Există ruine romane pe care le vizitezi cu biletul în mână, ocolind funii de protecție. Și există Split. Aici, Palatul lui Dioclețian, construit acum șaptesprezece secole pentru ca împăratul să își trăiască bătrânețea, nu a devenit niciodată muzeu: în zidurile lui locuiesc oameni, funcționează cafenele, se întind rufe la uscat între coloane antice și se aud chitare seara în curtea unde odinioară era salutat un împărat.

Este cel mai bine păstrat palat roman din lume și, în același timp, inima vie a unui oraș modern. În acest ghid descoperim ce a mai rămas din construcția lui Dioclețian, cum să citești straturile de istorie suprapuse peste ea și cum să vizitezi totul fără să te pierzi în labirintul de străduțe, cu sfaturi practice și cu momentele zilei în care palatul e la cel mai frumos.

Povestea unui împărat care a demisionat

Dioclețian este singurul împărat roman care a renunțat de bunăvoie la putere. După douăzeci de ani de domnie și după ce a reorganizat un imperiu aflat în criză, a abdicat și s-a retras aici, aproape de locurile natale din Dalmația, într-un palat construit special pentru el la începutul secolului al IV-lea. Legenda spune că, atunci când a fost rugat să revină la conducere, ar fi răspuns că, dacă i-ar putea arăta cineva verzele pe care le crește cu mâna lui, nimeni nu i-ar mai cere să schimbe liniștea grădinii pe putere.

Palatul a fost ridicat cu fața la mare, ca o vilă imperială fortificată

Construcția nu era nici pur palat, nici pur fortăreață, ci amândouă: un dreptunghi de aproximativ 215 pe 180 de metri, cu ziduri groase, turnuri și patru porți, împărțit de două străzi principale care se intersectau în centru, exact ca într-o tabără militară romană. Jumătatea sudică, spre mare, adăpostea apartamentele imperiale; cea nordică, garnizoana și servitorii.

După căderea Imperiului Roman, palatul a rămas gol până în secolul al VII-lea, când locuitorii orașului antic Salona, fugind din calea invaziilor, s-au refugiat între zidurile lui masive și pur și simplu nu au mai plecat. Și-au construit case în sălile imperiale, au transformat mausoleul în catedrală, au împărțit curțile în ulițe. Așa s-a născut Splitul: un oraș crescut înăuntrul unei singure clădiri.

De ce Palatul lui Dioclețian e un loc viu, nu un muzeu

Aceasta este diferența care surprinde pe toată lumea. Nu există o poartă de acces cu casă de bilete pentru palat, pentru că palatul este pur și simplu un cartier: intri liber, la orice oră, ca într-o piață publică. În circa trei mii de locuitori și sute de magazine, restaurante și apartamente, structura antică se ghicește peste tot, dar rareori curată: o coloană romană ține un balcon medieval, o arcadă imperială este peretele unei pizzerii, o fereastră venețiană s-a deschis într-un zid de acum șaptesprezece secole.

Obloane verzi, mese de cafenea și ziduri romane: viața de zi cu zi în palat

Ansamblul este înscris în patrimoniul mondial UNESCO, tocmai pentru această continuitate neîntreruptă de locuire. Iar pentru vizitator, consecința practică este minunată: cea mai bună metodă de a vizita palatul nu este un traseu, ci rătăcirea. Intră pe orice ulicioară, urmează scările care urcă, deschide o poartă care pare să ducă undeva. Splitul te răsplătește pentru curiozitate.

Peristilul, inima palatului

Dacă palatul are un centru, acesta este Peristilul: curtea dreptunghiulară înconjurată de coloane de granit adus din Egipt, locul unde supușii îl întâmpinau pe împărat. Astăzi este cea mai frumoasă piață din oraș, cu treptele ei laterale pe care lumea se așază pur și simplu, ca într-un amfiteatru, ca să bea o cafea și să privească trecătorii.

Peristilul, curtea imperială devenită cea mai frumoasă terasă a orașului

Pe latura estică veghează un sfinx egiptean autentic, vechi de peste trei mii cinci sute de ani, adus de Dioclețian din Egipt împreună cu alți zeci, dintre care doar câțiva au supraviețuit. Este cel mai vechi obiect din tot orașul, mai bătrân cu mai bine de un mileniu decât palatul care îl găzduiește.

Spre sud, dincolo de un rând de coloane, se deschide Vestibulul: o rotondă impresionantă, cândva acoperită de o cupolă cu mozaicuri, prin care se intra în apartamentele imperiale. Astăzi cupola s-a deschis spre cer, iar acustica extraordinară a spațiului a devenit scena unde grupuri de bărbați cântă klapa, muzica tradițională dalmată în armonii vocale, inclusă și ea în patrimoniul UNESCO.

Vestibulul, cu cupola deschisă spre cer și o acustică de catedrală

Catedrala Sfântul Domnius și paradoxul ei

Chiar lângă Peristil se ridică una dintre cele mai mari ironii ale istoriei. Clădirea octogonală care a fost mausoleul lui Dioclețian, împăratul care a dezlănțuit ultima și cea mai dură persecuție împotriva creștinilor, a devenit în secolul al VII-lea catedrală creștină. Iar hramul îi este închinat lui Domnius, episcopul din Salona, ucis chiar în timpul acelei persecuții.

