Nouă insule aruncate în mijlocul Atlanticului, la o mie cinci sute de kilometri de continent, pe linia unde se întâlnesc trei plăci tectonice. Vulcani care mai fumegă, cratere pline cu apă verde, cascade care cad prin pădure de laur, oceanul care aduce balene albastre primăvara și hortensii care cresc sălbatic pe marginea drumului, ca gardurile vii. Insulele Azore nu sunt o destinație de plajă; sunt o destinație de mers pe jos.

Vestea bună este că, spre deosebire de alte arhipelaguri atlantice, aici nu s-a construit un zid de hoteluri. Insulele au rămas rurale, cu vaci pe pășuni și sate mici, iar rețeaua de trasee marcate este gratuită și bine întreținută. Vestea a doua, la fel de bună: din 2015, când s-a liberalizat traficul aerian, zborurile spre Ponta Delgada au devenit accesibile, iar drumul din România se face cu o singură escală.

Ghidul de mai jos acoperă cum ajungi și cum te muți între insule, ce merită pe fiecare dintre cele mai vizitate, cum funcționează sistemul de trasee marcate, unde se mănâncă tocana gătită în pământ vulcanic, când vin balenele, cât costă o vacanță aici și ce trebuie neapărat să pui în bagaj pentru o insulă care are patru anotimpuri pe zi.

Nouă insule în mijlocul Atlanticului

Azorele sunt o regiune autonomă a Portugaliei, deci Uniunea Europeană, euro, limbă portugheză și roaming inclus. Arhipelagul are nouă insule locuite, împărțite în trei grupuri, iar distanțele dintre grupuri sunt suficient de mari încât să nu le poți combina pe toate într-o vacanță scurtă.

Peisajul are o explicație geologică simplă: arhipelagul stă exact pe zona unde se întâlnesc plăcile nord-americană, eurasiatică și africană. De aici vin conurile vulcanice, craterele umplute cu apă, izvoarele fierbinți și cutremurele mici, resimțite rar. Ultima erupție de suprafață a fost în anii ’50, pe Faial, iar activitatea vulcanică este monitorizată permanent.

Coasta din São Miguel: faleze verticale, pășuni și ocean, la 1.500 km de continent

Cum ajungi și cum te muți între insule

Principala poartă de intrare este Ponta Delgada, pe São Miguel, cu zboruri din Lisabona și Porto pe tot parcursul anului și cu legături sezoniere din alte orașe europene. Din România nu există zboruri directe, deci ruta obișnuită este București sau Cluj către Lisabona, apoi legătura spre Ponta Delgada, în aproximativ două ore și jumătate de zbor.

• Rezervă tot pe același bilet dacă poți, ca să fii protejat în caz de întârziere; altfel lasă minimum trei ore între zboruri la Lisabona.
• Zborurile interne între insule sunt operate de compania regională, sunt scurte, dar se anulează sau se deviază relativ des din cauza cețiii și a vântului.
• Feriboturile funcționează bine în sezonul cald, mai ales în „triunghiul” Faial – Pico – São Jorge, unde traversările sunt scurte și frecvente. Între grupuri de insule, cursele sunt rare și dependente de vreme.
• Mașina închiriată este practic obligatorie: transportul public există, dar are curse rare, gândite pentru localnici, nu pentru turiști.

Pentru comparație cu celălalt arhipelag atlantic al Portugaliei și cu vecinii spanioli, vezi ghidul despre Tenerife și Gran Canaria. Pentru condusul în afara țării, formalitățile sunt aceleași ca peste tot în Europa: detalii în ghidul despre închirierea mașinii în Europa.

São Miguel: insula verde

Cea mai mare insulă concentrează majoritatea a ceea ce își imaginează lumea despre Azore. Se poate parcurge dintr-un capăt în altul în două ore de mers cu mașina, dar merită minimum patru zile.

Sete Cidades

Craterul cu două lacuri lipite, unul verde și unul albastru, este imaginea de pe toate cărțile poștale. Se privește de sus, de la belvederile de pe buza craterului, iar cea mai cunoscută este Vista do Rei. De acolo pornește și cel mai popular traseu al insulei, care ocolește o parte din creastă și coboară în satul din interiorul craterului.

Lagoa do Fogo

Lacul de foc este, pentru mulți, mai frumos decât Sete Cidades tocmai pentru că nu are sate în jur: doar un crater, apă și versanți acoperiți cu vegetație. Se poate coborî pe o potecă până la mal, unde există o fâșie de nisip. Drumul de acces trece peste creastă și este printre primele închise când se strică vremea.

Lagoa do Fogo: un crater cu apă, fără nimic construit în jur

Ceaiul, ananasul și coasta

Pe coasta de nord se află plantațiile de ceai, o raritate absolută în Europa, cu vizită și degustare gratuite în fabrica veche. Tot pe insulă se cultivă ananas în sere, o tradiție locală de peste un secol. Iar la Ponta da Ferraria, un izvor termal se varsă direct în ocean, într-un golf unde se poate intra la apă, dar numai la reflux și numai când marea este calmă.

