Munții Tatra sunt cel mai mic lanț alpin din lume: cincizeci și șapte de kilometri lungime, împărțiți exact pe graniță între Polonia și Slovacia. Pe această distanță scurtă încap peste două sute cincizeci de vârfuri, o sută de lacuri glaciare și șase sute de kilometri de poteci marcate, într-un peisaj de granit care nu seamănă cu nimic altceva între Alpi și Caucaz.

Articolul de față e ghidul practic al unei vacanțe de drumeții acolo: ce trasee alegi în funcție de nivel, cum funcționează cele două parcuri naționale, cât costă totul, cum se rezervă cabanele, când e sezonul și cum eviți cozile de pe traseele celebre.

Munții Tatra: ce sunt și cum se împart

Sunt cel mai înalt lanț din Carpați și singura porțiune cu adevărat alpină din tot arcul carpatic: creste de granit, pereți verticali, căldări glaciare și lacuri. Cel mai înalt vârf, Gerlachovský štít, are două mii șase sute cincizeci și cinci de metri și e în Slovacia.

Tatra sunt singurii munti cu adevarat alpini dintre Alpi si Caucaz. Foto: Pexels

Lantul are doar cincizeci si sapte de kilometri lungime, dar peste doua sute cincizeci de varfuri. Foto: Pexels

Se împart în trei părți: Tatra Înaltă, cea mai spectaculoasă și cea mai grea, Tatra Occidentală, mai blândă și mult mai puțin circulată, și Tatra Belianske, în Slovacia, aproape integral închisă publicului din motive de conservare.

Granitul, roca dominanta, da crestele ascutite si peretii verticali. Foto: Pexels

Tatra Occidentala, mai blanda si mult mai putin aglomerata. Foto: Pexels

Traseele, pe niveluri

Ușor: Morskie Oko

Cel mai cunoscut traseu din Polonia și, de departe, cel mai aglomerat. Sunt nouă kilometri de drum asfaltat și pietruit, cu o diferență de nivel modestă, până la cel mai mare lac din masiv. Se face cu copii mici și, la nevoie, cu cărucior.

Morskie Oko, cel mai mare lac din Muntii Tatra si cel mai vizitat loc din Polonia montana. Foto: Pexels

Drumul spre Morskie Oko, noua kilometri de asfalt si piatra, fara diferenta mare de nivel. Foto: Pexels

Problema e că, în weekendurile de vară, pe acest drum urcă până la douăsprezece mii de oameni pe zi. Există și trăsuri trase de cai, contra cost, dar numai pe primii șapte kilometri.

Valea celor Cinci Lacuri Poloneze, una dintre cele mai frumoase din masiv. Foto: Pexels

Mediu: Hala Gąsienicowa și văile

Platoul Hala Gąsienicowa, cu cabana lui, se atinge în două ore și jumătate de urcuș din Kuźnice, la marginea Zakopanelui. De acolo pornesc trasee spre lacuri și spre creste, iar zona e mult mai liniștită decât Morskie Oko.

Hala Gasienicowa, platoul cu cabana de la care pornesc majoritatea traseelor. Foto: Pexels

Peste o suta de lacuri glaciare, numite local pleso sau staw. Foto: Pexels

Lacurile sunt foarte reci tot anul, iar scaldatul e interzis. Foto: Pexels

Greu: Orla Perc

Cel mai dificil traseu marcat din Polonia, o creastă de patru kilometri echipată cu lanțuri și scări, cu sens unic obligatoriu pe cea mai mare parte. A produs zeci de accidente mortale și nu e potrivit pentru cine nu are experiență și cap pentru înălțime.

Orla Perc, cel mai dificil traseu marcat din Polonia, cu zeci de accidente mortale. Foto: Pexels

Vara si in weekend, traseele populare devin cozi. Foto: Pexels

Pe partea slovacă, traseele spre creste necesită, în multe cazuri, ghid montan autorizat, iar regula se aplică strict. Există și trasee ferate, cu echipament.

