By
Puține orașe se lasă citite atât de ușor ca acesta. O Lisabona literară nu are nevoie de muzee mari și de bilete scumpe: are străzi în pantă, cafenele cu mese de marmură și un râu care apare la capătul fiecărei străzi din Baixa. Doi scriitori au făcut din orașul ăsta personaj, iar locurile lor se pot lega într-un traseu pe jos.
Fernando Pessoa a trăit aici aproape toată viața și a scris un oraș interior, cețos și melancolic. Jose Saramago a scris despre același oraș cu ironie și cu sens istoric, iar cenușa lui odihnește astăzi la câțiva metri de Tejo. Articolul de față e traseul care le leagă, cu tot ce ai nevoie ca să îl faci pe jos în două zile.
Lisabona literară în două zile: traseul pe scurt
Toate locurile importante încap într-un dreptunghi de trei kilometri pe doi, între Chiado, Baixa, Alfama și malul râului. Singura excepție e Belem, la șase kilometri spre vest, unde se ajunge cu tramvaiul sau cu trenul în douăzeci de minute.
| Ziua | Zona | Ce vezi | Durată |
|---|---|---|---|
| Ziua 1, dimineața | Chiado | Cafenelele, Convento do Carmo, Casa Fernando Pessoa | 3 ore |
| Ziua 1, după-amiaza | Baixa și Praca do Comercio | Străzile birourilor, Martinho da Arcada, Casa dos Bicos | 3 ore |
| Ziua 2, dimineața | Alfama și belvederile | Miradouros, străduțe, Castelul Sao Jorge | 4 ore |
| Ziua 2, după-amiaza | Belem | Manastirea Jeronimos, cenotaful lui Pessoa, Turnul Belem | 4 ore |
Fă zona Chiado și Baixa dimineața devreme, înainte de zece. După ora aceea încep grupurile de tur, iar străzile înguste din jurul cafenelelor devin greu de traversat. Alfama, invers, e mai frumoasă după-amiaza târziu, când lumina intră lateral printre case.
Fernando Pessoa: omul care era mai mulți oameni
A trăit între 1888 și 1935, a publicat în timpul vieții o singură carte de versuri în portugheză și a murit aproape necunoscut. După moarte s-a găsit în casa lui un cufăr cu peste douăzeci și cinci de mii de foi, din care se editează și astăzi.
Particularitatea lui nu e biografia, ci metoda. A inventat peste șaptezeci de autori fictivi, pe care i-a numit heteronimi, fiecare cu stil propriu, cu biografie, cu horoscop și, în câteva cazuri, cu păreri opuse celor ale creatorului lor. Alberto Caeiro e păstorul senin, Ricardo Reis e medicul clasicist, Alvaro de Campos e inginerul modern și furios.
Cartea nelinistirii, scrisă sub numele lui Bernardo Soares, e cea care leagă cel mai direct textul de oraș. E un jurnal fără intrigă al unui contabil dintr-un birou din Rua dos Douradores, iar aproape fiecare pagină descrie o stradă pe care poți merge azi.
Nu începe cu poezia, ci cu Cartea nelinistirii, și nu o citi de la cap la coadă. E făcută din fragmente scurte, se deschide la întâmplare și funcționează cel mai bine citită câte două pagini pe o bancă, în orașul despre care vorbește.
Chiado: cafenelele și casa scriitorului
Chiado e cartierul cel mai literar al orașului, urcat pe deal între Baixa și Bairro Alto. Aici erau librăriile, redacțiile și cafenelele în care se stătea ore întregi cu o singură ceașcă în față.
A Brasileira
Cafeneaua din 1905 e cea mai cunoscută adresă literară a orașului. În fața ei stă o statuie de bronz a lui Pessoa așezat la o masă, cel mai fotografiat obiect din Chiado. Cafeaua e scumpă și mediocră, terasa e plină de turiști, iar interiorul, cu lemn întunecat și oglinzi, merită totuși cinci minute înăuntru, la bar, unde se plătește tariful normal.
Casa Fernando Pessoa
La Campo de Ourique, ceva mai departe de centru, se află casa în care a locuit ultimii cincisprezece ani. E astăzi muzeu și bibliotecă, cu camera lui reconstituită, cu biblioteca personală de circa o mie două sute de volume și cu manuscrise expuse. Programul e pe site-ul oficial al casei.
Tot în Chiado sunt Convento do Carmo, ruina lăsată anume în picioare după cutremurul din 1755, și elevatorul Santa Justa, ridicat în 1902 de un elev al lui Eiffel. De sus se vede toată Baixa, cu grila ei de străzi drepte.
Baixa: birourile, străzile drepte, râul la capăt
Baixa e cartierul refăcut după cutremur, cu străzi drepte, numerotate și tăiate în unghi drept, primul exemplu european de urbanism antiseismic. Fiecare stradă poartă numele unei bresle: aurarilor, argintarilor, cizmarilor.
Rua dos Douradores, strada aurarilor, e adresa fictivă a biroului din Cartea nelinistirii, dar și zona reală în care Pessoa a lucrat ca traducător de corespondență comercială pentru case de import-export. Era, tehnic vorbind, un funcționar care traducea scrisori de afaceri în engleză și franceză.
La capătul de jos al Baixei se deschide Praca do Comercio, una dintre cele mai mari piețe deschise spre apă din Europa. În colțul dinspre est se află Martinho da Arcada, cafeneaua din 1782 în care avea masa lui și în care a scris regulat. Aceasta e mult mai puțin aglomerată decât A Brasileira.
Jose Saramago și Casa dos Bicos
Al doilea scriitor al traseului a luat Nobelul pentru literatură în 1998, singurul autor de limbă portugheză cu această distincție. A scris în fraze foarte lungi, fără ghilimele și aproape fără puncte, o proză care intimidează în primele zece pagini și devine apoi firească.