Furnas: gheizere, tocană în pământ și ape termale

Cea mai bună zi din São Miguel

Valea Furnas este o caldeiră activă, cu fumarole care ies din pământ chiar lângă drum, cu miros puternic de sulf și cu izvoare minerale care ies din stâncă la temperaturi diferite. Aici se întâmplă trei lucruri care nu se găsesc nicăieri altundeva în Europa la aceeași scară.

• Cozido das Furnas. Oalele cu carne și legume se îngroapă în pământul fierbinte de lângă lac și se lasă la gătit câteva ore bune. Restaurantele din sat le scot la ore fixe, iar dezgroparea este ea însăși un spectacol. Se rezervă cu o zi înainte.
• Parcul termal. Un bazin mare cu apă bogată în fier, la temperatură plăcută tot anul, într-o grădină botanică veche. Culoarea ruginie a apei pătează definitiv costumele de baie deschise la culoare, deci ia unul închis, pe care nu îl regreți.
• Bazinele mici de seară. În sat există și alte amenajări termale, mai intime, deschise până noaptea târziu, cu bilete pe intervale orare. Sunt cea mai bună încheiere pentru o zi de drumeție.

Lacul din Furnas, pe malul căruia se îngroapă oalele cu cozido

Pico: cel mai înalt vârf al Portugaliei

Insula este dominată de un con vulcanic aproape perfect, Ponta do Pico, de aproximativ 2.351 de metri, cel mai înalt punct al întregii Portugalii. Se poate urca, dar nu este o plimbare: sunt în jur de 1.100 de metri diferență de nivel pe teren vulcanic instabil, iar ascensiunea durează, în medie, trei-patru ore la urcare și aproape la fel la coborâre.

Chiar dacă nu urci, insula merită pentru altceva: peisajul viticol. Vița de vie crește aici în mii de compartimente mici, delimitate de ziduri de piatră vulcanică ridicate manual, care protejează plantele de vânt și de sarea din aer. Ansamblul este inclus în patrimoniul mondial UNESCO și arată ca un labirint negru care coboară spre ocean.

Pico, cel mai înalt punct al Portugaliei

Viile din piatră vulcanică, în patrimoniul UNESCO

Faial și Horta: caldeira și marina pictată

La o traversare scurtă cu feribotul de pe Pico se află Faial, insula albastră, numită așa după hortensiile care îi împrejmuiesc drumurile vara. Are două lucruri pe care nu le găsești în altă parte.

Caldeira este un crater imens, cu circumferință de câțiva kilometri și pereți abrupți, care se ocolește pe o potecă de creastă. Fundul craterului este acoperit cu vegetație endemică și, de sus, arată ca un bol verde care își schimbă culoarea pe măsură ce trec norii.

Vulcanul Capelinhos, la capătul vestic al insulei, a erupt la sfârșitul anilor ’50 și a acoperit o zonă întreagă cu cenușă, îngropând un far până aproape de vârf. Peisajul de acolo este lunar, gri și pustiu, complet diferit de restul arhipelagului, iar în interiorul dunelor există un centru de interpretare săpat sub pământ.

Caldeira din Faial se ocolește pe o potecă de creastă

În Horta, capitala insulei, marina are o tradiție unică: echipajele care traversează Atlanticul își pictează pe dig un desen cu numele bărcii și data. Rezultatul este un covor de sute de picturi suprapuse, refăcute an de an. Barul din port este, de decenii, punctul de întâlnire al navigatorilor oceanici.

Horta, portul în care se opresc navigatorii care traversează Atlanticul

Terceira, Flores și celelalte insule

Terceira

Are cel de-al doilea aeroport ca importanță și un oraș care merită singur drumul: Angra do Heroísmo, port renascentist inclus în patrimoniul mondial UNESCO, cu case colorate, fortificații și o poziție care l-a făcut, secole la rând, escala obligatorie între Europa și America. Tot pe Terceira se coboară în Algar do Carvão, un coș vulcanic în care se intră pe scări, cu formațiuni de silice și un lac subteran la bază.

Flores și Corvo

Cel mai vestic punct locuit al Europei. Flores este insula cascadelor: pereți verticali acoperiți cu vegetație, din care cad zeci de fire de apă simultan, și un loc, la capătul unei poteci, unde apa curge dintr-un perete întreg de mușchi. Corvo are câteva sute de locuitori și un singur sat, iar centrul ei este un crater imens. Ambele cer răbdare logistică: zborurile sunt rare și se anulează des.

Cascadele apar peste tot unde pereții sunt verticali și ploaia este constantă

São Jorge, Graciosa, Santa Maria

• São Jorge este insula fajãs-urilor: platforme plate la baza falezelor, formate din prăbușiri vechi, pe care s-au așezat sate minuscule accesibile doar pe poteci. Tot aici se face cea mai cunoscută brânză din arhipelag.
• Graciosa este cea mai blândă ca relief, cu mori de vânt și cu o peșteră vulcanică în care se coboară până la un lac cu apă sulfuroasă.
• Santa Maria are cel mai uscat și mai însorit climat din arhipelag și singurele plaje mari de nisip deschis la culoare.

