By
Mergi pe o stradă de marmură pe care au călcat două sute cincizeci de mii de oameni. La capătul ei se ridică o fațadă cu coloane pe două niveluri, cea mai fotografiată imagine a Turciei antice: Biblioteca lui Celsus. În jurul tău, un oraș întreg, cu teatru, terme, latrine publice, case cu mozaicuri și fresce. Efes Turcia este mai mult decât un sit arheologic: este un oraș roman care a rămas în picioare.
A fost capitala provinciei romane Asia, unul dintre cele mai mari orașe ale Imperiului și casa uneia dintre cele șapte minuni ale lumii antice. Astăzi este cel mai bine conservat oraș antic din estul Mediteranei și cel mai vizitat sit din Turcia. În acest ghid îți arătăm ce să vezi, în ce ordine, cum să eviți arșița și mulțimile și de ce merită biletul suplimentar la Casele-Terasă.
Efes Turcia: de ce este atât de bine conservat
Paradoxul salvator al Efesului este că a fost abandonat. Orașul a fost un mare port, dar râul Caystros a cărat necontenit aluviuni în golf, iar linia țărmului s-a retras kilometru după kilometru. Portul s-a înnămolit, comerțul s-a mutat, malaria a apărut în mlaștinile noi, iar locuitorii au plecat treptat. Astăzi, marea se află la vreo șase kilometri distanță de cheiul antic.
Un oraș părăsit nu mai este demontat pentru materiale de construcție și nu mai este acoperit de un oraș modern, cum s-a întâmplat cu atâtea alte capitale antice. Aluviunile l-au îngropat blând, conservându-l, iar arheologii austrieci care sapă aici de peste un secol au scos la lumină doar o parte din el. Ce vezi, oricât de impresionant, este estimat la mai puțin de un sfert din oraș.
La apogeu, în epoca romană, Efes avea în jur de două sute cincizeci de mii de locuitori, ceea ce îl plasa între primele orașe ale Imperiului. Aici a predicat apostolul Pavel, aici s-a ținut unul dintre marile concilii ale creștinismului timpuriu, iar tradiția spune că Fecioara Maria și-a petrecut ultimii ani pe un deal din apropiere. Situl este înscris în patrimoniul mondial UNESCO.
Traseul: de sus în jos
Efes are două intrări, iar alegerea lor schimbă complet efortul vizitei. Situl este așezat pe o pantă, iar drumul dintre porți este de aproximativ trei kilometri.
| Variantă | Cum e | Recomandare |
|---|---|---|
| Poarta de Sus, spre Poarta de Jos | Mereu la vale, cu Biblioteca și Teatrul spre final | Varianta ideală, mai ales pe caniculă |
| Poarta de Jos, spre Poarta de Sus | Urcuș constant, sub soare, fără umbră | Doar dacă te întorci la aceeași parcare |
| Dus-întors dintr-o poartă | Șase kilometri în total | De evitat vara |
Soluția practică pentru cei cu mașină sau taxi: intri pe Poarta de Sus, cobori tot situl pe jos și ieși pe Poarta de Jos, unde te așteaptă transportul. Taxiurile fac frecvent acest transfer, iar tururile organizate lucrează exact așa. Dacă vii cu autobuzul public, lasă-te la Poarta de Jos și ia un taxi până sus, apoi coboară.
Biblioteca lui Celsus
Este imaginea care definește Efesul și una dintre cele mai frumoase fațade romane păstrate oriunde. A fost ridicată la începutul secolului al II-lea de fiul lui Tiberius Julius Celsus Polemaeanus, guvernator al provinciei Asia, ca mausoleu și bibliotecă în memoria tatălui său, care este de altfel îngropat chiar sub ea, într-un sarcofag de marmură.
Adăpostea aproximativ douăsprezece mii de suluri, ceea ce o făcea a treia bibliotecă a lumii antice, după Alexandria și Pergam. Manuscrisele erau ținute în nișe din pereți, protejate de umezeală printr-un ingenios spațiu dublu de aer. Fațada pe care o vezi a fost reconstituită din fragmentele originale, în anii șaptezeci, prin metoda anastilozei, adică folosind exclusiv piesele găsite pe loc.
