By
Dublinul lui James Joyce e un oraș care poate fi reconstruit din carte, stradă cu stradă. Autorul spunea că, dacă orașul ar dispărea, ar putea fi refăcut după paginile romanului Ulise, iar afirmația nu era chiar o glumă: acțiunea se petrece într-o singură zi, 16 iunie 1904, și trece prin locuri care există și azi.
Articolul de față e un traseu practic pentru cineva care vrea să vadă orașul altfel decât din autobuzul turistic. Nu e nevoie să fi terminat cartea, care are peste opt sute de pagini și e cunoscută drept una dintre cele mai grele din literatura europeană. E nevoie doar de o zi liberă și de picioare bune.
Dublinul lui James Joyce: de ce merită traseul
Puține orașe au un roman care le funcționează ca hartă. Ulise urmărește o zi din viața a doi bărbați, Leopold Bloom și Stephen Dedalus, prin optsprezece capitole care corespund fiecare unei ore și unui loc real din oraș.
Rezultatul e că traseul are o ordine dată, nu una inventată de ghizi. Începe la sud-est, la un turn de coastă, trece prin centru și se termină tot pe coastă, spre nord. Mersul pe jos e, în cazul ăsta, chiar metoda cărții.
| Ora | Locul | Ce e azi |
|---|---|---|
| 8 dimineața | Turnul Martello, Sandycove | Muzeu mic, intrare gratuită |
| 11 dimineața | Sandymount Strand | Plajă largă, se merge kilometri la reflux |
| 1 după-amiaza | Davy Byrnes, Duke Street | Pub în funcțiune, la fel ca în 1904 |
| 2 după-amiaza | Biblioteca Națională | Se vizitează, sala de lectură e deschisă |
| 4 după-amiaza | Ormond Quay | Chei pe Liffey, hotelul a dispărut |
| Miezul nopții | Eccles Street nr. 7 | Casa demolată, ușa e la un muzeu |
Nimic obligatoriu, dar trei capitole ajută enorm și se citesc separat: primul, cel de la turn, al treilea, plimbarea pe plajă, și al optulea, prânzul la pub. Sunt scurte, au sens fără context și îți dau exact atmosfera locurilor pe care le vezi.
Dimineața: coasta de sud, de la turn la plajă
Cartea începe la Sandycove, la zece kilometri sud de centru, într-un turn rotund construit împotriva unei invazii napoleoniene care nu a mai venit. Joyce a locuit acolo șase zile, în 1904, ca oaspete al unui prieten cu care s-a certat.
Turnul e astăzi muzeu, cu intrare liberă, ținut de voluntari. Se ajunge cu trenul de coastă până la stația Sandycove and Glasthule, apoi zece minute pe jos. Alături e Forty Foot, un loc de scăldat în mare deschis tot anul, folosit și în ianuarie.
La întoarcere spre oraș, oprirea următoare e Sandymount Strand, plaja largă din capitolul al treilea. La reflux, marea se retrage sute de metri și rămâne o întindere de nisip umed pe care se poate merge foarte departe. Cele două coșuri dungate ale centralei Poolbeg se văd de peste tot.
Prânzul: centrul orașului și puburile din carte
Partea centrală a traseului e cea mai densă și se face integral pe jos. Punctul de plecare firesc e podul Ha’penny, pasarela de fontă din 1816 care apare în aproape toate fotografiile orașului.
De acolo se urcă spre Grafton Street, strada comercială pe care trec toate personajele, apoi se face un ocol scurt pe Duke Street, la Davy Byrnes. E pubul în care Bloom mănâncă un sandvici cu gorgonzola și bea un pahar de vin de Burgundia, iar meniul de azi include exact aceeași combinație.
Mai departe sunt Biblioteca Națională, unde se petrece dezbaterea despre Hamlet din capitolul al nouălea, și Trinity College, colegiul fondat în 1592. Nu Joyce a studiat aici, ci rivalul lui de generație, dar campusul e reperul central al orașului.
Trinity College și Long Room
Sala veche a bibliotecii, numită Long Room, are șaizeci și cinci de metri lungime, o boltă de lemn ridicată în 1860 și două sute de mii de volume vechi. E, foarte probabil, cea mai fotografiată sală de bibliotecă din Europa.
În același bilet intră și Cartea din Kells, manuscris miniat irlandez din jurul anului 800, expus într-o vitrină cu două pagini vizibile care se schimbă periodic. Merită biletul, dar merită și rezervat online, fiindcă intrarea se face pe intervale orare.
Intră pe poarta principală de la College Green dimineața devreme, înainte de nouă. Curtea e goală, piatra e frumoasă în lumina joasă, iar biblioteca abia se deschide. După ora zece, curtea se umple de grupuri și farmecul dispare complet.
După-amiaza: nordul orașului și Eccles Street
Malul nordic al râului e partea mai puțin turistică și, pentru traseul nostru, cea mai importantă. Aici e O’Connell Street, bulevardul larg pe care se află Posta Centrală, clădirea de la care a pornit Rascoala de Paști din 1916.