Balene și delfini: cel mai bun spectacol din Atlantic

Apele din jurul Azorelor sunt printre cele mai bogate din lume în cetacee, cu zeci de specii semnalate de-a lungul anilor. Insulele au trecut, în câteva decenii, de la vânătoarea de balene la observarea lor, iar aceiași oameni care stăteau odată în turnurile de veghe pentru a semnala prada îndrumă acum bărcile turistice.

Traseele marcate: cum funcționează sistemul

Azorele au o rețea oficială de trasee, marcate uniform pe toate insulele, cu panouri la pornire, marcaje pe stâlpi și pe pietre și cu dificultate afișată. Spre deosebire de alte destinații insulare de drumeție, accesul pe trasee este, ca regulă, gratuit, iar întreținerea se face de către autoritățile regionale.

• Traseele scurte, marcate ca rute locale, sunt cele mai numeroase: între două și cincisprezece kilometri, majoritatea circulare sau liniare cu întoarcere pe același drum.
• Marcajele sunt simple: două linii orizontale, roșu peste galben, înseamnă direcție greșită; un „X” înseamnă că nu se merge pe acolo.
• Starea traseelor se schimbă după furtuni, iar unele se închid temporar pentru reparații. Lista actualizată este publicată de administrația regională a turismului, iar panoul de la pornire este actualizat de obicei corect.
• Terenul este alunecos aproape mereu: pământ vulcanic, mușchi, rădăcini și umezeală. Bocancii cu talpă bună contează mai mult decât condiția fizică.
• Semnalul de telefon lipsește pe văi întregi. Descarcă harta offline înainte, cum se explică în ghidul despre aplicații utile de călătorie.

Ceața urcă în câteva minute: harta offline nu este opțională

Dacă vii din zona alpină și vrei o comparație de dificultate, traseele de aici seamănă mai degrabă cu drumețiile de coastă decât cu cele din ghidul despre traseele pentru începători din Alpii elvețieni: mai puțină altitudine, mult mai multă umezeală.

Vremea, sezonul și ce pui în bagaj

Clima este oceanică și blândă, fără extreme: rar coboară sub zece grade iarna și rar trece de douăzeci și șase vara. În schimb, vremea se schimbă de câteva ori pe zi și diferă radical între nordul și sudul aceleiași insule, sau între coastă și interior.

În bagaj, indiferent de lună: geacă impermeabilă și cu glugă (umbrela este inutilă pe vânt), straturi subțiri, bocanci sau adidași cu talpă profilată, costum de baie închis la culoare pentru apele feruginoase, protecție solară puternică, pentru că soarele bate tare printre nori, și o pereche de șosete de schimb în rucsac. Lista generală de echipament este în ghidul despre bagajul inteligent de vacanță.

Insulele sunt în primul rând rurale: pășuni, vaci și sate mici

Ce mănânci și ce bei în insulele Azore

• Cozido das Furnas, tocana gătită ore întregi în pământ vulcanic, cu carne, cârnat și legume. Se comandă cu o zi înainte și se servește la prânz.
• Lapas, scoici plate de stâncă, la grătar, cu unt și usturoi, cu lămâie stoarsă deasupra. Aperitivul clasic al arhipelagului.
• Brânzeturile, în special cea de pe São Jorge, maturată luni bune, și cea proaspătă din Pico.
• Peștele, mai ales ton proaspăt, prins local, gătit simplu, la grătar, cu cartofi și ceapă.
• Ceaiul negru din plantațiile de pe São Miguel, singurele din Europa care produc la scară comercială de peste un secol.
• Ananasul de seră, mic, dulce și scump, vândut inclusiv sub formă de licoare locală.
• Vinul din Pico, mineral și sărat, produs în viile de piatră vulcanică.

Costuri, cazare și itinerarii

Itinerarii care funcționează

• 7 zile, o singură insulă: São Miguel, cu bază unică lângă Ponta Delgada sau Ribeira Grande. Cea mai relaxată variantă și cea mai potrivită pentru prima vizită.
• 10 zile, două insule: São Miguel plus Pico sau Faial, cu zbor intern între ele și o zi tampon la final.
• 14 zile, triunghiul central: Faial, Pico și São Jorge, legate prin feriboturi scurte, plus São Miguel la început sau la sfârșit.

O singură insulă bine văzută bate trei insule prinse din fugă

Dacă mai ai zile la început sau la sfârșit, escala de la Lisabona se transformă ușor în două-trei zile de oraș, cu itinerarul de trei zile în Lisabona și cu o zi la Sintra și Cabo da Roca.

Întrebări frecvente (FAQ)

Resurse utile: Visit Azores (turismul oficial al regiunii, cu lista traseelor) și IPMA (institutul portughez de meteorologie, pentru prognoza pe insule).