Nürburgring e singurul circuit important din lume pe care poate intra oricine, cu mașina personală, plătind un bilet ca la o parcare. Traseul vechi, Nordschleife, are douăzeci de kilometri și opt sute de metri, șaptezeci și trei de curbe și o diferență de nivel de aproape trei sute de metri, iar în anumite intervale orare e deschis publicului larg.

Articolul de față explică exact cum funcționează asta: ce sunt turele publice, cât costă, de ce asigurarea obișnuită nu te acoperă, ce reguli se aplică pe traseu, ce se întâmplă dacă lovești parapetul și ce alternative ai dacă nu vrei să intri cu mașina ta. Plus ce se vizitează în jur, fiindcă regiunea merită oricum două zile.

Ce este Nürburgring și de ce e special

Circuitul a fost construit între 1925 și 1927, în munții Eifel, ca proiect de ocupare a forței de muncă într-o regiune săracă. Traseul original avea peste douăzeci și opt de kilometri, împărțiți în bucla nordică și cea sudică.

Nordschleife, cei douazeci de kilometri si opt sute de metri prin padurea Eifel. Foto: Pexels

Bucla nordică, Nordschleife, a găzduit Marele Premiu al Germaniei până în 1976, când o accidentare gravă a dus la excluderea ei din Formula 1 ca fiind prea periculoasă pentru monoposturile moderne. Nu a fost însă închisă, ci transformată în drum public cu taxă.

Vibratoarele rosu-alb si dublul parapet, semnatura vizuala a circuitului. Foto: Pexels

Porecla de Infernul Verde vine de la un pilot scoțian care a câștigat acolo în 1968, pe ploaie și ceață. Numele s-a lipit, fiindcă descrie exact ce e: un drum îngust prin pădure, fără zone de scăpare, cu parapet la marginea asfaltului și cu denivelări care ridică mașina de pe sol.

Traseul urca si coboara aproape trei sute de metri diferenta de nivel. Foto: Pexels

Turele publice: cum funcționează, concret

Se numesc Touristenfahrten și înseamnă că traseul e deschis, în anumite intervale, oricui are un vehicul omologat pentru drum public și un permis valabil. Nu e nevoie de licență de pilot, de curs sau de echipament special.

Turele publice: masini de serie pe cel mai dificil traseu din lume. Foto: Pexels

Practic: cumperi un bilet, îl validezi la barieră, intri pe traseu, faci turul și ieși. Fiecare tur se plătește separat, iar există și abonamente pentru mai multe ture sau pentru tot sezonul. Programul zilnic și tarifele actualizate sunt pe site-ul oficial al circuitului.

Graffiti-ul de pe asfalt, obicei vechi al fanilor care vin pe timpul curselor. Foto: Pexels

Traseul e deschis publicului în general seara în zilele lucrătoare și în intervale mai lungi în weekend, din martie până în noiembrie, cu întreruperi pentru curse și pentru zilele rezervate industriei auto. Calendarul se schimbă de la an la an și trebuie verificat înainte de drum.

Circuitul modern de Grand Prix, alipit vechiului traseu. Foto: Pexels

Asigurarea: partea pe care o ratează majoritatea

Aceasta e cea mai importantă secțiune a articolului. Marea majoritate a polițelor de asigurare, atât cele obligatorii cât și cele facultative, exclud explicit daunele produse pe circuit, inclusiv în timpul turelor publice de la Nürburgring.

Parapetul e la marginea asfaltului, fara zone de scapare pe mare parte din traseu. Foto: Pexels

Concret: dacă lovești parapetul, repari mașina din buzunar. Dacă lovești altă mașină, situația se complică și mai mult. Iar dacă strici infrastructura, plătești și pentru ea: parapetul metalic se facturează pe metru, la care se adaugă manopera, închiderea traseului și curățarea suprafeței de fluide.

Există asigurări specializate pe zi de circuit, vândute de firme dedicate, care acoperă exact această situație. Costă între câteva zeci și câteva sute de euro pe zi, în funcție de valoarea mașinii, și sunt singurul mod rezonabil de a intra pe traseu cu mașina proprie.

Iesirile de pe traseu sunt frecvente si scumpe, iar traseul se plateste la metru. Foto: Pexels

Regulile de pe traseu și bunul-simț

Regulile scrise sunt puține și clare. Depășirea se face doar pe stânga, iar cel depășit e obligat să faciliteze manevra, ținând dreapta. Oprirea pe traseu e interzisă, la fel ca marșarierul, întoarcerea și mersul pe iarbă.

Vibratoarele se calca cu grija: suspensiile de serie nu sunt facute pentru ele. Foto: Pexels

Steagurile funcționează ca la orice circuit: galben înseamnă pericol și interdicție de depășire, roșu înseamnă traseu închis și oprire la următorul post, iar posturile de comisari sunt numerotate și sunt singurul reper util dacă trebuie să chemi ajutorul.

