Cu mașina prin Dolomiți: cele mai impresionante pasuri montane (Passo Giau, Passo Pordoi)

Există locuri în care mașina este doar mijlocul prin care ajungi la peisaj. Cu mașina prin Dolomiți, însă, ești în mijlocul lui: drumul este locul din care îl vezi cel mai bine. Rețeaua de pasuri care leagă văile masivului, construită în mare parte acum mai bine de un secol, pentru poștalioane și apoi pentru primii automobiliști, este considerată de mulți cea mai spectaculoasă colecție de drumuri montane din Europa: serpentine desenate cu compasul, urcate până la 2.200-2.300 de metri, cu turnuri de calcar pal ridicate direct de lângă parapet.

Două nume domină orice discuție despre condus aici. Passo Pordoi, cu cele 33 de serpentine numerotate ale lui, este pasul-instituție, legat de istoria Giro d’Italia și de telecabina care urcă din șosea până la 2.950 de metri, pe „terasa Dolomiților”. Passo Giau este pasul-vedetă fotografică: mai îngust, mai abrupt și mai teatral, cu pajiști care se rostogolesc sub dintele de piatră al muntelui Ra Gusela, motiv pentru care apare în aproape orice reclamă filmată vreodată în Dolomiți.

Ghidul de mai jos le ia pe rând, apoi construiește imaginea completă: circuitul Sella Ronda cu mașina, Marele Drum al Dolomiților de la Bolzano la Cortina, pasurile secundare care merită ocolul, regulile nescrise ale condusului pe serpentine, sezonul de deschidere, motocicletele și bicicletele cu care împarți asfaltul, plus itinerariile pe o zi care leagă totul.

De ce merită să mergi cu mașina prin Dolomiți

Geografia face jumătate din treabă: Dolomiții nu sunt un lanț continuu, ci o arhipelagă de masive despărțite de văi adânci, iar între văi s-au construit pasuri. Pe o suprafață relativ mică ai peste zece treceri de mare altitudine, ceea ce înseamnă că poți înlănțui trei-patru pasuri într-o singură zi de condus, fiecare cu alt decor, fără să repeți un kilometru.

Istoria face cealaltă jumătate. Drumurile de aici au fost trasate la începutul secolului XX, când Imperiul Austro-Ungar și apoi Italia au construit șosele strategice și turistice prin masiv, cu serpentine calculate pentru vehiculele epocii: raze largi, pante constante, ziduri de sprijin din piatră. Rezultatul, întreținut impecabil de un secol, este un asfalt care se conduce astăzi cu o plăcere pe care drumurile moderne, tăiate cu buldozerul, rar o oferă.

Drumurile pasurilor au fost trasate acum un secol și se conduc astăzi la fel de bine

Bonusul care nu există aproape nicăieri altundeva: pasurile sunt gratuite. Spre deosebire de drumurile panoramice cu taxă din Austria sau de accesul plătit la Tre Cime, aici plătești doar benzina și, opțional, cafeaua de la refugiul din vârf. Pentru comparație cu alte șosele mari ale Alpilor, vezi ghidul despre drumurile panoramice din Alpi cu mașina, iar pentru ruda lor carpatină, Transfăgărășanul.

Passo Pordoi: pasul-instituție, cu 33 de serpentine

2.239 m

Passo Pordoi leagă Canazei, din Val di Fassa, de Arabba, din valea Livinallongo, și este cel mai înalt pas rutier de pe circuitul Sella. Cifra lui de identitate: 33 de serpentine numerotate pe versantul dinspre Canazei și 28 pe cel dinspre Arabba, fiecare cu bornă de piatră cu numărul curbei, o tradiție păstrată din vremea construcției.

Drumul este lat, cu raze generoase și pantă constantă, motiv pentru care Pordoi este pasul ideal de început: aici înveți ritmul serpentinelor fără stres. Sus găsești un mic nucleu de hoteluri și refugii, monumentul dedicat lui Fausto Coppi, campionul care a făcut din Pordoi un munte sacru al Giro d’Italia, și un memorial german din Primul Război Mondial pe colina de lângă pas.

