Flavian a fost ridicat între anii 70 și 80 d.Hr., putea primi în jur de cincizeci de mii de spectatori și era golit, se pare, în câteva minute prin optzeci de intrări numerotate, cu bilete care indicau sectorul și rândul.

Colosseumul, singurul loc unde vezi arena reală și nu o reconstituire

Ce merită neapărat, dacă ajungi acolo: biletul care include subsolul. Sub arenă se afla o rețea de coridoare, cuști și lifturi acționate cu scripeți, prin care animalele și luptătorii erau ridicați direct pe nisip. Podeaua a dispărut de secole, așa că astăzi privești direct în această structură, iar ea explică mai bine decât orice film cum funcționa spectacolul.

Subsolul cu coridoare și lifturi, partea cea mai revelatoare a vizitei

Ce e adevărat din film și ce nu

Filmul amestecă personaje reale cu unele complet inventate, iar diferențele sunt genul de lucru care face vizita la Colosseum mult mai interesantă.

Ce este real

• Împăratul Commodus a existat și chiar a coborât în arenă, ceea ce a scandalizat elita romană. A luptat de sute de ori, deși cu adversari dezavantajați, și îi plăcea să se prezinte drept întruchiparea lui Hercule.
• Marcus Aurelius a fost tatăl lui și a fost, într-adevăr, un împărat-filosof, autorul unei cărți de reflecții personale citite și astăzi.
• Lucilla, sora lui Commodus, a existat și chiar a participat la un complot împotriva fratelui ei, care a eșuat și a costat-o viața.
• Școlile de gladiatori funcționau ca instituții cu antrenori, medici și bucătari, iar luptătorii erau investiții scumpe.

Ce nu este

• Personajul principal este inventat. Nu a existat niciun general devenit gladiator care să îl învingă pe împărat în arenă.
• Marcus Aurelius nu a fost ucis de fiul său. A murit de boală, în campanie, pe Dunăre, iar Commodus i-a urmat la tron fără violență.
• Commodus nu a murit în arenă. A fost sugrumat în baia lui de un luptător angajat de conspiratori, la finalul anului 192.
• Luptele nu se terminau de obicei cu moartea. Un gladiator antrenat ani de zile era prea valoros ca să fie ucis rutinier; se estimează că majoritatea confruntărilor se încheiau cu o predare acceptată.
• Gestul cu degetul mare a rămas neclar. Sursele antice sunt ambigue, iar imaginea pe care o avem astăzi vine în mare parte dintr-un tablou din secolul al XIX-lea, nu din documente romane.

Dacă subiectul te interesează dincolo de film, cele mai bune locuri pentru a-l aprofunda sunt Pompeii și Herculaneum, unde amfiteatrul s-a păstrat aproape intact, și Palatul lui Dioclețian din Split, care arată cum arăta o reședință imperială târzie.

Itinerar și logistică

Cele două destinații nu se leagă direct, dar amândouă se combină natural cu Roma, care este la mijloc.

În Malta nu ai neapărat nevoie de mașină: insula are aproximativ douăzeci și șapte de kilometri lungime, rețeaua de autobuze acoperă tot, iar bărcile de legătură dintre Valletta, Sliema și Cele Trei Orașe sunt rapide și ieftine. Dacă totuși închiriezi, ține minte că se conduce pe partea stângă și că străzile din orașele vechi sunt foarte înguste.

În Toscana, invers: mașina este obligatorie, iar cazarea într-o fermă din vale, în afara localităților, îți dă acces la răsărituri pe care cei cazați în oraș nu le prind niciodată.

Întrebări frecvente (FAQ)

Un peron care nu există, un viaduct de beton construit acum peste un secol și o mână de străzi londoneze care apar în cadre de câteva secunde. Locațiile Harry Potter sunt împrăștiate pe aproape opt sute de kilometri, între centrul Londrei și vestul Scoției, iar între ele se strecoară o mulțime de locuri care nu au apărut niciodată pe ecran, dar au ajuns pe hărțile turistice oricum.

Ghidul de mai jos separă limpede cele trei categorii: ce s-a filmat cu adevărat acolo, ce a fost construit în studio și ce a fost doar sursă de inspirație. Ai apoi, pentru fiecare loc, cum ajungi, cât te costă și la ce oră merită să fii acolo.