Fundația care îi poartă numele funcționează în Casa dos Bicos, clădirea din secolul al șaisprezecelea cu fațada acoperită de pietre tăiate în formă de vârf de diamant, la câțiva pași de Tejo. Se vizitează contra unui bilet mic, are o expoziție permanentă despre viața și cărțile lui și un colț cu ediții în zeci de limbi. Detaliile sunt pe site-ul fundației.
În fața casei, sub un măslin adus din satul lui natal, se află cenușa scriitorului, cu un rând din Memorialul mănăstirii gravat pe piatră: dar nu s-a ridicat de la pământ.
Anul morții lui Ricardo Reis, cel mai lisabonez roman al lui Saramago, îl aduce înapoi în oraș pe unul dintre heteronimii lui Pessoa, în iarna lui 1936. Cartea leagă direct cei doi scriitori și se citește cel mai bine în hotelul Braganca, în Chiado, sau măcar pe strada pe care se afla. Memorialul mănăstirii se potrivește cu excursia la Mafra, la o oră de oraș.
Alfama și belvederile: orașul care se citește de sus
Alfama e singurul cartier care a rezistat cutremurului aproape neatins, fiindcă e construit pe stâncă. De aici vine labirintul de străduțe fără logică aparentă, opusul exact al grilei din Baixa.
Se urcă fără plan. Plăcuțele de azulejos cu numele străzilor, rufele întinse între ferestre, scările care se termină brusc într-o curte, toate astea sunt materialul din care se scrie despre orașul ăsta de o sută de ani încoace.
Belvederile care merită
Cuvântul portughez pentru punct de belvedere e miradouro și orașul are peste zece. Cele mai bune pentru traseul literar sunt Santa Luzia, cu pergola și cu azulejos, Portas do Sol, chiar alături, cu vederea clasică peste Alfama, și Senhora do Monte, cel mai înalt și cel mai puțin aglomerat.
Castelul Sao Jorge, în vârf, e mai puțin interesant ca monument decât ca punct de observație. De pe ziduri se înțelege geografia întregului traseu: Baixa jos, Chiado pe dealul din stânga, râul lat cât o mare.
Belem: unde se termină traseul
La șase kilometri spre vest, Belem e cartierul marilor descoperiri și, pentru traseul nostru, punctul final. În claustrul mănăstirii Jeronimos se află cenotaful lui Fernando Pessoa, mutat aici în 1985, la cincizeci de ani de la moarte.
Mormântul e simplu, cu numele lui pe o latură și cu câte un vers al fiecărui heteronim principal pe celelalte trei. E, probabil, singurul monument funerar din lume care citează patru autori diferiți pentru un singur om.
Mănăstirea în sine e capodopera stilului manuelin, cu piatra sculptată în frânghii, noduri și instrumente de navigație. Alături e Turnul Belem, iar la două sute de metri se află cofetăria care face prăjitura cu cremă după rețeta din 1837.
Informații practice pentru traseu
Orașul se merge pe jos, dar pe verticală. Diferența de nivel între Baixa și Alfama e de aproximativ șaizeci de metri, iar pantele sunt pavate cu calcare lustruite de o sută de ani de pași, alunecoase pe ploaie. Încălțămintea cu talpă bună nu e un moft.
Tramvaiul 28 trece prin toate cartierele traseului, dar e supraaglomerat între zece și șase. Cel mai bun moment e prima cursă de dimineață, în jurul orei șase și jumătate. Tarifele și orarele sunt pe site-ul operatorului de transport Carris.
| Element | Preț | Observație |
|---|---|---|
| Casa Fernando Pessoa | 5 euro | Gratuit în anumite zile pentru rezidenți |
| Casa dos Bicos, Fundația Saramago | 3 euro | Expoziție permanentă, vizită de o oră |
| Manastirea Jeronimos, claustru | 12 euro | Biserica separat este gratuită |
| Castelul Sao Jorge | 15 euro | Merită mai mult pentru priveliște decât pentru ruine |
| Bilet zilnic transport public | 7 euro | Include tramvaie, metrou și elevatoare |
Cartea nelinistirii de Fernando Pessoa, Anul mortii lui Ricardo Reis de Jose Saramago și, dacă vrei un al treilea unghi, Recviem de Antonio Tabucchi, un roman scurt scris de un italian îndrăgostit de oraș, care se petrece într-o singură duminică fierbinte de august.
O notă despre fotografii
Două lipsuri merită spuse pe față. Nu există fotografii cu licență liberă din cafenelele istorice ale orașului, nici din A Brasileira cu statuia lui Pessoa la masă, nici din Martinho da Arcada. Interiorul de cafenea și terasa din articol sunt imagini generice, care nu au legătură verificabilă cu Lisabona.
La fel, librăriile lisaboneze, inclusiv Bertrand din Chiado, care e cea mai veche librărie din lume aflată în funcțiune neîntreruptă din 1732, nu au nicio fotografie liberă. Imaginile cu cărți din acest articol sunt din alte orașe și le-am pus pentru atmosferă, nu ca documentare.
Întrebări frecvente (FAQ)
Concluzie
O Lisabona literară nu se vizitează, se parcurge. Nu are un obiectiv principal în fața căruia să faci coadă, ci un șir de străzi, cafenele și belvederi care capătă alt înțeles dacă ai citit două sute de pagini înainte.
Dacă ai de ales un singur loc, alege claustrul de la Jeronimos, dimineața la deschidere, când nu e nimeni. Mormântul lui Pessoa e acolo, cu patru autori inventați de un singur om, într-un oraș pe care l-a descris fără să iasă practic niciodată din el.