Pereții masivului Sella se ridică direct de lângă parapetul drumului

Pentru pasionații de ciclism, Pordoi este loc de pelerinaj: a fost de zeci de ori Cima Coppi, punctul cel mai înalt al Giro-ului, iar vara versantul este plin de bicicliști care urcă pe urmele legendelor. Respectul pe șosea față de ei nu este opțional, iar depășirile se fac larg și cu răbdare.

Sass Pordoi: telecabina spre terasa Dolomiților

Motivul pentru care Pordoi merită mai mult decât o traversare este chiar în vârful pasului: telecabina Sass Pordoi, care urcă în câteva minute din parcarea șoselei până la 2.950 de metri, pe platoul de piatră supranumit „terasa Dolomiților”. Sus, peisajul se schimbă complet: un pustiu mineral, lunar, cu vedere circulară spre Marmolada și ghețarul ei, spre Sella, Sassolungo și, în zilele limpezi, până la Ortler și la Alpii Austrieci.

Biletul dus-întors costă în jur de 20-30 de euro, iar sus funcționează un refugiu cu terasă. De aici pornește și cea mai accesibilă tură spre un vârf de 3.000 de metri din Dolomiți, Piz Boè (3.152 m), aproximativ două ore și jumătate dus-întors pe potecă pietroasă, pentru drumeți echipați corespunzător. Pentru toți ceilalți, simpla plimbare pe marginea platoului, la 700 de metri deasupra șoselei pe care tocmai ai urcat-o, valorează singură tot drumul.

Platoul Sass Pordoi, la 2.950 de metri: un pustiu mineral la câteva minute de telecabină deasupra șoselei

Passo Giau: cel mai fotogenic pas al Alpilor

2.236 m

Passo Giau leagă Cortina d’Ampezzo de Selva di Cadore și Colle Santa Lucia, cu 29 de serpentine pe versantul dinspre Cortina și o pantă medie serioasă, care pe porțiuni depășește 9%. Este mai îngust și mai solicitant decât Pordoi, dar răsplata este pe măsură: vârful pasului este o șa de pajiști alpine deschise, dominată de dintele de calcar al muntelui Ra Gusela, cu Tofanele într-o parte și Marmolada în cealaltă.

Șaua pasului Giau, sub dintele muntelui Ra Gusela: decorul preferat al fotografilor și al regizorilor

Nu întâmplător Giau apare constant în topurile celor mai frumoase drumuri din lume și în reclame auto: combinația de pajiști rotunjite, refugiu solitar și pereți verticali pe fundal este pur și simplu perfectă vizual. La răsărit și la apus, când enrosadira aprinde calcarul în roz, parcarea din vârf se umple de trepiede.

Apusul de la Giau, momentul trepiedelor

Serpentinele superioare, tăiate prin pajiști

Practic: sus există un refugiu cu restaurant și câteva locuri de parcare care se ocupă rapid în orele bune de lumină. Cea mai frumoasă combinație de condus este urcarea dinspre Cortina după-amiaza târziu, apus în pas și coborârea spre Selva di Cadore în ultima lumină. Iarna, Giau rămâne de regulă deschis pentru accesul spre pârtii, dar cere anvelope de iarnă și experiență reală pe zăpadă.

Sella Ronda cu mașina: bucla celor patru pasuri

Masivul Sella, un bloc de calcar aproape rotund, este înconjurat complet de șosea, iar ocolul lui, celebra Sella Ronda, este cea mai concentrată experiență de condus din Dolomiți: aproximativ 55 de kilometri și patru pasuri înlănțuite, de parcurs în 2-3 ore fără opriri sau într-o zi întreagă cu toate opririle care se cuvin.

Cele patru pasuri, în sensul acelor de ceasornic din Canazei:

• Passo Pordoi (2.239 m): serpentinele numerotate și telecabina Sass Pordoi.
• Passo Campolongo (1.875 m): cel mai blând, trecerea spre Corvara și Alta Badia, cu peisaj pastoral.
• Passo Gardena (2.121 m): poate cel mai frumos ca ansamblu, cu pereții nordici ai Sellei pe o parte și turnurile Cir pe cealaltă, coborând spre Selva di Val Gardena.
• Passo Sella (2.244 m): trecerea dintre Sella și Sassolungo, cu cel mai dramatic kilometru de drum din toată bucla, strecurat între cele două masive.