Locațiile Harry Potter: trei categorii ușor de confundat

Aproape toate dezamăgirile de pe teren vin din amestecarea acestor trei lucruri, așa că merită clarificate din start.

• Locații reale de filmare. Locuri unde camerele chiar au fost puse: gara King’s Cross, Leadenhall Market, podul Millennium, viaductul Glenfinnan, văile din Highlands. Acestea arată, în general, cum le știi.
• Decoruri de studio. Marea Sală, sălile de clasă, dormitoarele, banca, majoritatea interioarelor. Nu există nicăieri în lume ca spații reale; se pot vedea doar la turul de studio din nordul Londrei.
• Locuri de inspirație. Mai ales în Edinburgh: cafenele, un cimitir, o stradă colorată. Nu s-a filmat nimic acolo, dar au legătură cu scrierea cărților. Merită vizitate, cu așteptările potrivite.

King’s Cross și confuzia cu St Pancras

Gara este cea reală și se vizitează liber, fiind o gară în funcțiune. În holul de plecări dinspre vest, lângă peroanele 8 și 9, este montat în perete un cărucior de bagaje pe jumătate dispărut în zidărie, cu o cușcă de bufniță deasupra.

Holul de plecări de la King’s Cross, cu bolta lui de oțel deschisă în 2012

Fotografia lângă cărucior este gratuită dacă ți-o faci singur, dar există și un fotograf profesionist care lucrează pe loc, cu eșarfe puse la dispoziție, iar alături funcționează un magazin tematic. Coada poate ajunge la o oră în weekend și în vacanțe. Cel mai gol este dimineața devreme, imediat după deschidere, sau seara târziu.

Două precizări care surprind pe majoritatea vizitatorilor:

• Scenele de pe peron nu s-au filmat la peroanele 9 și 10, care sunt într-o parte mai puțin fotogenică a gării, ci la peroanele 4 și 5, sub bolta veche de fier.
• Fațada gotică din filme nu este King’s Cross, ci gara vecină, St Pancras, cu turnul ei de cărămidă roșie și acoperișurile ascuțite. Cele două sunt lipite una de alta, deci le vezi în aceeași plimbare.

St Pancras, clădirea gotică folosită ca exterior de gară în filme

Clădirea de la St Pancras este fostul hotel Midland Grand, deschis în 1873, salvat de la demolare în anii șaizeci și restaurat ca hotel de lux. Se poate intra în holul principal și pe scara monumentală fără să fii cazat, iar interiorul merită singur drumul.

Fațada reală a gării King’s Cross, mult mai sobră decât cea din filme

Leadenhall Market și intrarea în alee

Piața acoperită din inima cartierului financiar a jucat strada de negustori din primul film. Concret, o ușă albastră de pe un pasaj lateral al pieței a fost intrarea în hanul care duce spre alee.

Leadenhall Market, ridicată în 1881 pe locul unei piețe medievale

Construcția actuală datează din 1881 și este opera arhitectului Horace Jones, care a proiectat și Tower Bridge. Fierăria pictată în verde, bordo și crem, bolțile de sticlă și pavajul de piatră au fost restaurate cu atenție, iar rezultatul este una dintre cele mai frumoase piețe acoperite din Europa, complet independent de orice film.

Restul Londrei: podul, piața, ministerul

Celelalte locații londoneze sunt scurte apariții, dar se leagă bine într-o plimbare de o zi.

Podul Millennium, distrus spectaculos în deschiderea unuia dintre filme

Podul Millennium, pasarela de oțel dintre galeria Tate Modern și catedrala St Paul’s, este cel care se prăbușește în deschiderea unuia dintre filme. În realitate a avut și el o istorie agitată: deschis în anul 2000, a început să se legene periculos sub pașii mulțimii, a fost închis după două zile și redeschis abia peste douăzeci de luni, după modificări structurale.

Borough Market, în apropierea căruia a fost filmat exteriorul hanului

Borough Market. Exteriorul hanului din al treilea film a fost construit pe o stradă lipită de piață, unde funcționa atunci o florărie. Piața în sine este cea mai veche din Londra, cu documente care atestă negoț pe același loc încă din secolul al XIII-lea, și este astăzi cel mai bun loc din oraș pentru mâncare de stradă.

