By
Assisi e un oraș de trei mii de locuitori, așezat pe versantul muntelui Subasio, care primește anual peste patru milioane de vizitatori. Motivul e un om care a murit acolo în 1226 și care, în viață, a refuzat orice avere. Ironia i-a fost ridicată o bazilică dublă, decorată cu unele dintre cele mai importante fresce din istoria artei europene.
Articolul de față e ghidul practic: ce vezi în bazilica superioară și în cea inferioară, de ce contează frescele lui Giotto, care sunt locurile legate direct de viața lui Francisc, ce merită în afara orașului, cât timp îți trebuie și cum ajungi.
Assisi: orașul roz de pe Subasio
Prima impresie e cromatică. Tot orașul e construit din piatră de Subasio, un calcar local cu nuanțe de roz și alb, care la apus devine aproape portocaliu.
Orașul urcă în trepte pe versant, iar străzile principale sunt orizontale, legate între ele prin ulițe scurte și abrupte, adesea cu scări. Se parcurge integral pe jos, dar cu efort real.
Sub oraș se întinde câmpia Umbriei, iar dimineața, mai ales toamna, se umple cu ceață. De pe terasele bazilicii, orașul pare că plutește peste un strat alb.
Assisi era, în vremea lui Francisc, un oraș bogat de negustori, iar el însuși era fiul unui negustor de textile. Alegerea sărăciei, la douăzeci și patru de ani, a fost o ruptură publică și scandaloasă în orașul lui.
Din 2000, întregul centru istoric și bazilica sunt în patrimoniul mondial UNESCO.
Bazilica San Francesco: două biserici suprapuse
Construcția a început în 1228, la doi ani după moartea lui Francisc și în anul canonizării lui. E o construcție dublă: o biserică inferioară, romanică, joasă și întunecată, și una superioară, gotică, înaltă și luminoasă, ridicată deasupra.
Terenul e în pantă abruptă, iar întreaga structură se sprijină pe arcade lungi de susținere, vizibile din lateral. Ele sunt, tehnic, cea mai impresionantă parte a construcției.
Biserica inferioară e cea în care se intră de la nivelul pieței. E scundă, cu bolți joase, complet acoperită de fresce, iar sub ea se află cripta cu mormântul lui Francisc, redescoperit abia în 1818.
Biserica superioară e opusul: o singură navă gotică, înaltă, cu vitralii și cu pereții acoperiți de ciclul de fresce despre viața Sfântului Francisc, atribuit în mare parte lui Giotto și atelierului său.
Importanța acestor fresce depășește religia. Sunt considerate momentul în care pictura europeană a început să reprezinte spațiul tridimensional și emoția umană reală, rupând cu convențiile bizantine. Practic, aici începe Renașterea.
Cutremurul din 1997 a prăbușit două bolți ale bisericii superioare, distrugând fresce și ucigând patru persoane. Restaurarea, care a presupus recompunerea a zeci de mii de fragmente, a durat doi ani.
Locurile lui Francisc
Dincolo de bazilică, orașul are un traseu propriu, legat direct de biografia lui.
| Loc | Legătura |
|---|---|
| Bazilica San Francesco | mormântul lui, în criptă |
| Catedrala San Rufino | unde a fost botezat, în 1182 |
| Bazilica Santa Chiara | trupul Clarei și crucifixul de la San Damiano |
| Chiesa Nuova | ridicată peste casa în care s-a născut |
| San Damiano | bisericuța pe care a reparat-o cu mâna lui |
| Porziuncola | capela unde a întemeiat ordinul și unde a murit |
| Eremo delle Carceri | peștera unde se retrăgea, pe Subasio |
Catedrala San Rufino, cu fațada romanică și trei rozete, e locul unde au fost botezați și Francisc, și Clara. Cristelnița originală se păstrează.
Bazilica Santa Chiara, cu fațada în dungi roz și albe și cu arcade masive de sprijin, adăpostește trupul Clarei, prima femeie care a urmat regula lui Francisc, și crucifixul din fața căruia el a auzit, potrivit tradiției, chemarea.
Porziuncola e capela minusculă pe care Francisc a reparat-o și în care a întemeiat ordinul franciscan. Se află în vale, la Santa Maria degli Angeli, iar peste ea s-a construit, în secolul al șaisprezecelea, o bazilică enormă. Capela stă astăzi, intactă, în mijlocul ei.
Eremo delle Carceri, la patru kilometri deasupra orașului, în pădurea de pe Subasio, e locul retragerii lui. E un schit mic, cu peșteri și poteci, mult mai apropiat de spiritul lui decât bazilica.
Cine a fost, de fapt
Merită contextul, fiindcă schimbă felul în care privești orașul. Francesco di Pietro di Bernardone s-a născut în 1181 sau 1182, fiul unui negustor bogat de textile.
A avut o tinerețe obișnuită pentru clasa lui: petreceri, ambiții militare, participare la un război între orașe, urmată de un an de captivitate la Perugia. Convertirea a venit după boală și după o serie de experiențe pe care le-a descris ca revelații.
Ruptura publică a avut loc în piața orașului: și-a lepădat hainele scumpe în fața tatălui și a episcopului, renunțând formal la moștenire. Avea douăzeci și patru de ani.