Passo Sella: drumul se strecoară între masivele Sella și Sassolungo

Sfatul de sincronizare care schimbă totul: pornește la 7 dimineața. Bucla este invadată de motociclete și autocare între 10 și 17, iar aceleași serpentine care dimineața sunt o plăcere devin la prânz o coloană. Iarna, aceeași buclă se face pe schiuri, pe legăturile domeniului Dolomiti Superski, iar în câteva zile de vară pe an drumurile se închid complet pentru mașini, la Sella Ronda Bike Day și la maratonul ciclist al Dolomiților: verifică datele înainte să planifici.

Marele Drum al Dolomiților: Bolzano – Cortina

Ruta istorică a masivului este Grande Strada delle Dolomiti, deschisă în 1909 ca primă șosea turistică prin Dolomiți: aproximativ 110 kilometri de la Bolzano la Cortina d’Ampezzo, prin valea Ega, Val di Fassa, Passo Pordoi și Passo Falzarego. La vremea inaugurării, călătoria cu automobilul dura o zi întreagă și era considerată o minune a lumii moderne; astăzi se conduce în 3 ore fără opriri, dar merită tratată exact ca acum un secol, ca o zi întreagă de călătorie.

Opririle care fac ruta memorabilă, în ordine de la vest: lacul Carezza, cu apa lui verde-albastră sub masivul Latemar, satele ladine din Val di Fassa, vârful Pordoi cu telecabina, apoi coborârea la Arabba, urcarea la Falzarego și marea coborâre finală în amfiteatrul Cortinei, printre Tofane și Cinque Torri. Este, kilometru pentru kilometru, una dintre cele mai frumoase zile de condus din Europa.

Marele Drum al Dolomiților a fost deschis în 1909 ca primă șosea turistică a masivului

Alte pasuri care merită: Falzarego, Fedaia, Valparola

• Passo Falzarego (2.105 m): trecerea dintre Cortina și Alta Badia, cu telecabina spre Lagazuoi, muntele-muzeu al Primului Război Mondial, unde tunelurile săpate de soldați în stâncă se vizitează și astăzi. Combinația pas plus Lagazuoi este cea mai bună lecție de istorie din Dolomiți.
• Passo Valparola (2.192 m): continuarea liniștită a Falzarego-ului spre Alta Badia, cu peisaj mineral și fortul-muzeu Tre Sassi la vârf.
• Passo Fedaia (2.057 m): pasul de sub Marmolada, regina Dolomiților, cu lacul de baraj din vârf și vederea spre ghețar. Versantul vestic, dinspre Val di Fassa, are porțiuni drepte cu pante brutale, faimoase printre cicliști.
• Passo Tre Croci (1.809 m): drumul dintre Cortina și Misurina, poarta spre lacul Sorapis și legătura firească spre zona Tre Cime.
• Würzjoch / Passo delle Erbe (2.006 m): secretul locului: un pas îngust și liniștit pe sub pereții masivului Odle, cu trafic minim chiar în august.

Pasurile secundare oferă același calcar și o fracțiune din trafic

Tabelul pasurilor: altitudini, serpentine, ce găsești sus

Regulile condusului pe serpentine

• Frâna de motor, nu frâna de serviciu. La coborâri lungi, cuplează o treaptă inferioară (sau modul B la automate și electrice) și lasă motorul să țină mașina. Frânele supraîncălzite pe 30 de serpentine sunt cel mai frecvent incident al pasurilor.
• Cine urcă are prioritate pe porțiunile înguste, regula clasică a drumurilor de munte. La Giau, pe sectoarele strâmte, contează.
• Ține banda ta în ace. Tentația de a tăia curbele este mare și exact așa se produc accidentele cu motocicliști veniți din sens opus.
• Motocicletele sunt peste tot în weekendurile de vară, iar unele depășesc agresiv. Verifică oglinzile înainte de fiecare viraj și semnalizează devreme.
• Bicicliștii se depășesc cu minimum 1,5 metri și doar cu vizibilitate; pe pantele de 10% au nevoie de toată banda la balans.
• Oprește doar în parcări și refugii amenajate. Opririle pe parapet pentru fotografii blochează exact curbele cele mai periculoase.
• Plinul se face în văi: sus nu există benzinării, iar consumul pe serpentine crește serios. Pentru mașinile electrice, stațiile de încărcare sunt în Canazei, Corvara, Cortina și în satele mari.
• Claxonul scurt înaintea acelor fără vizibilitate nu este nepolitețe, este semnalizare standard de munte.