Scotland Place, o alee scurtă lângă Whitehall, este locul unde se afla cabina telefonică folosită ca intrare pentru vizitatorii ministerului. Cabina era recuzită și a fost demontată, dar aleea arată la fel.

Piccadilly Circus apare într-o scenă de apariție bruscă din penultimul film, iar podul Lambeth este cel pe care autobuzul violet se strecoară între două vehicule. Ambele sunt gratuite și oricum pe traseul obișnuit al oricărui vizitator.

Două locuri care apar frecvent pe liste, dar unde nu poți intra: Australia House, pe strada Strand, al cărei hol a jucat interiorul băncii, este sediul diplomatic al Australiei și nu se vizitează. Piața Claremont din cartierul Islington, folosită pentru casa ascunsă din ultimele filme, este o piață rezidențială obișnuită, cu oameni care locuiesc acolo. Se privește de pe trotuar, discret, fără fotografii la ferestre.

Casa reptilelor de la grădina zoologică din Londra este locul primei scene în care Harry vorbește cu un șarpe. Există o plăcuță acolo, iar terariul este pe traseul normal de vizitare.

Studiourile de la Leavesden

La nord de Londra, în halele unde s-au filmat efectiv toate cele opt filme timp de un deceniu, funcționează din 2012 un tur de studio deschis publicului. Nu este un parc tematic, ci chiar platourile de filmare, cu decoruri originale, costume, machete și recuzită.

Acolo se află Marea Sală adevărată, adică decorul construit pentru filmări, strada de negustori, biroul directorului, autobuzul, macheta la scară a castelului și podul de piatră. Este singurul loc din lume unde toate acestea există fizic. Biletele cu oră fixă se cumpără doar de pe site-ul oficial al turului de studio.

Viaductul Glenfinnan: de unde îl privești

Curba de beton cu douăzeci și una de arcade, lungă de trei sute optzeci de metri și înaltă de vreo treizeci, este cea mai recognoscibilă structură din toate filmele. A fost construită între 1897 și 1901 de un antreprenor supranumit Bob Betonul, tocmai pentru că a insistat pe acest material într-o epocă în care toată lumea construia din piatră.

Viaductul și Loch Shiel în același cadru, așa cum apar în filme

Belvederea clasică se atinge pe o potecă marcată care pornește din parcarea centrului de vizitare de lângă gara Glenfinnan și urcă în douăzeci și cinci de minute. Terenul este noroios după ploaie, deci încălțăminte potrivită, nu adidași de oraș. Informații despre zonă și alte trasee găsești pe site-ul oficial de turism al Scoției.

Trenul cu aburi circulă sezonier, în lunile calde, cu una sau două curse pe zi, în timp ce cursa obișnuită de călători trece pe aceleași șine tot anul, la un preț incomparabil mai mic. Am scris separat un ghid detaliat despre West Highland Line, cu orare, bilete și partea pe care merită să stai, deci aici nu reiau acele informații.

Lacurile: Shiel, Eilt, Morar

Șoseaua care merge de la Fort William spre coastă trece pe lângă trei lacuri folosite intens în filme, toate la mai puțin de patruzeci de kilometri unul de altul.

Loch Shiel, lacul din spatele școlii în mai multe filme

Loch Shiel este apa care se vede sub castel în mai multe filme. Începe chiar de sub viaduct, la Glenfinnan, unde stă și un monument înalt ridicat în 1815 pentru răscoala iacobită din 1745. Se poate face o croazieră scurtă pe lac din portul de lângă monument.

Loch Eilt, mai departe pe același drum, are în mijloc o insuliță acoperită de pini care a jucat locul de veci al directorului. Insula este reală, mormântul a fost adăugat pentru filmare și apoi demontat. Sunt câteva refugii de oprire pe marginea drumului, de unde ai unghiul din film.

Loch Morar, cel mai adânc lac de apă dulce din insulele britanice, cu peste trei sute de metri, apare în câteva cadre de ansamblu și merită ocolul pentru el însuși.