Un detaliu care place tuturor: cele patru statui din nișele fațadei reprezintă virtuțile Înțelepciune, Cunoaștere, Inteligență și Virtute. Cele de pe sit sunt copii, originalele fiind la Viena. Iar arhitecții au recurs la un truc optic subtil: coloanele centrale sunt puțin mai mari decât cele laterale, iar baza este ușor convexă, ca fațada să pară mai monumentală decât este.
Marele Teatru
La capătul străzii care coboară de la bibliotecă spre vechiul port se deschide Marele Teatru, săpat în panta dealului Panayır. Cu circa douăzeci și cinci de mii de locuri, este printre cele mai mari din lumea antică și impresionează prin scară chiar și după ce ai văzut restul sitului.
Aici s-a petrecut una dintre scenele descrise în Faptele Apostolilor: argintarii din Efes, care trăiau din vânzarea statuetelor zeiței Artemis, s-au revoltat împotriva predicii lui Pavel și au umplut teatrul strigând ore în șir. Urcă câteva rânduri și întoarce-te: de sus se vede Arcadiana, bulevardul cu colonade care ducea spre port, iar dincolo de el, câmpia care era odată mare.
Strada Curetes și Templul lui Hadrian
Strada Curetes, pavată cu marmură și mărginită de coloane, statui și fragmente de mozaic, este axa vizitei. Cobori pe ea de la Poarta lui Heracles până la bibliotecă, printre ce a fost cândva cel mai elegant cartier al orașului: prăvălii, fântâni monumentale, terme, un odeon și celebrele latrine publice, cu locurile lor de marmură așezate în șir, fără despărțituri, pentru că mersul la toaletă era o activitate socială.
Pe partea dreaptă, la jumătatea drumului, se află micul dar splendidul Templu al lui Hadrian, cu arcul lui sculptat și cu chipul Meduzei care veghea intrarea. Este una dintre cele mai fotografiate piese din Efes, tocmai pentru finețea dantelăriei în piatră.
Tot pe această stradă vei observa, gravat în marmură, un semn interpretat de ghizi drept prima reclamă din istorie: o talpă de picior, un chip de femeie și o inimă, indicând drumul spre casa de toleranță. Interpretarea e discutată de specialiști, dar face parte din folclorul oricărei vizite.
Casele-Terasă: biletul care merită
Aceasta este recomandarea fermă a ghidului: plătește biletul suplimentar pentru Casele-Terasă. Sub un acoperiș modern de protecție, pe pasarele suspendate, vizitezi locuințele elitei efesene, șapte case luxoase pe mai multe niveluri, cu curți interioare, încălzire prin pardoseală și, mai ales, cu podele de mozaic și pereți acoperiți de fresce păstrate în culori uimitor de vii.
Dacă restul sitului îți arată orașul public, Casele-Terasă îți arată viața privată: cum locuia, mânca și își decora casa un negustor bogat acum optsprezece secole. Bonusul practic, deloc de neglijat în iulie: este singura zonă acoperită și umbrită de pe tot situl.
Multe tururi organizate de o zi sar peste Casele-Terasă, ca să încadreze grupul în program. Dacă mergi cu un tur, întreabă explicit dacă biletul le include; dacă nu, întreabă dacă ai timp să intri pe cont propriu. Este singura parte a Efesului pentru care merită să insiști.
Templul lui Artemis și minunea dispărută
La câțiva kilometri de sit, lângă orășelul Selçuk, se află una dintre cele mai melancolice priveliști din lumea antică: o singură coloană reconstituită, ridicată într-o baltă, în mijlocul unui câmp. Atât a mai rămas din Templul lui Artemis, una dintre cele șapte minuni ale lumii antice, de patru ori mai mare decât Partenonul, cu peste o sută de coloane de optsprezece metri.