De pe creasta se vede campia poloneza pe zeci de kilometri. Foto: Pexels

Lacurile glaciare, principala atracție

Masivul are peste o sută de lacuri glaciare, numite pleso în slovacă și staw în poloneză. S-au format în căldările săpate de ghețari, care s-au retras acum aproximativ zece mii de ani.

Partea slovaca are mai multe lacuri si mult mai putini vizitatori. Foto: Pexels

Vaile au fost sapate de ghetari, care s-au retras acum zece mii de ani. Foto: Pexels

Morskie Oko, Ochiul Mării, e cel mai mare din partea poloneză și își datorează numele unei legende care spunea că ar fi legat de mare printr-un tunel subteran. Are treizeci și cinci de hectare și e înconjurat de pereți de o mie de metri.

Limita padurii e la aproximativ o mie cinci sute de metri. Foto: Pexels

Valea celor Cinci Lacuri Poloneze e, pentru mulți, mai frumoasă și mult mai puțin aglomerată. Se ajunge acolo într-o buclă de o zi, cu plecare tot din Kuźnice.

Valea celor Cinci Lacuri Poloneze, una dintre cele mai frumoase din masiv. Foto: Pexels

Pe partea slovacă, Štrbské Pleso e accesibil direct cu mașina și cu trenul, ceea ce îl face cel mai vizitat, dar zona are zeci de alte lacuri la care se ajunge doar pe jos.

Peste o suta de lacuri glaciare, numite local pleso sau staw. Foto: Pexels

Zakopane, baza poloneză

Zakopane are douăzeci și șapte de mii de locuitori și primește câteva milioane de vizitatori pe an. E capitala neoficială de iarnă a Poloniei și, vara, punctul de plecare pentru toate traseele din partea poloneză.

Krupowki, strada principala din Zakopane, pietonala si foarte comerciala. Foto: Pexels

Zakopane, capitala neoficiala de iarna a Poloniei. Foto: Pexels

Strada principală, Krupówki, e complet pietonală, foarte comercială și, în sezon, greu de traversat. Are însă o funcție practică: acolo se găsesc toate magazinele de echipament, agențiile de transport spre trasee și mâncarea de stradă.

Placinta de cartofi, mancarea de strada obligatorie de pe Krupowki. Foto: Pexels

Orașul a dezvoltat, la sfârșitul secolului al nouăsprezecelea, un stil arhitectural propriu, numit stilul zakopanez, cu case de lemn cu acoperișuri foarte înclinate și decorații sculptate. Câteva zeci de vile în acest stil se pot vedea și azi.

Zakopane e la opt sute de metri altitudine, la poalele muntilor. Foto: Pexels

Bisericile de lemn din sudul Poloniei, unele in patrimoniul mondial. Foto: Pexels

Din Zakopane, telefericul urcă pe Kasprowy Wierch, la aproape două mii de metri, în douăzeci de minute. Biletele se epuizează în sezon și se rezervă online cu zile înainte. Informații generale despre regiune sunt pe portalul turistic al Poloniei.

Domeniile schiabile, mai ieftine decat in Alpi si mai mici. Foto: Pexels

Cabane, cazare și mâncare

Ambele parcuri au rețele de cabane montane, numite schronisko în poloneză și chata în slovacă. Sunt simple, cu dormitoare comune și mâncare caldă, iar unele sunt în funcțiune de peste o sută de ani.

Cabanele montane, rezervabile online, se epuizeaza cu luni inainte. Foto: Pexels

Iarna, cabanele raman deschise, dar accesul cere echipament serios. Foto: Pexels

Rezervarea e obligatorie și se face online, cu luni înainte pentru sezonul de vară. Există o regulă nescrisă, respectată în toată zona: o cabană nu refuză niciodată pe cineva prins de vreme rea, chiar dacă nu mai are paturi. Se doarme pe jos, pe saltele.

Bacovii, colibele in care se face branza vara, la altitudine. Foto: Pexels

Mâncarea de cabană e consistentă și ieftină: supe groase, plăcinte de cartofi, gulaș. În vale, specialitatea locală e oscypek, brânză afumată de oaie cu denumire de origine protejată, făcută în colibele de pe pășuni și vândută la fiecare colț.