Glencoe, Glen Etive și Glen Nevis

Valea Glencoe apare în mai multe filme și este, independent de asta, unul dintre cele mai impresionante peisaje din Europa: o vale glaciară îngustă, cu pereți care se ridică abrupt de o parte și de alta a șoselei.

Glencoe, valea folosită pentru cadrele din jurul colibei paznicului de vânătoare

Coliba paznicului de vânătoare a fost construită efectiv aici, într-un loc numit Torren, pentru al treilea film. A fost demontată complet după filmări și nu a mai rămas nimic din ea. Merită spus limpede, fiindcă mulți vizitatori o caută degeaba pe teren.

Glen Etive este drumul îngust, cu o singură bandă, care se desprinde din valea principală și coboară zece mile până la un braț de mare. Acolo s-au filmat scenele de campare din ultimele filme. Este spectaculos, dar are reguli: se merge încet, se folosesc refugiile pentru depășiri, nu există nicio facilitate pe tot traseul și zona a suferit mult din cauza campării sălbatice necivilizate. Ia-ți gunoiul cu tine.

Drumul cu o singură bandă din Glen Etive, folosit pentru scenele de campare

Glen Nevis, la poalele celui mai înalt munte din Marea Britanie, a găzduit terenul turneului cu dragoni și, în filmele târzii, o versiune reconstruită a colibei. De la capătul șoselei pornește poteca prin cheile Nevis spre cascada Steall, un fir de apă de vreo o sută de metri. Drumul are un kilometru și jumătate dus, dar este pietros și expus, iar traversarea râului se face pe trei cabluri de oțel, ceea ce nu este pentru toată lumea.

Edinburgh: unde s-a scris, nu unde s-a filmat

Aici trebuie spus foarte clar: în Edinburgh nu s-a filmat niciun cadru din niciun film. Toate filmările scoțiene au fost în Highlands. Orașul are însă o legătură reală cu cărțile, fiindcă acolo au fost scrise bune părți din ele.

Victoria Street, strada curbată din orașul vechi al Edinburghului

Victoria Street, curba în pantă din orașul vechi, cu fațade vopsite în culori tari și magazine la două niveluri, este considerată una dintre sursele de inspirație pentru strada de negustori. A fost construită în anii 1830, ca parte dintr-un plan de modernizare, și este astăzi plină de magazine tematice.

Cimitirul Greyfriars conține pietre funerare cu nume care sună familiar oricui a citit cărțile, printre care un anume Thomas Riddell mort în 1806. Este însă un cimitir istoric în funcțiune, un loc de reculegere, nu un obiectiv tematic. Administratorii au cerut în repetate rânduri vizitatorilor să nu mai lase obiecte, bilete sau însemne pe pietre. Se vizitează liber și în liniște.

Cimitir istoric din orașul vechi al Edinburghului, cu o clădire gotică profilată în spate

Școala George Heriot’s, vizibilă de peste zidul cimitirului, este o instituție fondată în 1628, cu turnuri și curte interioară, despre care se spune că ar fi inspirat împărțirea pe case. Este o școală în funcțiune și nu se vizitează, dar se vede foarte bine din exterior.

Cafenelele. Cea mai cunoscută, de pe podul George IV, a rămas închisă după un incendiu izbucnit într-o clădire alăturată și nu se știe dacă se va redeschide, deci verifică situația înainte să faci drumul. Există și un al doilea local, pe strada Nicolson, cu o plăcuță pe fațadă, unde au fost scrise pagini din prima carte. Iar camera de hotel în care a fost terminată ultima carte, într-un hotel de lux de lângă gara Waverley, poartă astăzi numele autoarei și se poate închiria.

Dacă tot ajungi acolo, orașul merită oricum câteva zile. Am comparat separat Edinburgh și Glasgow, ca să știi pe care alegi.

Ce este în afara Londrei și a Scoției

Câteva dintre cele mai iconice cadre nu sunt nici în capitală, nici în Highlands, iar dacă ai timp merită integrate în traseu.

Castelul Alnwick este cel mai ușor de integrat, fiindcă se află exact pe drumul dintre Londra și Edinburgh și oferă chiar lecții de zbor pe mătură pentru copii, în sezon.

Itinerar și logistică

Cea mai bună variantă combină trenul pentru distanța lungă și mașina pentru Highlands.