A fost distrus și reconstruit de mai multe ori, inclusiv după un incendiu pus, spune tradiția, de un om care voia doar ca numele să îi rămână în istorie. Materialele lui au fost apoi refolosite în alte construcții, de la biserica Sfântul Ioan din apropiere până la Hagia Sofia din Constantinopol. Vizita durează zece minute și este gratuită, dar contrastul dintre ce a fost și ce a rămas spune mai mult decât orice muzeu.
Tot în Selçuk merită Basilica Sfântul Ioan, ridicată de împăratul Iustinian peste mormântul tradițional al evanghelistului, cu vedere superbă spre cetatea bizantină de pe deal, și Muzeul din Efes, unde se află statuile Artemisei cu multiplele ei rânduri de protuberanțe, simbol al fertilității, scoase de pe sit.
Împrejurimi: Selçuk și Şirince
Casa Fecioarei Maria (Meryem Ana Evi), pe dealul Bülbül la câțiva kilometri de sit, este o mică clădire de piatră venerată deopotrivă de creștini și de musulmani, unde tradiția spune că Maria și-ar fi petrecut ultimii ani, adusă aici de apostolul Ioan. Locul este liniștit, cu un zid plin de dorințe scrise pe bilețele, și a fost vizitat de mai mulți papi.
Iar la vreo opt kilometri de Selçuk, satul Şirince se cațără pe dealuri printre livezi și podgorii: case otomane albe cu acoperișuri roșii, străduțe pietruite, tarabe cu vin de fructe și dulcețuri. Este pauza perfectă după arșița sitului, ideală pentru un prânz târziu și o plimbare la umbră.
Sfaturi practice
Când să mergi
Efesul are foarte puțină umbră, iar marmura reflectă căldura. Vara, între orele unsprezece și șaisprezece, vizita devine epuizantă. Mergi la deschidere, dimineața devreme, sau în ultimele două ore ale programului, când lumina este și mult mai frumoasă pentru fotografii. Ca sezon, primăvara (aprilie-mai) și toamna (septembrie-octombrie) sunt ideale.
Ține cont și de navele de croazieră: când acostează la Kuşadası, situl se umple între zece și paisprezece. Dimineața devreme rezolvă și această problemă.
Cum ajungi
Situl se află lângă orășelul Selçuk, la aproximativ o oră de Izmir și la vreo douăzeci de minute de stațiunea Kuşadası. Din Selçuk poți lua taxi sau chiar merge pe jos până la Poarta de Jos, în circa o jumătate de oră. Din stațiunile de pe litoral pleacă zilnic excursii organizate, iar din Izmir există trenuri regionale până la Selçuk.
Ce iei cu tine
Pălărie sau șapcă, cremă solară, minimum un litru și jumătate de apă de persoană și încălțăminte comodă cu talpă bună: marmura antică este lustruită de milioane de pași și devine alunecoasă. Un ghid autorizat sau un audioghid ajută enorm, pentru că fără explicații multe ruine rămân doar pietre frumoase.
Cât timp aloci
Pentru situl principal, între două și trei ore, incluzând Casele-Terasă. Cu Templul lui Artemis, Basilica Sfântul Ioan, Casa Fecioarei Maria și muzeul, ajungi la o zi întreagă. Iar dacă adaugi și Şirince, planifică-l spre seară.
Întrebări frecvente (FAQ)
Resurse utile: Efes pe Wikipedia și fișa UNESCO a sitului Efes.
Concluzie
Efes este cel mai apropiat lucru de o mașină a timpului din estul Mediteranei. Nu vezi ruine izolate, ci un oraș: strada pe care mergi a fost strada lor, teatrul în care urci a fost plin, casele în care intri au fost locuite. Iar Biblioteca lui Celsus rămâne, la capătul drumului de marmură, una dintre cele mai frumoase imagini pe care ți le poate oferi antichitatea.
Intră pe Poarta de Sus, coboară pe îndelete, plătește biletul la Casele-Terasă și vino devreme, cu apă și pălărie. Iar la final, urcă în Şirince pentru un prânz târziu la umbră. Iyi yolculuklar, drum bun!