Restul regulilor generale de drum în Italia, de la limitele de viteză la lanțurile obligatorii, sunt sistematizate în ghidul despre regulile de circulație din țările europene, iar capcanele contractelor de închiriere în cel despre închirierea unei mașini în Europa.

Sezonul: când sunt deschise pasurile

Marea buclă Sella Ronda și pasurile principale (Pordoi, Sella, Gardena, Campolongo, Falzarego) rămân, de regulă, deschise tot anul, fiind artere de legătură între stațiunile de schi, cu închideri temporare doar la ninsori abundente. Giau și Fedaia sunt mai expuse și pot fi închise sau restricționate iarna, în funcție de condiții.

Iarna, pasurile rămân în mare parte deschise, dar anvelopele de iarnă sunt obligatorii

Calendarul practic al șoferului:

• Mijlocul lui noiembrie – mijlocul lui aprilie: echipare de iarnă obligatorie pe drumurile din zonă (anvelope de iarnă sau lanțuri la bord), indiferent de vreme, conform regulilor italiene. Perioadele exacte diferă ușor între provincii, deci verifică semnalizarea.
• Mai – iunie: pasurile se curăță complet, zidurile de zăpadă de pe margini pot depăși înălțimea mașinii: perioadă spectaculoasă și liniștită.
• Iulie – august: totul deschis, trafic maxim, motociclete în coloană între 10 și 17.
• Septembrie – octombrie: luna de aur a condusului: asfalt liber, aer limpede, zade aurii. Primele ninsori pot apărea însă oricând după jumătatea lui octombrie la 2.200 de metri.
• Zilele de închidere pentru ciclism: o zi de vară pentru Sella Ronda Bike Day și duminica maratonului ciclist al Dolomiților închid complet pasurile pentru mașini; datele se anunță din timp pe site-urile văilor.

Itinerarii de o zi

Ziua 1: Sella Ronda completă, cu telecabină

Plecare din Canazei la 7:30, Pordoi la prima oră cu urcarea la Sass Pordoi (două ore sus, cu plimbarea pe platou), coborâre la Arabba, Campolongo și prânz în Corvara, apoi Gardena cu oprire lungă la vârf și finalul prin Passo Sella, cu cel mai bun kilometru păstrat pentru desert. Aproximativ 55 de kilometri de condus, o zi întreagă de trăit.

Ziua 2: Marele Drum, de la Bolzano la Cortina

Lacul Carezza dimineața, când apa e nemișcată, Val di Fassa, Pordoi, apoi Falzarego cu urcarea la Lagazuoi și tunelurile de război, și coborârea în Cortina pentru seară. Cine doarme în zona Cortina leagă a doua zi perfect cu circuitul Tre Cime sau cu răsăritul la lacul Braies.

Ziua 3: Giau la apus

Ziua se petrece în zona Cortina sau la Alpe di Siusi, iar spre ora 17 urci dinspre Cortina pe Giau, cu apusul în pas, cină la refugiu și coborârea spre Selva di Cadore în ultima lumină. Este cel mai simplu mod de a transforma o zi obișnuită într-una memorabilă.

Fiecare pas are personalitatea lui, iar bucuria este înlănțuirea lor

Context mai larg despre văi, cazare și restul masivului găsești în ghidul despre Dolomiți, cel mai frumos lanț muntos al Europei.

Întrebări frecvente (FAQ)

Resurse utile: turismul oficial al Dolomiților și fișa UNESCO a Dolomiților.