Trei observații practice. Se conduce pe partea stângă, iar drumurile din Highlands au adesea o singură bandă cu refugii de depășire, unde regula este să oprești pentru cel care vine din față. Distanțele par mici pe hartă, dar viteza medie reală este mult mai mică decât te aștepți. Iar vremea se schimbă de patru-cinci ori pe zi, deci nu anula nimic dinainte doar pentru că plouă dimineața.

Pentru partea scoțiană, am detaliat traseele, distanțele și cazările în ghidul despre road trip prin Highlands în cinci zile, care acoperă exact drumurile din acest articol.

Întrebări frecvente (FAQ)

Un oraș medieval de pe Adriatica și o coastă bătută de vânt din nordul Irlandei au ajuns, în zece ani, două dintre cele mai vizitate destinații de film din Europa. Dubrovnikul a devenit capitala unui regat imaginar, iar Irlanda de Nord i-a furnizat pădurile, plajele și drumurile. Vestea bună pentru un călător obișnuit este că locațiile Game of Thrones merită drumul chiar dacă nu ai văzut niciun episod.

Ghidul de mai jos îți spune ce s-a filmat unde, ce poți vedea concret pe teren, ce a fost decor de studio și cum legi locațiile într-un traseu care are sens și logistic, nu doar tematic. Include și avertismentele necesare: unele locuri sunt copleșite de vizitatori, altele sunt private, iar câteva pur și simplu nu mai arată ca pe ecran.

Locațiile Game of Thrones: de ce tocmai aceste două locuri

Producția a avut nevoie de două lucruri greu de găsit în același loc: un oraș medieval fortificat, intact, care să poată juca o capitală mediteraneeană, și un peisaj nordic aspru, cu păduri și coaste dramatice, unde se putea filma luni întregi fără să deranjeze pe nimeni.

Prima sezonul s-a filmat, de fapt, în Malta. Din al doilea sezon, capitala s-a mutat la Dubrovnik, iar orașul a rămas acolo până la final. Irlanda de Nord a fost, în schimb, baza permanentă a producției de la bun început: studiourile din Belfast au găzduit interioarele, iar tot ce înseamnă nord, pădure și mare rece s-a filmat la mai puțin de o oră și jumătate de oraș.

Zidurile Dubrovnikului: traseul complet

Aici se filmează majoritatea a ceea ce înseamnă capitala din serial. Zidurile înconjoară orașul vechi pe aproape doi kilometri, au fost construite și consolidate între secolele al XIII-lea și al XVII-lea și ating pe alocuri douăzeci și cinci de metri înălțime, cu o grosime de până la șase metri pe latura dinspre uscat.

Acoperișurile de olane, imaginea care a devenit sinonimă cu capitala din serial

Turul se face într-un singur sens, în sensul acelor de ceasornic, cu trei puncte de intrare: lângă poarta Pile, lângă poarta Ploče și la fortul Sfântul Ioan, din port. Odată urcat, nu poți face cale întoarsă și nu poți coborî oriunde, deci alege bine momentul. Orarul la zi și prețurile biletelor le găsești pe site-ul oficial de turism al Dubrovnikului.

Ce recunoști de pe ziduri

• Latura dinspre mare, cu acoperișurile roșii în stânga și Adriatica în dreapta, este cadrul care apare în aproape fiecare episod filmat aici.
• Turnul Minčeta, punctul cel mai înalt al fortificațiilor, cu forma lui cilindrică inconfundabilă, a jucat exteriorul unei clădiri din Qarth.
• Fortul Bokar, ieșit în afară deasupra mării, este locul de unde se privește golful în care s-a dat marea bătălie navală.
• Scările interioare și pasajele înguste dintre ziduri apar în numeroase scene de urmărire.

Fortul Bokar și golful de sub ziduri, de unde pleacă tururile cu caiacul

Fortăreața Lovrijenac și golful de dedesubt

Fortăreața ridicată pe o stâncă de treizeci și șapte de metri, chiar în afara zidurilor dinspre vest, a jucat rolul reședinței regale. Este cea mai fotogenică construcție din tot orașul și, spre deosebire de multe locații de film, se vizitează integral, iar biletul de ziduri o include de obicei.

