By
Përmet este un orășel de zece mii de oameni din sudul Albaniei, așezat pe malul Vjosei, unul dintre ultimele râuri cu adevărat sălbatice din Europa. La doisprezece kilometri de el, într-un canion, se află bazinele termale de la Benja, cu un pod otoman deasupra lor. Sunt gratuite, deschise non-stop și, spre deosebire de aproape orice altă stațiune termală europeană, nu au nici poartă, nici casă de bilete.
Cum arată bazinele, când merită să ajungi, ce este canionul de deasupra, ce înseamnă râul sălbatic și ce mănânci în oraș.
Ce este Përmet și de ce merită ocolul
Orașul stă într-o vale largă, între munți, pe malul drept al Vjosei. Este cunoscut local drept orașul trandafirilor și are un centru mic, cu o piațetă, câteva cafenele și o stâncă masivă chiar în mijloc, numită Piatra Orașului, pe care se urcă pe scări pentru panoramă.
Nu este o destinație în sine pentru mulți, ci baza pentru ce este în jur: izvoarele termale, canionul, defileul Kelcyra și pădurea de brad de la Hotova. Merită însă o noapte în oraș și nu doar o oprire, pentru că seara are un ritm pe care nu îl prinzi în trecere.
Poziția este ceva mai izolată decât pare pe hartă. Drumurile din sudul Albaniei sunt bune, dar sinuoase, iar de la Gjirokastra sau de la Korçë faci în jur de două ore în ambele cazuri.
Izvoarele termale de la Benja
Se află lângă satul Bënjë, la aproximativ doisprezece kilometri de oraș, la gura canionului Lengarica. Sunt mai multe bazine de piatră, unele naturale și altele amenajate rudimentar, alimentate de izvoare sulfuroase care ies din mal.
- Apa are în jur de douăzeci și patru până la douăzeci și opt de grade, deci este călduță, nu fierbinte. Este important de știut ca să nu vii cu așteptări de termă.
- Bazinele sunt gratuite și deschise permanent, fără program și fără taxă.
- Deasupra lor trece podul Kadiut, un pod otoman în arc, care apare în toate fotografiile.
- Nu există vestiare. Se schimbă lumea pe mal sau în mașină, iar vara sunt și cabine improvizate.
- Râul rece curge imediat lângă bazine, ceea ce permite alternanța cald-rece.
Vara, la mijlocul zilei, bazinele sunt pline și apa călduță nu impresionează pe nimeni la treizeci și cinci de grade afară. Momentul bun este dimineața devreme, înainte de nouă, sau, mult mai bine, iarna și în extrasezon, când contrastul dintre aerul rece și apa caldă funcționează efectiv. Multă lume vine în noiembrie sau martie exact din motivul acesta. Ia papuci de cauciuc, pentru că pietrele sunt alunecoase, și un prosop de care nu îți pare rău, fiindcă sulful lasă miros.
Canionul Lengarica, imediat deasupra bazinelor
Din dreptul podului pornește în amonte canionul săpat de râul Lengarica, cu pereți de calcar care se apropie până la câțiva metri unul de altul. Pe apă mică se poate înainta prin albie, prin apă până la genunchi sau până la brâu, pe câteva sute de metri.
Nu este o drumeție marcată și nu are infrastructură. Se merge prin apă rece, pe pietre alunecoase, deci încălțăminte care se poate uda și atenție permanentă. Când debitul este mare, primăvara sau după ploi, nu se intră deloc.
Există și tururi organizate cu ghid, care includ echipament și explicații. Pentru cine merge pe cont propriu, regula simplă este: dacă apa curge repede și e tulbure, nu intra.
Vjosa, ultimul râu sălbatic din Europa
Vjosa curge liber pe aproape toată lungimea ei, de la izvoarele din Grecia până la Marea Adriatică, fără baraje pe cursul principal. În Europa, asta a devenit o raritate absolută, iar în martie 2023 albia și afluenții au fost declarați parc național al râului sălbatic, primul de acest tip de pe continent.
Se vede cu ochiul liber ce înseamnă asta. Râul are albie împletită, cu multe brațe care se despart și se reunesc, cu bancuri de pietriș care se mută de la un an la altul. Un râu îndiguit are un singur canal, drept. Diferența este evidentă din prima privire de pe pod.
Decizia a venit după ani de campanii împotriva unor proiecte hidroelectrice planificate pe curs. Pentru un vizitator, efectul practic este că poți vedea cum arăta un râu european înainte de secolul douăzeci.
Ce se mănâncă și ce se ia acasă
Përmet are o reputație gastronomică disproporționată față de mărimea lui. Specialitatea locală este gliko, fructe fierte lent în sirop și păstrate în borcane: nuci verzi, smochine, cireșe amare, coajă de pepene. Se servesc cu o linguriță, alături de un pahar cu apă, ca gest de bun venit.
Se mai găsesc brânzeturi de munte, miere, rachiu de fructe și, în restaurantele din oraș, pește de râu. Prețurile sunt mici chiar și pentru Albania: o masă completă costă în jur de opt până la doisprezece euro de persoană.
În piața din oraș se vând borcane de gliko făcute în casă. Este cel mai bun suvenir din zonă și rezistă la drum, spre deosebire de brânză.
Cum ajungi, unde stai și când mergi
| Aspect | Detaliu |
|---|---|
| Din Gjirokastra | aproximativ 2 ore |
| Din Korçë | aproximativ 2 ore |
| Din Tirana | în jur de 4 ore |
| Benja | la 12 km de oraș, drum accesibil cu mașina obișnuită |
| Zile necesare | 1 – 2, cu o noapte în oraș |
| Perioada bună | aprilie – iunie, septembrie – noiembrie, plus iarna |
| Bazine | gratuite, fără program, fără vestiare |
Mașina este cea mai bună soluție. Există autocare între orașele mari, dar nu ajung la Benja, iar taxiul dus-întors cu așteptare costă în jur de cincisprezece până la douăzeci de euro negociat. Cazarea în oraș este ieftină, cu pensiuni de la douăzeci și cinci de euro pe noapte.
Statutul de parc național al râului sălbatic este descris de agenția națională de turism a Albaniei, iar contextul european al ultimelor râuri libere, de Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii.
Întrebări frecvente (FAQ)
Concluzie
Përmet este genul de loc pe care nu îl găsești în topurile de destinații: bazine termale gratuite sub un pod otoman, un canion în care se intră prin apă și un râu care încă are voie să își schimbe albia.
Vino în extrasezon sau iarna, dormi o noapte în oraș, ia papuci de cauciuc pentru pietre și pleacă acasă cu un borcan de gliko din piață.