Astfel, mormântul persecutorului a devenit biserica victimei sale, iar sarcofagul împăratului a dispărut fără urmă. Catedrala Sfântul Domnius este considerată cea mai veche catedrală din lume aflată în clădirea ei originală, iar interiorul păstrează încă frize romane cu portretele lui Dioclețian și ale soției sale, privind de sus altarul creștin.

Clopotnița romanică, adăugată în Evul Mediu, se urcă pe scări abrupte până la o panoramă superbă peste acoperișurile roșii, golf și munții din spate. Nu este pentru cei cu frică de înălțime sau claustrofobie, dar priveliștea merită efortul.

Arcade romane păstrate intact, la câțiva pași de magazinele moderne

Subsolurile: palatul de dedesubt

Cea mai bună lecție de arhitectură romană din Split se ține la subsol. Sălile de la parterul dinspre mare, numite Podrumi, au fost construite ca fundație pentru apartamentele imperiale de deasupra, repetând exact planul lor. Cum etajul locuit a fost distrus și rescris de veacuri de locuire, aceste pivnițe uriașe sunt astăzi singurul loc unde poți înțelege cum arăta, de fapt, casa împăratului: fiecare sală de jos are forma încăperii care era deasupra ei.

Vreme de secole au fost folosite ca depozit și, din păcate, ca groapă de gunoi a orașului, ceea ce paradoxal le-a conservat. Curățate abia în secolul trecut, au ieșit la iveală aproape intacte, cu bolțile lor masive și lumina care cade în fâșii prin deschideri. Astăzi, coridorul central se traversează liber, plin de tarabe cu suveniruri, iar sălile laterale se vizitează cu bilet.

Cele patru porți și zidurile

Palatul avea patru intrări, fiecare orientată spre un punct cardinal și numită astăzi după un metal. Poarta de Aur, la nord, era intrarea imperială dinspre Salona și rămâne cea mai impunătoare; în fața ei se înalță statuia uriașă a episcopului Grgur Ninski, sculptată de Ivan Meštrović, al cărei deget mare de la picior este lustruit de milioanele de atingeri ale celor care cred că aduce noroc.

Poarta de Argint, spre est, redeschisă după secole în care fusese zidită

Poarta de Argint, la est, dă spre piața de legume și a fost redeschisă abia în secolul trecut, după ce fusese zidită sute de ani. Poarta de Fier, la vest, duce spre Piața Poporului și are deasupra un mic ceas cu douăzeci și patru de ore, o raritate. Iar Poarta de Bronz, la sud, era intrarea dinspre mare: pe acolo se aducea marfa direct din bărci, în subsoluri.

Străzile dinăuntru și viața de zi cu zi

Între aceste porți se întinde un labirint în care e o plăcere să te pierzi. Cele două axe romane, cardo și decumanus, se ghicesc încă în traseul străzilor principale, dar restul este o rețea medievală de ulițe înguste, uneori cât să treacă un singur om, cu trepte, arcade și curți ascunse. Cea mai îngustă poartă chiar numele de Pusti me proć, adică Lasă-mă să trec.

Labirintul de ulițe crescut înăuntrul palatului, în șaptesprezece secole

Detaliile fac farmecul: rufe întinse peste stradă, ghivece pe pervazuri romane, pisici tolănite pe capiteluri, mirosul de pește prăjit de la o konoba ascunsă. Seara, palatul se transformă: felinarele aprind piatra, terasele se umplu, iar din Vestibul răzbate cântecul klapa. Nu cere bilet și nu are program: este pur și simplu orașul, trăindu-și seara.

Dincolo de ziduri: Riva și Marjan

Chiar sub zidul sudic al palatului se întinde Riva, promenada cu palmieri și terase care este salonul în aer liber al Splitului. De aici se vede cel mai bine fațada dinspre mare a palatului, cu arcadele ei originale încastrate în clădirile de azi, iar plimbarea de seară pe faleză este un ritual local.

Riva, promenada de sub zidul sudic al palatului

Pentru perspectiva completă, urcă pe dealul Marjan, pădurea-parc care închide peninsula la vest. O scară din cartierul Varoš te duce în vreo douăzeci de minute la prima terasă panoramică, de unde palatul, portul și insulele din larg se văd dintr-o singură privire. Este cea mai bună fotografie a Splitului și, la apus, cel mai plăcut moment al zilei.

De pe Marjan, palatul, portul și insulele se văd dintr-o singură privire

Sfaturi practice de vizită

Ce se plătește și ce nu

Când să vizitezi

Palatul este cel mai frumos dimineața devreme, înainte de ora nouă, și seara după opt: între aceste ore, mai ales vara, navele de croazieră și grupurile umplu Peristilul. Mai și septembrie oferă cel mai bun echilibru între vreme și liniște; iulie și august sunt fierbinți și aglomerate, dar cu cea mai vibrantă viață de seară.

Cât timp să aloci

O jumătate de zi ajunge pentru esențial: Peristil, catedrală, subsoluri, porți și o plimbare prin ulițe. O zi întreagă îți permite să adaugi Marjanul, muzeul Meštrović și o baie la plaja Bačvice. Iar dacă rămâi două-trei zile, Splitul devine baza perfectă pentru insulele din larg și pentru Trogir, oraș UNESCO la o jumătate de oră.

Întrebări frecvente (FAQ)

Resurse utile: Palatul lui Dioclețian pe Wikipedia și fișa UNESCO a centrului istoric din Split.