Lovrijenac, fortăreața de pe stâncă folosită ca reședință regală în serial

Deasupra intrării este săpată o inscripție în latină care spune, în esență, că libertatea nu se vinde nici pentru tot aurul din lume. A fost pusă acolo cu secole înainte de orice serial și rezumă destul de bine istoria republicii independente care a fost Dubrovnikul.

De pe terasa superioară ai una dintre cele mai bune priveliști asupra orașului vechi. Iar golful de dedesubt, cel dintre fortăreață și poarta Pile, este exact suprafața de apă care a devenit teatrul bătăliei navale din serial. Se poate înota acolo, de pe stânci, iar tururile cu caiacul care ocolesc zidurile pleacă din același loc și durează în jur de trei ore.

Prin oraș: Stradun, scări și parcuri

În interiorul zidurilor, aproape fiecare stradă a fost folosită la un moment dat. Câteva locuri sunt însă recunoscute imediat.

Stradun, artera principală pavată cu calcar lustruit de secole de pași

Stradun, strada principală, pavată cu calcar lucios, apare în scenele de mulțime și în procesiuni. Este și cel mai bun loc pentru a înțelege orașul: la un capăt fântâna lui Onofrio, la celălalt turnul cu ceas, iar de o parte și de alta străduțe care urcă în trepte.

Scările iezuiților, cele optzeci și ceva de trepte baroce care urcă spre biserica Sfântul Ignatie, sunt locul de unde pornește cea mai discutată scenă a serialului. Au fost construite în 1738 și, ironic, sunt astăzi un punct de întâlnire vesel, cu oameni care se fotografiază pe ele la orice oră.

Parcul Gradac, în afara zidurilor, spre vest, a găzduit scena unei nunți care se termină prost. Este un parc public liniștit, cu pini și priveliște spre mare, aproape gol chiar și în sezon, exact pentru că majoritatea vizitatorilor nu ies din orașul vechi.

Portul vechi, punctul de plecare spre Lokrum și spre insulele Elafiti

Merită menționat și Trsteno, un arboretum aflat la vreo optsprezece kilometri nord de oraș, întemeiat în jurul anului 1492 și considerat cel mai vechi de acest fel din regiune. Acolo s-au filmat grădinile palatului regal. Se ajunge cu autobuzul local în aproximativ patruzeci de minute și este, în plus, un refugiu răcoros într-o zi de vară.

Lokrum, insula care a fost Qarth

Insula verde din fața portului, la un sfert de oră cu barca, a jucat orașul-oază din al doilea sezon. Este o rezervă naturală, cu ruinele unei mănăstiri benedictine din 1023, o grădină botanică, un lac sărat și o populație de păuni care se plimbă nestingheriți printre vizitatori.

Lokrum, la un sfert de oră cu barca din portul vechi

În centrul de vizitare al insulei se află o replică a tronului din serial, dăruită orașului de producători după terminarea filmărilor. Se poate sta pe el și, spre deosebire de aproape orice altă atracție legată de serial, nu costă nimic în plus.

Un detaliu practic important: pe Lokrum nu se poate rămâne peste noapte. Ultima barcă pleacă seara și nu există cazare, în parte din motive de protecție a rezervației, în parte din cauza unei legende locale despre un blestem lăsat de călugării alungați de acolo. Oricare ar fi motivul, planifică-ți întoarcerea.

Priveliștea de pe dealul Srđ

Telecabina urcă în patru minute pe dealul din spatele orașului, la peste patru sute de metri, de unde se vede tot: zidurile, portul, Lokrum și, în zilele senine, insulele Elafiti până departe.

Orașul vechi la căderea serii, de la stația superioară a telecabinei

Instalația a fost construită în 1969, distrusă în timpul asediului din 1991 și refăcută abia în 2010. În fortul de pe creastă funcționează astăzi un muzeu dedicat războiului din anii nouăzeci, iar vizita lui schimbă complet perspectiva asupra orașului de dedesubt. Dubrovnikul a fost bombardat masiv în 1991 și 1992, iar acoperișurile roșii pe care le fotografiază toată lumea sunt, în bună parte, refăcute după asediu.

Dacă nu vrei să plătești telecabina, există o potecă în serpentine care urcă în aproximativ o oră, dar este complet expusă la soare și nu o recomand la prânz, vara.