Posturile numerotate sunt singurul reper sigur cand chemi ajutor. Foto: Pexels

Quiddelbacher Hohe, unul dintre punctele de reper de pe traseu. Foto: Pexels

Regulile nescrise contează la fel de mult. Prima tură se face lent, ca recunoaștere: nimeni nu învață douăzeci de kilometri de curbe dintr-o dată. A doua regulă e că mașinile foarte rapide vin din spate mult mai repede decât te aștepți, iar oglinda se verifică des. A treia: dacă ai depășit limita și ai ieșit lateral, ridici piciorul și nu corectezi brusc.

Depasirile se fac doar pe stanga si doar cu acordul celui din fata. Foto: Pexels

Amestecul de masini de pe Nordschleife, de la hatchback la hypercar. Foto: Pexels

Alternative dacă nu vrei să conduci tu

Nu e obligatoriu să intri cu propria mașină. Există mai multe variante, toate legale și mult mai puțin riscante.

Clasic si modern pe acelasi traseu, in aceeasi tura publica. Foto: Pexels

Taxiul de circuit

Un tur pe locul din dreapta, cu un pilot profesionist, într-o mașină pregătită. Costă câteva sute de euro, durează un tur, se rezervă din timp și e cel mai bun mod de a înțelege traseul fără să îți asumi nimic.

Mașini de închiriat special pentru traseu

Firme locale închiriază mașini pregătite, cu asigurare inclusă sau cu o franșiză clar stabilită. Tarifele pornesc de la câteva sute de euro pentru câteva ture și cresc rapid, dar elimină problema asigurării personale.

Weekendurile de vara sunt cele mai aglomerate, iar cozile la intrare sunt lungi. Foto: Pexels

Cursurile de conducere

Se organizează cursuri de o zi, cu instructor pe locul din dreapta, pe traseul vechi sau pe cel modern de Grand Prix. E varianta cea mai utilă pentru cine chiar vrea să învețe ceva, nu doar să bifeze.

Masinile pregatite pentru circuit, cu anvelope si frane specifice. Foto: Pexels

Doar privitul

În zilele de tur public, mai multe puncte de pe marginea traseului sunt accesibile pe jos, gratuit, iar în anumite locuri se poate sta ore întregi privind. E o activitate în sine, foarte populară printre pasionați.

Prototipurile camuflate, imagine obisnuita aici: constructorii testeaza pe traseu. Foto: Pexels

Când mergi și cât costă o vizită

Sezonul ține din martie până în noiembrie. Cele mai aglomerate zile sunt weekendurile de vară, când cozile la barieră pot dura mult, iar traseul se închide des din cauza incidentelor.

Ceata din Eifel, motivul pentru care traseul se inchide des. Foto: Pexels

Zilele de miercuri și joi, seara, sunt cele mai liniștite și cele mai potrivite pentru prima vizită. Ceața din Eifel e un factor real: traseul se închide frecvent din cauza vizibilității, mai ales primăvara și toamna, dimineața.

Masinile inchiriate pentru circuit vin cu arc de siguranta si scaune bucket. Foto: Pexels

Regiunea Eifel, dincolo de circuit

Chiar dacă nu ai nicio legătură cu mașinile, zona merită două zile. Eifel e o regiune de dealuri împădurite, cu sate mici, castele în ruină și drumuri excelente, foarte puțin turistică în comparație cu restul Germaniei.

Castelul Nurburg, cel care a dat numele circuitului. Foto: Pexels

Castelul Nürburg, cel care a dat numele circuitului, e la câteva sute de metri de traseu, pe un deal, și se vizitează contra unei sume mici. De sus se vede o parte din Nordschleife șerpuind prin pădure.

Valea Moselei, la o ora spre sud, cu vinuri albe si drumuri bune. Foto: Pexels

Monschau, la o oră spre nord-vest, e cel mai frumos târg din regiune, cu case cu grinzi aparente pe malul unui râu. Manderscheid are două castele în ruină față în față, iar valea Moselei, la o oră spre sud, are vinuri albe și una dintre cele mai frumoase văi fluviale din Europa.

Monschau, cel mai frumos targ din Eifel, la o ora de circuit. Foto: Pexels

Eifel, o regiune de dealuri impadurite si sate mici. Foto: Pexels

Castelele din Eifel, majoritatea in ruina si aproape fara vizitatori. Foto: Pexels

Padurile din jurul circuitului, motivul pentru care traseul are atatea denivelari. Foto: Pexels

Informații despre regiune se găsesc pe portalul turistic al zonei Eifel, iar drumurile de legătură dintre sate sunt, ele însele, un motiv suficient de călătorie.

Drumurile publice din jur, folosite de multi ca incalzire. Foto: Pexels

O notă despre fotografii

Fotografiile de pe traseu din acest articol sunt reale și au fost făcute pe Nordschleife în timpul turelor publice, ceea ce e mai rar decât pare: locurile recognoscibile precum Karussell sau Brünnchen nu au fotografii cu licență liberă.

Nu există nici imagini libere ale barierei de intrare, ale casei de bilete sau ale panourilor de la începutul turelor publice, adică exact elementele care descriu cel mai bine cum funcționează sistemul. Le-am descris în text.

Casca e obligatorie in masinile decapotabile si la motociclete. Foto: Pexels

Întrebări frecvente (FAQ)