Oscypek, branza afumata de oaie, cu denumire de origine protejata. Foto: Pexels

Oile urca la munte in mai si coboara la sfarsitul lui septembrie. Foto: Pexels

Toamna in Tatra, scurta si spectaculoasa, in a doua jumatate a lui septembrie. Foto: Pexels

Când mergi și ce echipament îți trebuie

Sezonul de drumeții ține din a doua jumătate a lui iunie până la sfârșitul lui septembrie. Traseele înalte sunt oficial închise în restul anului, iar zăpada rezistă în căldări până în iulie.

Marea de nori, fenomen frecvent dimineata devreme, toamna. Foto: Pexels

Vremea se schimba foarte repede: patru anotimpuri intr-o zi nu e o figura de stil. Foto: Pexels

Vremea se schimbă foarte repede. Furtunile de după-amiază sunt frecvente vara, iar diferența de temperatură între vale și creastă ajunge ușor la cincisprezece grade. Echipamentul minim: bocanci cu talpă bună, haină impermeabilă, un strat termic, apă și mâncare, lanternă frontală.

Marcajele, aceleasi de o parte si de alta a frontierei. Foto: Pexels

Traseele sunt amenajate cu lanturi, scari si pasarele pe portiunile expuse. Foto: Pexels

Peste sase sute de kilometri de poteci marcate in ambele tari. Foto: Pexels

Partea slovacă și ce se mai vede în jur

Partea slovacă are optzeci la sută din masiv, trasee la fel de bune și mult mai puțină lume. Bazele principale sunt Štrbské Pleso, Starý Smokovec și Tatranská Lomnica, legate printr-un tren electric care circulă la marginea muntelui.

Telecabina spre Lomnicky stit, in partea slovaca, urca la doua mii sase sute de metri. Foto: Pexels

Belvederile de la statiile superioare, accesibile fara efort. Foto: Pexels

Telecabina spre Lomnický štít urcă la două mii șase sute de metri, până aproape de vârf, și are un observator astronomic la stația superioară. E cea mai comodă cale de a ajunge la altitudine mare fără efort.

Arhitectura de lemn din regiunea Orava, in Slovacia. Foto: Pexels

În afara muntelui, regiunea Orava, la o oră spre vest, are un castel spectaculos, construit pe o stâncă verticală deasupra râului, și muzee în aer liber cu arhitectură tradițională de lemn.

Castelul Orava, la o ora de munti, unul dintre cele mai spectaculoase din Slovacia. Foto: Pexels

Cascadele, majoritatea accesibile pe trasee scurte de la parcari. Foto: Pexels

Vaile largi de la baza muntilor, potrivite pentru drumetii usoare. Foto: Pexels

Cât costă și cum ajungi

Din România se ajunge cu mașina în opt-zece ore din Transilvania, prin Ungaria și Slovacia, sau cu avionul până la Cracovia și apoi cu autobuzul până la Zakopane, în două ore.

Sfarsitul lui septembrie, cea mai buna perioada: vreme stabila si putini oameni. Foto: Pexels

Pastoritul e permis in parc, in zone strict delimitate. Foto: Pexels

Nici Polonia, nici Slovacia nu sunt scumpe pentru un vizitator din România. Slovacia e în zona euro, Polonia nu, iar diferența de preț între cele două părți e mică.

O notă despre fotografii

Acoperirea fotografică e foarte bună pentru acest subiect. Crestele de granit, lacurile glaciare, potecile cu marcaje, cabanele, telecabina, strada principală din Zakopane și brânza de oaie apar aici în imagini reale, cu locația confirmată în Polonia sau Slovacia.

O singură categorie lipsește: cascadele. Aproape toate cascadele din masiv sunt fotografiate pe verticală, formatul care nu intră în acest articol, așa că ce se vede aici sunt pâraie și albii, nu cascadele propriu-zise.

Întrebări frecvente (FAQ)