Ce nu e în Dubrovnik: Split, Klis, Šibenik

O confuzie frecventă: multe scene pe care oamenii le caută în Dubrovnik au fost filmate, de fapt, cu două-trei ore mai la nord.

Toate acestea se leagă natural într-un traseu cu mașina de-a lungul coastei. Am scris pe larg despre Palatul lui Dioclețian din Split, unde subsolurile romane sunt oricum una dintre cele mai impresionante structuri antice păstrate din Europa, și despre Croația cu mașina, din Istria până în Dalmația.

Irlanda de Nord: Winterfell la Castle Ward

Curtea castelului din nord, cea în care se trage cu arcul în primul episod, este ferma unei proprietăți din secolul al XVIII-lea de pe malul golfului Strangford, în comitatul Down, la aproximativ o oră de Belfast.

Clădirea principală, administrată de National Trust, este o curiozitate arhitecturală în sine: o fațadă în stil clasic pe o latură și una gotică pe cealaltă, rezultatul unui dezacord conjugal legendar între proprietarii care au construit-o. Ce s-a filmat, însă, este curtea fermei, cu zidurile ei de piatră.

Astăzi există acolo o ofertă completă pentru vizitatori: se poate trage cu arcul chiar în curtea din serial, se pot închiria costume și biciclete, iar proprietatea are trasee prin pădure și pe malul golfului. Este singura locație din acest ghid unde experiența organizată chiar adaugă ceva, în loc să fie doar un pretext comercial. Programul și biletele sunt publicate pe pagina oficială National Trust a domeniului Castle Ward.

Dark Hedges, drumul cel mai fotografiat

Aleea de fagi de pe Bregagh Road, lângă Stranocum, a devenit imaginea drumului principal al regatului. A fost plantată în jurul anului 1775 de familia care stăpânea moșia din spatele ei, ca alee de acces spre conac, iar trunchiurile s-au împletit în timp într-un tunel care arată, la lumină bună, cu totul nefiresc.

Dark Hedges, aleea de fagi plantată acum aproape două secole și jumătate

Trei lucruri de știut înainte să mergi. Primul: drumul este închis traficului auto, tocmai pentru a proteja rădăcinile, deci se parcurge pe jos, iar parcarea se face la hotelul din apropiere sau în spațiile amenajate. Al doilea: din arborii inițiali au mai rămas în jur de nouăzeci, iar furtunile din ultimii ani au doborât mai mulți dintre ei. Al treilea: este probabil cel mai aglomerat punct din tot circuitul, iar la prânz, în sezon, o fotografie fără oameni în cadru este practic imposibilă.

Soluția este banală și funcționează: vino la răsărit. Lumina care intră lateral printre trunchiuri este oricum mult mai bună atunci, iar ceața dimineții, frecventă în zonă, face exact ce speră toată lumea de la locul ăsta.

Coasta Antrim: Ballintoy, Larrybane, Cushendun

Cea mai densă concentrare de locații se află pe circa treizeci de kilometri de coastă, între Ballycastle și Portrush. Toate se leagă pe același drum panoramic și se pot bifa într-o singură zi.

Ballintoy, portul minuscul care a jucat rolul portului din Insulele de Fier

Portul Ballintoy este cel mai convingător dintre toate. Un port de pescuit minuscul, la capătul unui drum îngust și abrupt, cu o casă de piatră și câteva bărci, care a jucat portul insulelor din nord. Arată aproape identic cu cadrele din serial, fiindcă nu s-a schimbat nimic. Intrarea este liberă, dar drumul de coborâre are curbe strânse și nu este potrivit pentru rulote.

Cariera Larrybane, chiar lângă parcarea podului suspendat Carrick-a-Rede, a găzduit tabăra unei armate și duelul dintre doi personaje. Astăzi este o carieră de calcar dezafectată, cu iarbă crescută peste ea și priveliște spre insula Sheep. Merită mai ales combinată cu podul.

Podul suspendat Carrick-a-Rede, întins pe treizeci de metri la treizeci de metri deasupra apei, nu este o locație de filmare, dar este chiar acolo. Se vizitează cu bilet cu oră fixă, administrat tot de National Trust, și se epuizează repede în sezon.