Ordinul pe care l-a întemeiat propunea sărăcia absolută, nu doar personală, ci și instituțională: fără proprietăți, fără clădiri, fără venituri. Ideea a fost, în secolul al treisprezecelea, radicală și incomodă.
A murit în 1226, la patruzeci și patru de ani, la Porziuncola, cerând să fie așezat pe pământul gol. A fost canonizat doi ani mai târziu, iar imediat după aceea a început construcția bazilicii care îi poartă numele.
Contradicția dintre sărăcia pe care a predicat-o și fastul bisericii ridicate în memoria lui a fost observată încă de la început și a produs, în deceniile următoare, o scindare reală în interiorul ordinului.
Umbria, în jur
Umbria e singura regiune din Italia continentală fără ieșire la mare și e numită, pe bună dreptate, inima verde a țării.
Peisajul e de dealuri blânde, cu măslini, chiparoși, câmpuri de grâu și, vara, floarea-soarelui. Uleiul de măsline umbrian e protejat prin denumire de origine și e considerat printre cele mai bune din Italia.
Orașele din jur merită la fel de mult ca Assisi și sunt mult mai puțin aglomerate. Spello, la zece kilometri, e construit din aceeași piatră roz și are ulițe pline de flori.
Perugia, capitala regiunii, e la douăzeci și cinci de kilometri și are o piață medievală impresionantă, cu palatul comunal și fântâna din secolul al treisprezecelea.
Iar Orvieto, Spoleto și Todi completează lista. Orvieto are o catedrală gotică cu fațadă acoperită de mozaicuri aurii și cu interior în dungi alb-negru, printre cele mai spectaculoase din Italia.
Practic: cât stai, când mergi, cum ajungi
Două zile sunt suficiente pentru oraș și pentru eremitaj. Cu o a treia, se pot adăuga Spello și Perugia.
| Element | Preț |
|---|---|
| Cazare în centrul istoric, o noapte | 80 – 160 euro |
| Masă completă cu vin | 40 – 70 euro |
| Intrare la bazilică | gratuită |
| Vizită ghidată a bazilicii | 30 – 60 euro |
| Autobuz până la Eremo delle Carceri | câțiva euro, sau 1 oră pe jos |
| Tren din Roma | 30 – 50 euro dus-întors |
Intrarea în bazilică e gratuită, ca la toate bisericile italiene. Se cere însă ținută decentă, cu umerii și genunchii acoperiți, iar regula se aplică strict la intrare.
Fotografiatul în bazilica superioară e interzis, tocmai pentru protejarea frescelor. Interdicția e supravegheată și e motivul pentru care frescele lui Giotto nu apar în fotografii libere.
| Perioadă | Ce găsești |
|---|---|
| Aprilie – iunie | cea mai bună: verde, flori, temperaturi blânde |
| Iulie – august | foarte cald și foarte aglomerat |
| Septembrie – octombrie | excelent, culesul măslinelor, ceață dimineața |
| 4 octombrie | sărbătoarea Sfântului Francisc, oraș plin |
| Noiembrie – martie | liniște, prețuri mici, unele obiective cu program redus |
Assisi are gară proprie, în vale, la Santa Maria degli Angeli, cu autobuz spre orașul de sus. Din Roma sunt aproximativ două ore cu trenul, din Florența două ore și jumătate.
Orașul e complet pietonal în centrul istoric, iar parcările sunt la marginea zidurilor. Încălțămintea comodă e obligatorie: totul e în pantă.
Traseul Via di Francesco, care leagă Florența de Roma trecând prin Assisi, e o alternativă pentru cine vrea să ajungă pe jos, ca pelerin.
Informații despre oraș sunt pe portalul național de turism al Italiei, iar fișa sitului pe pagina UNESCO.
O notă despre fotografii
Confirmate ca fiind din Assisi sunt bazilica San Francesco din mai multe unghiuri, inclusiv arcadele de sprijin și fațada cu rozetă deasupra mării de ceață, catedrala San Rufino, Santa Chiara, Chiesa Nuova, orașul pe versant și statuia de pe frontonul bazilicii din vale.
Frescele lui Giotto lipsesc complet, și era previzibil: fotografiatul în bazilica superioară e interzis. Frescele din articol sunt din Orvieto și din biserici romanice italiene neidentificate, iar acest lucru e menționat în fiecare legendă.
Lipsesc, de asemenea: Rocca Maggiore, cetatea de deasupra orașului, Piazza del Comune cu templul Minervei și Eremo delle Carceri. Piața medievală din articol e din Perugia, templul roman e Panteonul din Roma, iar complexele monastice sunt din Umbria și din Toscana. Două fotografii etichetate la sursă drept Assisi arătau, la verificare, case alpine din nordul Italiei, și au fost respinse.
Întrebări frecvente (FAQ)
Concluzie
Assisi e un oraș construit în jurul unui om care a refuzat tot ce s-a construit acolo pentru el, iar contradicția asta se simte la fiecare pas, între fastul bazilicii și schitul din pădure de deasupra.
Vezi bazilica dimineața la deschidere, cât e goală, apoi urcă pe jos la Eremo delle Carceri. Sunt patru kilometri și o oră de mers prin pădure, iar acolo, într-o peșteră fără nicio frescă, înțelegi mult mai bine despre ce a fost vorba.
