By
Peneda-Gerês este singurul parc național din Portugalia, înființat în 1971 în colțul de nord-vest al țării, lipit de granița cu Spania. Are aproximativ 70.000 de hectare de granit, pădure și apă, un drum roman cu bornele încă la locul lor, sate care își țin porumbul în hambare de piatră pe piloni și un sat întreg înecat sub un lac de acumulare.
Cascadele care merită, drumul roman, satele de granit cu espigueiros, satele înecate, animalele libere și regulile care s-au înăsprit recent.
Ce este Peneda-Gerês și cum se împarte
Parcul are forma unei potcoave deschise spre vest și se împarte, ca nume, în două masive: Peneda în nord și Gerês în sud, cu Soajo și Amarela între ele. Este contiguu cu un parc spaniol de dincolo de graniță, iar împreună formează o rezervație a biosferei recunoscută de UNESCO din 2009.
Relieful este granitic, cu platouri înalte, blocuri rotunjite și văi adânci în care curge apă tot anul. Ploaia este partea de care nimeni nu te avertizează: zona este printre cele mai ploioase din Peninsula Iberică, ceea ce explică și verdele, și cascadele, și mușchiul de pe orice suprafață.
Este important de spus de la început că nu este un parc de tip american, cu poartă și centru de vizitare unic. Este un teritoriu locuit, cu sate, șosele, ferme și baraje înăuntru. Unele zone sunt rezervație integrală și complet interzise, altele sunt sate obișnuite unde oamenii își văd de treabă.
Cascadele și ce s-a schimbat la accesul spre ele
Sunt zeci, iar cele mai multe nu au niciun indicator de la șosea. Cea mai cunoscută este cascada Arado, cu o cădere în trepte și un bazin la bază, aflată pe un drum forestier deasupra satului Gerês.
Alte puncte frecventate sunt Portela do Homem, la graniță, unde râul face bazine naturale între blocuri de granit, Fecha de Barjas, cunoscută local drept cascada Tahiti, și Poço Azul. Toate cer coborâre pe poteci abrupte și alunecoase.
Aglomerația din ultimii ani a dus la restricții reale: la unele cascade s-au limitat locurile de parcare, la altele scăldatul a fost interzis sau limitat în anumite perioade, iar accesul auto pe unele drumuri forestiere este controlat vara. În plus, în zilele cu risc mare de incendiu se închid drumuri și trasee, uneori de pe o zi pe alta. Nu te baza pe informații vechi găsite pe bloguri, ci verifică situația curentă înainte de plecare. Amenzile se dau, nu doar se anunță.
Geira Romana, drumul cu bornele încă la locul lor
Prin mijlocul parcului trecea drumul roman care lega Braga de Astorga, construit în secolul întâi. Partea remarcabilă nu este traseul în sine, ci faptul că de-a lungul văii râului Homem s-au păstrat zeci de borne miliare, pietre cilindrice care marcau distanțele, multe încă în poziția lor originală.
Este una dintre cele mai mari concentrări de borne romane din lume. Unele au inscripțiile lizibile, cu numele împăraților sub care a fost reparat drumul. Se merge pe lângă ele pe o potecă ușoară, iar experiența este ciudat de directă: nu sunt în muzeu, nu sunt îngrădite, sunt pur și simplu acolo, în pădure.
O porțiune din drum se află sub apă, în lacul de acumulare construit în anii șaptezeci, și reapare când nivelul scade.
Satele de granit și hambarele pe piloni
Cea mai puternică imagine din parc nu este o cascadă, ci un grup de construcții de piatră ridicate pe piloni scunzi, aliniate pe o platformă de rocă. Se numesc espigueiros și sunt hambare pentru porumb: piatra ține ploaia afară, fantele lasă aerul să circule, iar pilonii cu discuri late împiedică rozătoarele să urce.