Eccles Street numărul 7, adresa fictivă a familiei Bloom, nu mai există. Casa a fost demolată în anii șaptezeci pentru extinderea unui spital, iar ușa originală a fost salvată și se află astăzi la centrul James Joyce din apropiere.
Pe chei, spre est, se ajunge la Custom House, clădirea neoclasică din 1791, și la memorialul Foametei, un grup de siluete de bronz care marchează anii 1845 – 1852, când Irlanda a pierdut un sfert din populație prin moarte și emigrare.
Bloomsday: cum arată orașul pe 16 iunie
În fiecare an, pe 16 iunie, ziua în care se petrece romanul, orașul organizează Bloomsday. Oamenii se îmbracă în haine de epocă, mănâncă micul dejun din carte, care include rinichi de porc prăjit, și citesc fragmente în public pe traseu.
E o sărbătoare de o zi cu evenimente gratuite și cu altele cu bilet, programul complet fiind publicat de James Joyce Centre. Dacă poți alege data călătoriei, aceasta e ziua.
Dezavantajul e că orașul se aglomerează, iar cazările din centru se scumpesc cu câteva săptămâni înainte. Dacă vrei traseul liniștit, orice altă zi din mai sau septembrie e mai bună.
Finalul: Howth și coasta de nord
Ultimul capitol al cărții, monologul de opt propoziții al Mollyi Bloom, se termină cu o amintire de pe Howth Head, promontoriul din nordul golfului. E, în consecință, locul cu care se închide și traseul.
Howth se ajunge cu trenul de coastă în douăzeci și cinci de minute din centru. E un sat de pescari devenit suburbie, cu un port activ, cu restaurante de pește și cu un traseu de faleză care face o buclă de aproximativ zece kilometri în jurul capului.
Din vârf se vede tot golful, cu orașul întins pe linia țărmului și cu munții Wicklow în sud. E cea mai bună priveliște gratuită din zona Dublinului și, dacă ai o singură după-amiază liberă, merită mai mult decât orice muzeu.
Practic: cât durează, cât costă, cum circuli
Traseul complet, cu turnul de la Sandycove dimineața și Howth seara, ocupă o zi lungă, în jur de zece ore, din care patru de mers efectiv. Varianta scurtă, doar centrul, se face în trei ore.
| Element | Preț | Observație |
|---|---|---|
| Turnul Martello, Sandycove | gratuit | Ținut de voluntari, program redus iarna |
| Trinity College, Cartea din Kells | 20 euro | Rezervare online pe interval orar |
| James Joyce Centre | 10 euro | Ușa originală de pe Eccles Street |
| Biblioteca Națională | gratuit | Sala de lectură, cu act de identitate |
| Bilet zilnic transport | 8 euro | Include tren de coastă, tramvai și autobuz |
Trenul de coastă, numit DART, e mijlocul cel mai util, fiindcă leagă exact cele două capete ale traseului, Sandycove în sud și Howth în nord, trecând prin centru. Orarele autobuzelor și tarifele sunt pe site-ul companiei de transport din Dublin.
Temple Bar seara, dacă vrei o halbă la preț decent: e cartierul cu cele mai mari prețuri din oraș, uneori duble. Merită traversat ziua, pentru fotografii, dar puburile bune sunt la două străzi distanță, spre Grafton Street și spre nord de râu.
Ce citești înainte și ce citești în loc
Dacă vrei să intri direct în Ulise, ediția românească a lui Mircea Ivănescu, revizuită, e cea folosită de aproape toată lumea. E o carte grea, dar nu obligatorie pentru traseu.
Varianta mai blândă e volumul de povestiri Oameni din Dublin, scris de același autor cu paisprezece ani mai devreme. Are cincisprezece texte scurte, se citește într-o săptămână și descrie exact aceleași străzi, în aceeași perioadă.
Pentru context, orice istorie scurtă a Irlandei moderne ajută mai mult decât o biografie a autorului. Anul 1904, în care se petrece cartea, e la doisprezece ani de independență și la doi ani de prima mare grevă a orașului.
O notă despre fotografii
Turnul Martello de la Sandycove, cel din primul capitol, nu are nicio fotografie liberă în format potrivit pentru articol. Imaginile de coastă din acest text sunt din Dun Laoghaire, la doi kilometri distanță de el, și din golf.
La fel, ușile georgiene colorate, cea mai cunoscută imagine a orașului, sunt fotografiate aproape exclusiv pe verticală și nu încap în formatul articolului. Interiorul de pub din text nu e confirmat ca fiind din Dublin, iar imaginile cu cărți și manuscrise sunt generice.
Întrebări frecvente (FAQ)
Concluzie
Dublinul lui James Joyce nu e un muzeu, ci un oraș obișnuit peste care s-a suprapus o carte. Diferența față de alte trasee literare e că aici hărțile chiar se potrivesc: străzile au aceleași nume, pubul are același meniu, iar plaja arată la fel la reflux.
Dacă ai o singură zi, fă varianta scurtă din centru dimineața și urcă pe Howth după-amiaza. Costă un bilet de tren și îți dă exact cele două lucruri pentru care merită drumul: orașul de aproape și golful de sus.
