By
Un masiv calcaros care urcă la peste două mii șase sute de metri la doar douăzeci de kilometri de Atlantic, cu chei adânci, lacuri glaciare și sate în care se ajunge cu funicularul. Picos de Europa a fost primul parc național al Spaniei, declarat în 1918, și are trasee pentru absolut orice nivel.
Traseele pe niveluri, cheile care se parcurg pe o potecă săpată în perete, lacurile cu acces restricționat, teleferiul care urcă șapte sute cincizeci de metri și ce echipament îți trebuie.
Ce sunt Picos de Europa
Masivul se împarte între Asturia, Cantabria și León și se ridică din pășuni verzi la peste două mii de metri într-o distanță foarte scurtă. Vârful cel mai înalt, Torre de Cerredo, are 2.650 de metri. Numele vine de la marinarii care se întorceau din Atlantic: erau primele vârfuri ale Europei pe care le zăreau.
Roca este calcar, ceea ce explică crestele ascuțite, cheile adânci și lipsa apei de suprafață pe platouri. Sistemul de peșteri de dedesubt cuprinde unele dintre cele mai adânci abisuri explorate din lume.
Traseele, pe niveluri de dificultate
- Lacurile de la Covadonga, tur ușor: circuit de aproximativ cinci kilometri în jurul lacurilor Enol și Ercina, aproape plat.
- Ruta del Cares: doisprezece kilometri dus, potecă săpată în peretele cheilor, fără urcare semnificativă, dar expusă.
- Fuente Dé și platoul de sus: teleferic până la 1.850 de metri, apoi trasee de la o oră la o zi întreagă.
- Bulnes: satul fără drum, la care se ajunge cu funicularul sau pe jos, urcând două ore prin chei.
- Ruta del Alba: opt kilometri prin pădure și pe lângă apă, cel mai puțin cunoscut și unul dintre cele mai frumoase.
- Naranjo de Bulnes: obiectiv de alpinism, nu de drumeție, cu perete vertical de peste cinci sute de metri.
Ruta del Cares, traseul emblematic
Poteca leagă Poncebos, în Asturia, de Caín, în León, pe doisprezece kilometri de perete vertical. A fost săpată în stâncă între 1916 și 1921 pentru întreținerea unui canal hidroelectric și este acum cel mai umblat traseu din nordul Spaniei.
Diferența de nivel este mică, dar traseul este expus pe porțiuni lungi, cu prăpastia de câteva sute de metri direct sub potecă și fără balustradă în majoritatea locurilor. Dus-întors înseamnă douăzeci și patru de kilometri și șase până la șapte ore.
Parcarea de la Poncebos se umple înainte de ora nouă în iulie și august, iar poteca devine aglomerată la amiază, ceea ce este neplăcut pe porțiunile înguste. Ia cel puțin doi litri de apă de persoană: pe traseu nu există nicio sursă. Caprele negre de pe stânci sunt obișnuite cu oamenii, dar nu se hrănesc.
Lacurile de la Covadonga și accesul restricționat
Drumul urcă douăsprezece kilometri în serpentine de la sanctuarul de la Covadonga până la lacurile Enol și Ercina, aflate la aproximativ o mie o sută de metri. Peisajul este de pășune alpină, cu vaci și capre care au prioritate reală pe carosabil.
Vara, în weekenduri și în perioadele de vârf, accesul cu mașina personală este interzis, iar urcarea se face cu autobuze de navetă de la parcările din vale. Sistemul este anunțat anual și verificat la intrarea pe drum.
Sanctuarul de la Covadonga
La baza drumului spre lacuri se află bazilica Santa María la Real, o construcție neoromanică din piatră roz ridicată între 1877 și 1901, și Santa Cueva, o peșteră în perete unde se află o mică capelă și mormântul lui Pelagius.
Locul are o încărcătură istorică majoră pentru Spania: aici, în anul 722, ar fi avut loc bătălia considerată începutul Reconquistei. Faptele exacte sunt dezbătute de istorici, importanța simbolică nu.
Fuente Dé, Bulnes și partea cantabrică
Din partea cantabrică, telefericul de la Fuente Dé urcă șapte sute cincizeci de metri în patru minute și te lasă pe un platou la 1.850 de metri, de unde pornesc trasee de toate lungimile. Este cel mai rapid mod de a ajunge sus fără efort.
Bulnes este un sat de câteva zeci de locuitori la care nu se poate ajunge cu mașina. Există un funicular subteran care urcă printr-un tunel de doi kilometri, sau poteca veche prin cheile Tejo, care durează în jur de două ore. Din sat se vede Naranjo de Bulnes, peretele care a definit alpinismul spaniol.
Când mergi și ce echipament îți trebuie
| Aspect | Detaliu |
|---|---|
| Sezon | iunie – octombrie pentru traseele înalte |
| Zăpadă | poate persista pe versanții nordici până în iulie |
| Vreme | ceața urcă dinspre mare în câteva minute |
| Ruta del Cares | 24 km dus-întors, 6 – 7 ore, fără apă pe traseu |
| Baze | Cangas de Onís și Arenas de Cabrales în Asturia, Potes în Cantabria |
| Cazare | refugii montane și hoteluri mici în sate |
Bocanci cu gleznă, haină de ploaie și apă suficientă sunt obligatorii. Ceața este pericolul real aici: urcă dinspre Atlantic foarte repede și reduce vizibilitatea la câțiva metri pe trasee expuse. Verifică prognoza montană, nu pe cea a orașului de la poale.
Regulile parcului sunt publicate de administrația parcurilor naționale, iar informațiile regionale sunt pe site-ul de turism al Asturiei.
Întrebări frecvente (FAQ)
Concluzie
Picos de Europa înseamnă calcar care urcă la două mii șase sute de metri la douăzeci de kilometri de ocean, o potecă săpată în peretele unei chei acum un secol și un sat la care se ajunge cu funicularul.
Pornește pe Cares dis-de-dimineață și cu doi litri de apă, verifică regimul de acces la lacuri înainte de a urca cu mașina și citește prognoza montană, nu pe cea de la poale.