Sunt două grupuri principale. La Soajo, douăzeci și patru de espigueiros stau pe o lespede de granit în mijlocul satului, cele mai vechi din secolul al optsprezecelea. La Lindoso, aproximativ cincizeci sunt aliniate chiar sub castel, formând o imagine care seamănă tulburător cu un cimitir, pentru că fiecare are o cruce de piatră deasupra.
Ambele sate au și castel medieval, iar Lindoso păstrează și o zonă de terase agricole vizibile de sus. Castro Laboreiro, în nord, adaugă un al treilea castel și rasa de câini care îi poartă numele.
Satul înecat și cel de dincolo de graniță
În 1972, satul Vilarinho da Furna a fost inundat de un baraj. Avea o particularitate care îl făcuse celebru încă înainte: un sistem de proprietate și decizie comunitară, în care pământul, apa și munca erau administrate colectiv de adunarea sătenilor. A fost studiat de antropologi înainte de a dispărea sub apă.
Când seceta scade nivelul lacului, ruinele reapar: ziduri, ulițe, contururi de case. Nu este un spectacol programabil, depinde complet de anul hidrologic, dar s-a întâmplat de mai multe ori în ultimele decenii.
Fenomenul are un echivalent chiar peste graniță, la câțiva kilometri, unde un sat spaniol a fost înecat de barajul de la Alto Lindoso și reapare în aceleași condiții, cu pod, drum și case. Cele două povești sunt practic aceeași poveste, tăiată în două de o graniță.
Animalele libere și ce înseamnă asta pentru tine
Prin parc circulă liber cai garrano, o rasă locală de talie mică, foarte veche, plus vaci din rasele cachena și barrosã, cu coarne mult mai mari decât ar sugera dimensiunea animalului. Toate au proprietari, chiar dacă pasc nesupravegheate.
Parcul adăpostește și una dintre puținele populații de lup iberic rămase în Portugalia. Șansele de a vedea unul sunt aproape zero, dar prezența lor explică de ce ciobanii au încă mastini și de ce unele zone sunt închise în perioadele de reproducere.
Practic, pentru un vizitator asta înseamnă trei lucruri: condu încet, pentru că animalele stau pe șosea și nu se dau la o parte, nu hrăni caii și nu te apropia de vaci cu vițel, pentru că devin agresive.
Cum ajungi, unde stai și când mergi
| Aspect | Detaliu |
|---|---|
| Din Braga | aproximativ 45 de minute până la satul Gerês |
| Din Porto | în jur de 1 oră și jumătate |
| Baze bune | Gerês, Campo do Gerês, Soajo, Lindoso, Ponte da Barca |
| Zile necesare | 3, ideal 4 – 5 pentru ambele masive |
| Perioada bună | mai – iunie și septembrie – octombrie |
| Ploaie | una dintre cele mai ploioase zone din Peninsula Iberică |
| Obligatoriu | încălțăminte cu aderență, drumurile sunt umede |
Satul Gerês, o mică stațiune termală, este baza cea mai practică pentru sud, cu cazare, restaurante și acces rapid la cascade. Pentru nord, Soajo și Lindoso sunt mult mai liniștite și mai apropiate de espigueiros și de trasee. Drumul dintre cele două jumătăți ale parcului ocolește mult, deci nu subestima timpul.
Regulile de acces, zonele restricționate și traseele oficiale sunt publicate de institutul portughez de conservare a naturii, iar statutul de rezervație transfrontalieră a biosferei este descris de UNESCO.
Întrebări frecvente (FAQ)
Concluzie
Peneda-Gerês nu este o rezervație goală, ci un teritoriu locuit de mii de ani, în care un drum roman, hambare de piatră pe piloni, un sat înecat și lupul iberic încap în același perimetru.
Alege un singur masiv pentru fiecare zi, verifică regulile de acces înainte de plecare pentru că se schimbă des, ia încălțăminte cu aderență și condu încet, pentru animale.