Peșterile de la Cushendun, săpate de mare în roci vechi de sute de milioane de ani, sunt locul unei scene memorabile din al doilea sezon. Se ajunge la ele pe jos, în câteva minute din satul Cushendun, accesul este liber și, spre deosebire de restul, sunt rareori aglomerate.

Plaja Downhill, cu templul Mussenden cocoțat pe stâncă deasupra ei, a jucat insula-cetate a unei case regale. Templul este o bibliotecă rotundă construită în secolul al XVIII-lea, iar plaja de dedesubt se întinde pe kilometri și este accesibilă liber.

Castelul Dunluce, folosit în cadrele de ansamblu ale cetății insulare din nord

Tot pe acest traseu se află și Giant’s Causeway, coloanele hexagonale de bazalt formate de o erupție acum circa șaizeci de milioane de ani. Nu este o locație de filmare, dar este cel mai important obiectiv natural al insulei și ar fi absurd să treci pe lângă el. Accesul la coloane este gratuit; se plătește doar centrul de vizitare și parcarea.

Giant’s Causeway nu apare în serial, dar este pe același drum și merită oprirea

Tollymore și pădurile din Mourne

Prima scenă a primului episod, cea cu patrula dincolo de zid, s-a filmat în parcul forestier Tollymore, la poalele munților Mourne, în comitatul Down. Tot acolo a fost găsită haita de lupi.

Tollymore Forest Park, primul parc forestier din Irlanda de Nord

Tollymore a fost, în 1955, primul parc forestier declarat ca atare în Irlanda de Nord. Are poteci marcate de-a lungul râului Shimna, poduri de piatră din secolul al XVIII-lea, peșteri artificiale și o colecție de conifere bătrâne care chiar dau senzația de pădure nordică. Intrarea se plătește pentru mașină, mersul pe jos este liber, iar traseele au între trei și opt kilometri.

Munții Mourne din jur sunt cei care, se spune, l-au inspirat pe C.S. Lewis pentru peisajele din Narnia. Se ridică direct din mare, sunt traversați de un zid de piatră uscată lung de treizeci și cinci de kilometri, construit manual la începutul secolului trecut, și oferă cele mai bune drumeții din regiune.

Belfast: vitralii, uși și studiouri

Orașul a fost baza logistică a producției timp de zece ani, iar urmele au rămas în peisajul urban, sub forme neașteptate.

Vitraliile. De-a lungul unui traseu care leagă cartierul Titanic de centru sunt instalate șase vitralii mari, fiecare dedicat câte unui sezon. Au fost montate ca instalație temporară, au avut atât de mult succes încât au rămas, și se parcurg pe jos în aproximativ o oră, cu harta disponibilă la centrul de informare turistică.

Ușile. Când o furtună a doborât mai mulți fagi de la Dark Hedges, lemnul a fost recuperat și sculptat în zece uși masive, fiecare povestind un sezon. Ele au fost montate în pub-uri și hoteluri răspândite prin toată Irlanda de Nord, de obicei aproape de câte o locație de filmare. Găsirea lor este, în sine, un pretext bun de circuit.

Studiourile. Halele de la Titanic Studios, unde s-au construit interioarele, nu se vizitează. Există în schimb un tur amenajat separat, la Banbridge, la sud de Belfast, deschis din 2022, cu decoruri originale, costume și recuzită. Este o atracție cu bilet, nu un obiectiv public.

Cât ești în Belfast, cartierul Titanic merită oricum: acolo a fost construit vasul, iar muzeul dedicat lui este printre cele mai bine făcute din Regatul Unit. Macaralele galbene de pe fostul șantier naval sunt vizibile din tot orașul.

Itinerar și logistică

Cele două destinații nu se leagă între ele: sunt la capete opuse ale Europei, iar zborul direct nu există. Se tratează ca două călătorii separate.

Dubrovnik: două zile ajung

Irlanda de Nord: trei zile cu mașina

Dacă tot ajungi în zonă, insula are mult mai mult de oferit. Am scris despre Wild Atlantic Way, drumul de coastă din Republica Irlanda, și despre Dublin în trei zile, ambele la câteva ore de mers de Belfast, dar în altă țară, cu altă monedă.

Întrebări frecvente (FAQ)